Ieri toată ziua și azi toată ziua mi-am folosit timpul liber pentru a termina cartea Danielei Rațiu, Măcelarul îi citea pe ruși. Trei piese de teatru care m-au captivat. Așa că cele două runde de somn ale lui Mateiu de peste zi m-au ajutat să dau pagină după pagină și să sfârșesc. Am scris verbul a sfârși și mi-a venit în cap just came. Înainte de a mă așeza la scris, am vizionat un episod din Just like that. Și un personaj just came în film, iar în carte are loc o partuză. Partuză înseamnă sex în grup. Gata, v-am salvat de o căutare la dicționar.

Adevărul este că am parcurs cartea într-o stare febrilă, iar ultima pagină poate fi interpretată ca just came. Orgasmele intelectuale au și ele intensitatea lor.

O să las deoparte cartea Danielei. O să studiez înainte să scriu despre orice piesă din cele trei. Îmi doresc să vă povestesc despre Daniela așa cum mi-a devenit mie cunoscută.

La facultate, în afară de orele de curs, am prins obiceiul să umblu și pe la lansări de carte. O lansare, două, trei, la a patra am început să recunosc chipuri și să mi se recunoască chipul. Salut! Bună seara! Bine ați venit! De la lansări am ajuns să particip la cluburi de carte, la festivaluri, la deschideri de librării. La toate astea am zărit mereu o doamnă frumoasă, slabă, blondă și cu părul mereu aranjat. Aici e aici. Părul ei mi-a atras atenția. Cum reușește? Cum reușește să aibă mereu părul aranjat?

Și uite așa am ajuns în autobuz. Înapoi la Severin, în fiecare dimineață luam autobuzul spre școală. În autobuz, o fată știută din vedere cu care nu am ajuns niciodată să schimb un salut, avea o dungă perfectă la ochi. În fiecare dimineață, doi ani de zile, m-am holbat la dunga ei de la ochi. Oare cum o reuși și la ce oră se trezește pentru a arăta ca o păpușă?

La Daniela Rațiu puțin mi-a păsat de oră. Provinciala din mine s-a confruntat cu alte prejudecăți. Oare o femeie atât de frumoasă, de dichisită, cu tocuri și cu părul mereu aranjat scrie literatură serioasă? Voi știți ce anume este literatura serioasă? Pentru mine, atunci, mă refer la anii 2003-2006, literatura serioasă însemna Dostoievski, Tolstoi, Goethe, Mann și Marquez. Toți bărbați, toți morți, toți studiați în școală fără să mă îndoiesc de talentul lor. Reputația lor îi scopea pe toți scriitorii actuali. Gândirea mea de provincială nu ducea recunoașteri personale ale abilităților scriitorilor. Aveam nevoie să mi se spună cine are talent, cine e de citit și cine de apreciat.

La Festivalul de Literatura de la Timișoara am auzit-o pe Daniela citind din Măcelarul îi citea pe ruși. Am reținut câteva înjurături și replica lui Robert Șerban că e greu de crezut ce forță are o doamnă așa delicată. Ce nepotrivire! Daniela e mignonă, dar privirea ei sfredelește. Daniela o fi pe tocuri, dar pășește apăsat și demn.

Au trecut anii de atunci și nu m-am mai gândit la Daniela sau la nepotrivirea evaluării lui Robert Șerban cu percepția mea despre. Am continuat să ne întâlnim la evenimente. Să ne salutăm. Să schimbăm replici despre vreme.

Iar într-o zi am intrat în librăria Bufnițelor, La două bufnițe, și am cerut cărțile Danielei Rațiu. Am găsit două, Staniol, volum de poezii, și Măcelarul îi citea pe ruși, teatru.

După cele trei piese devorate, propun o colaborare între Daniela și Teatrul Național Timișoara. O capitală culturală europeană ar fi de apreciat să aibă în repertoriu un spectacol de o femeie scriitor din zilele noastre. O femeie scriitor blondă, cu privire pătrunzătoare, mereu elegantă, mereu lumină în întunericul minților obtuze ale vremurilor actuale.

Foto: Bogdan Mosorescu