Liniștea din casă mă agită. Cum să funcționez dacă nu mă strigă nimeni?! Mâțele dorm. Mașina de spălat nu produce nici un sunet. Oalele nu fierb pe aragaz. Ce se întâmplă cu vecinii? Pereții au muțit. O mașină tocmai a trecut pe stradă. Liniște din nou. Pândesc mașinile care trec. M-am surprins. Mă așteptam să mă reped la scris, să profit de liniște.

Aș încerca să plâng. Nasul intuiește o presiune. În loc să plâng, mai că îmi smulg un cercel, o albinuță, din ureche. Mă deranjează teribil. Nu știu de ce și nu scormonesc. E treaba inconștientului și n-am chef să plonjez azi în sine.

Ieri am prânzit cu Făt Frumos. S-a nimerit să dispunem împreună de două ore libere. Despre ce credeți că am discutat la masă? Firește, alegeri, părinți și copii. Ne-a tihnit mâncarea în doi. Ieșiți din restaurant, ne-am îndreptat spre Prospero, brutarul de treabă al orașului, pentru pâinea cea de toate zilele.

M-am destăinuit când pășeam alături. Lipsurile materiale din copilărie m-au marcat. Nu le-am depășit nici în prezent. Drumul în viață mi l-am croit pe a corecta aceste lipsuri. Dealurilor de la Schela și cărților le datorez sufletul. Posibil să-l fi pierdut fără forța naturii și fără neobișnuitul poveștilor. Mi l-am păstrat. Am încercat să-mi explic sufletul în câteva rânduri. Am șters. Am un suflet și e suficientă, pentru text, afirmația. În ciuda sufletului, lipsurile din trecut nu mă scutesc de neplăceri psihice. Visez în continuare rafturi de haine. O singură dată m-am visat în Suedia pentru Nobel. Ce dispoziție glorioasă a urmat! De fiecare dată când visez haine mă trezesc nervoasă și dezamăgită de mine. Până când? Cât mai am nevoie să depășesc momentul? Nu-mi lipsește nimic în prezent.

Asupra energiei pierdute pe corectarea lipsurilor trag atenția. Atenție! Voi, cei tineri, concentrați-vă pe corp să-l țineți sănătos, pe minte să o stimulați, pe relațiile de familie și prietenie și pe un sens al vieții. Căutați cât mai repede să-i dați un sens prin a deveni parte din ceva mare. Cultivați în voi conștiința binelui comun cu trecere prin starea de bine personală. Fii bine să faci bine!

În cei 41 de ani am pierdut câteva trenuri. Le regret închipuindu-mi că un tren anume sau o oarecare stație m-ar fi îndârjit să renunț la confort și presupusa fericire. Confortul și fericirea m-au blocat în mine și în afara mea. Să cochetez cu ratarea mi s-a părut interesant și artistic la 20 de ani. La 30 de ani deja mă prinsese viața în mrejele ei.

Cu cititul și scrisul pe blog am înaintat blamând-mă și consolându-mă. În continuare mă pedepsesc și mă răsplătesc pentru a putea să-mi suport alegerile.

Cele mai importante alegeri din viața unei persoane sunt să citească, să se educe, să cultive rațiunea și bunul simț. Căderea în ridicol pândește la fiecare pas. Suntem la un pas de cea mai rizibilă aventură ca români. Să votăm un farsor.

Iubire și pace, românii mei, iubire și pace, voi urmașii lui Decebal și al lui Mihai Viteazu! Pentru ca țara să fie a noastră, atunci hai să ne împrietenim noi, cetățenii.