Liliacul din acele zile

Un picior șontorog te obligă și mai mult să privești în jur când mergi. Schimb de la general la personal. Piciorul meu șontorog mă obligă să mă opresc, să-mi folosesc simțul tactil. Pipăi de parcă aș căuta să mă asigur, prin căldura pe care i-o oferă palma genunchiului, că durerea există doar pentru a-mi atrage atenția asupra unei părți din trupul meu pe care o ignor de cele mai multe ori, iar acum zvâcnetele mă persiflează pentru puterea mea de a ignora.
În această poziție ușor umilă, îmi rămaseră ochii dis de dimineață în liliac. Știți că a înflorit liliacul?
Liliacul este printre florile mele preferate. Pentru mine, liliacul a dobândit semnificații. În primul rând are puterea de a mă duce în copilărie, pe câmp, unde existau doi lilieci care ne bucurau zilele atât de repetitive, atât de plictisitoare.
În al doilea rând, liliacul îmi amintește de Mihail Sebastian, de cartea lui Accidentul și de o îndrăgostire.
Bineînțeles că liliacul, prin povestea lui Mihail Sebastian, mă trimite acum să recuperez din memorie zilele acelea. Știm cu toții care zile, fiecare a doua zi după ce ai făcut dragoste pentru prima dată.
Să rup misterul pentru aceia care nu au citit și să povestesc un fragment din carte?
Rup, rup!
Nu o să dau nume, o să mă refer la personaj, personajul masculin care se îndrăgostește de o prea frumoasă, exact, prea frumoasă femeie în momentul când o vede cum încearcă să se cațere pe un gard pentru a rupe niște liliac alb.
Azi dimineață avusei aceeași pornire de a mă cățăra pe gard să rup niște liliac, mov, nu alb. Instant îmi amintii de Mihail Sebastian și mă uitai în jur. Eu mă urc pe gard, dar nu văd nici un bărbat în apropiere care să se îndrăgostească de mine!
Cea mai mare puterea mea, singură am tras concluzia, stă în această naivitate a mea de a mă dedubla și de a râde de mine. Glumesc pe seama mea, iar apoi râd, și râd, și râd.
Mă îndepărtai de gard și de liliac cu gândul prins în mrejele îndrăgostirii. A doua zi după ce ai făcut dragoste, după ce carnea s-a prefăcut din pradă în celebrare, după ce pofta s-a potolit și a rămas doar blândețea de a săruta ușor pe frunte sau pe ochi, ce stare, ce emoție, ce fericire!
Iar apoi mă trezii cu gândul la Emil Brumaru. Ce naiba are de transformă atât de mult femeia în obiect?
Ajunsei astfel în fața calculatorului, mă pusei la scris și v-am oferit acest text.

Accidentul, Mihail Sebastian. DE CITIT.

8 Comments
  • anca
    aprilie 8, 2014

    Chiar aseara, in drum spre casa, ma gandeam la liliac si am trecut pe langa unul mov 🙂 Mi s-a facut dor de adolescenta. Nu stiu cum s-a creat legatura.

    • dunia
      aprilie 8, 2014

      Ancaaaa! Ce se întâmplă cu blogul tău? Dorul ăsta e veșnic în noi. 🙂

  • arakelian
    aprilie 8, 2014

    poze cu liliac, te rog. Aici nu a inflorit. Si sa fie alb, ca nu mai tin minte de cati ani nu am mai vazut.

    • dunia
      aprilie 9, 2014

      Momentan plouă acasă, dar promit să fac câteva fotografii pentru tine. Ți le trimit în mail.

      • arakelian
        aprilie 9, 2014

        poti pune pe blog, sa bucuri si pe Claudia – banui ca si ea ii duce dorul. Si nu numai 😉

  • Claudia
    aprilie 9, 2014

    Dacă ar fi sa am un dor floral „al acelor zile” și am unul, atunci e lămâița. Iasomia cum îi spun cel mai mulți, dar eu lămâiță am avut la prispa casei și cu mirosul ei puternic mi-am însoțit primăverile.

  • dunia
    aprilie 10, 2014

    Fetele, Cleo și Claudia, puțină răbdare, poate ajung la Ponoarele, localitate de la mine de acasă, și o să fac niște poze grozave cu liliacul, acolo e plin, plin, plin de liliac. 🙂

    Claudia, lămâița mă duce cu gândul la o prietenă din copilărie, avea una la poartă, și la ceva fragil. Uite, mă duce cu gândul la tine. 🙂

  • arakelian
    aprilie 11, 2014

    gata, si la mine se pregatesc liliecii de invazie!
    Si da, am mintit, este aici un liliac alb!! (nu stiu cum pur si simplu am uitat de el… ale batranetii valuri)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
30 × 3 =