Am in cap ganduri licurici, peste trei idei se alearga si se pierd ca licuricii in noptile de vara. Ma pierd in visari cu ochii deschisi, fragmentand pareri despre cluburi, facebook, pijamalele la femei si manifestatiile din tara. Aparent nu prea se leaga, dar mie mi-au revenit toate intr-o seara, sambata seara.
Exista o ora in zilele mele obisnuite cand descriu un ritm normal, e ora sase dupa amiaza. La ora asta multe activitati apartin unui timp trecut si o moleseala ma poarta prin casa in asa fel, incat observ tot ce ma inconjoara. Sambata seara mi-am fixat privirea in bulinele de pe pantalonii unei prietene. La televizor, cu voci grave, ne reveneau informatii despre revolta din tara.
Mintea mea se opintea in nestiinta acestei presupuse revolutii si trivialul gand ca pijamalele ar trebui interzise la femei. Daca nu te poti strecura in asternut in vesmantul care e pielea pentru trup, atunci trage peste cap un tricou barbatesc.
In aceste ganduri necuviincioase s-a auzit vocea lui Basescu, iar cand i-am intors o geana, chipul lui mi-a desenat in coltul gurii cuta dezamagirii.
In desfasuratorul asta al serii, mi-am pus ciorapi negri, rochie neagra si pantofi cu toc in picioare si am plecat in club. Nu am mai iesit intr-un club din vara, iar vara era si ea tanara, caci imi amintesc de putina racoare. Nu am iesit de sapte luni si s-a nimerit sa petrec in seara cu evenimente a tarii. Oare ce potriveala o mai fi si asta?
La club, am constatat ca aceste iesiri ale tinerilor descriu o situatie grava. In acel spatiu,in care pe un metru stau si cinci persoane, tinerii stau cu telefoanele in mana, aplicatiile de pe facebook inlocuind graiul. Exagerat de trist pentru starea omenirii, exagerat de profitabil pentru Mark Elliot Zuckerberg.
In aceste proaste determinatii pe care si le dau tinerii de azi, ma vad silita sa-mi imaginez o lume muta, pietrificata. Cred ca azi, in anul de pomina 2012, omul este mai singur ca niciodata. Iar tehnologia, stiinta si arta prezentului nu permit nici un ragaz de constientizare a acestei stari.
Inteleg acum rolul lui Shiva, caci uneori este nevoie sa ne distrugem ca sa fim capabili sa intelegem CREATIA.
Să râdem înainte de toate
Dunia
flori de camp, curcubee, oameni si carti
Buy me a coffee
Ambasador pentru
Preferința vestimentară a blogului, Atelier Bobar
Partener mieros/sănătos al blogului
Partener prețios al blogului
Acum citesc…
ianuarie 16, 2012
Acum, eu nu mai stiu cum e in club, dar pe vremea mea nici daca vorbeai nu te auzeai. Tinerii au inlocuit zbieratura (apropo de asta cea mai mare frica era sa se opreasca muzica brusc si sa ramai ca prostu urland in targ) cu scrieri pe facebook pesemne ;))
Trecand peste asta, da, tehnologia si media au insingurat omul. Pe la altii au inceput de mult, la noi de-abia infloresc. Depinde de fiecare dintre noi cum vrea sa traiasca. E o chestiune de alegere si nu poate nimeni sa spuna ca nu e informat. Trebuie sa alegi si mai trebuie ceva, sa te ancorezi in lucrurile reale din jurul tau si sa nu-ti lasi viata sa treaca netraita. E ca naiba de greu, dar nu imposibil.
Intr-o zi, toti acesti tineri vor vrea sa ceara timpul inapoi si vor descoperi ca viata lor valoreaza cat ultimele trei pagini arhivate in facebook si chiar mai rau de atat: ca tot ce sunt ei insisi se reduce la „pagina” curenta, o vesnica condamnare la prezent.
ianuarie 16, 2012
@Claudia
Dupa multe carti citite, din diferite epoci, inaintez afirmatia ca omul a dat prea putin atentie vietii launtrice, in schimb a cautat cu frenezie sa-si alunge plictisul.
In 2012 remediul noastru e facebook.
Nu am nimic impotriva, dar ma lovesc de prea multe ori de oameni care vor multe, dar nu sunt nimic.
ianuarie 18, 2012
Citesc toate gandurile asternute in filele blogului tau cu mare drag. Din păcate ai dreptate in legătura cu cât de singuri sunt oamenii. Suntem, ca si număr, tot mai mulți si poate asta înseamnă pentru mulți o lupta pentru supravietuire (nu in adevăratul sens al cuv). Tot mai rar întâlnesc oameni care sa se bucure de ce-i in jurul lor, discuțiile despre bani sau despre cum sa ajungă cât mai sus in organigrama companiei sunt subiectul de interes al unei întâlniri. E trist sa simt ca nici măcar prietenii nu se mai bucura împreuna cu noi de lucruri pe care pana nu de mult le gaseam frumoase. Acum par pt ei a fi nimicuri care nu mai merita atenție… Si exemple sunt multe. Imi pare rău ca nu mai simt caldura sufletesca decât din partea câtorva prieteni, restul au devenit reci si calculati. Si nu doar cu noi, ASA sunt ei!
Iubesc sa stau in noptile de vara pe terasa si sa privesc cerul, iubesc si fulgii de zăpadă ce mi se topesc pe fata si iubesc atât de mult sa fiu alături de oameni dragi!!! Sper sa nu uit vreodată cât de mult pot sa iubesc!
Nu știu de ce am vrut sa îți scriu atât, poate pentru ca ești unul din oamenii care nu a uitat sa iubeasca.
ianuarie 18, 2012
@Mihaela
Ma bucura mult cuvintele tale si nespus de mult increderea pe care mi-o acorzi ca om.
Nevoia asta a ta ti-a dat curajul sa scrii si iti multumesc, stiu foarte bine ca nu este usor sa vorbim despre ce simtim.