Steaua fără nume

Din octombrie, de când am văzut la cafeneaua Godot din București, Marea iubire a lui Sebastian, am reluat lectura scrierilor lui Mihail Sebastian.
Am scos Jurnalul din bibliotecă și l-am recitit sub influența interpretării lui Marius Manole. O clipită am suspendat identitatea actorului și din simțiri tulburate, am suprapus un chip de actor peste niște cunoștințe despre scriitorul Sebastian. În această iluzie, m-am îndrăgostit de Marius Manole. Am rămas puțin îndrăgostită vreo două săptămâni.
De atunci au trecut luni. Am terminat Jurnalul, am citit alte cărți care nu-i aparțin lui Sebastian și l-am revăzut pe Marius Manole în alte piese străine de Mihail Sebastian. Mi s-au potolit simțurile de atunci, azi sunt cuminte și nostalgică.
Când ești cuprins de asemenea stări euforice se schimbă rostul lumii. Ai putea crede asta, dar de fapt nu se schimbă nimic, ci se produce o apropiere de acest rost, prin apropierea de sine. Cu simțurile în dezechilibru, apare cine, cine sunt eu?
Ore și zile trec și se petrec în compania lui cine. Așa am petrecut și eu. Am descoperit că rostul lumii poate să stea și într-o cortină care se ridică într-o sală de teatru pentru că atunci mă simt fericită sau într-un zâmbet, sau într-o cutie de popcorn dacă acolo se întâlnesc două mâini.
Beatitudinea trece fără a fi falsă. În entuziasmul meu pentru Mihai Sebastian nimic nu a fost fals. Pierdut acum, i-am citit miercuri piesa Steaua fără nume. După Jocul de-a vacanța, Insula, Ultima oră, toate citite cu frenezie, Steaua fără nume am parcurs-o lejer sentimental cu scopul de a rafina propriul timp care mirosea a mici și ceafă pe grătar.
O comedie în 3 acte poate da karate unei ore dintr-o zi. Ei bine, o comedie în 3 acte, comedia Steaua fără nume mi-a dat două lacrimi, două lacrimi rotunde ca mărgelele s-au rostogolit de obraji. Și de plâns am plâns cuminte. De obicei mi se umplu ochii de lacrimi, iar pielea se pătează în jur. Nu și de data aceasta, două lacrimi, dar le-am lăsat să ajungă în bărbie, le-am lăsat să se usuce pe obraz, nu le-am șters, nu m-am grăbit să scap de senzația lor.
Nu o să povestesc pe blog despre subiectul piesei sau nu acum, e prea curând. Îmi place foarte mult să cochetez cu unele lecturi, să le împing în faldurile inimii mele, iar acolo, în acea apropiere să lenevim în propria mea lumină produsă de unele fraze.
De două zile, ca o incantație, o formulă magică care are efectul de a mă întoarce spre sine, Sebastian îmi spune: ...tu ești un animal de lux. Ești făcută din puțin parfum, din multă lene, din oarecare fantezie.
Întotdeauna lecturile mi-au completat viața sau au corectat-o, dar acum simt că mi-a ghicit întreaga viață.
Și de asta, am o atât de bună zi proastă, foarte proastă. Mi-aș dori să fiu nebună, să profit de nebunia mea, s-o trăiesc în fiecare zi, dar lectura asta, minune sau nenorocire, spune că o stea nu se întoarce niciodată din drumul ei.
Am o atât de bună zi proastă.

2 Comments
  • Dan
    mai 4, 2013

    Te-ai ratacit într-o gara noaptea?

    • dunia
      mai 4, 2013

      Nu, nu mi s-a intamplat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
25 − 24 =