De o săptămână pândesc să apără la tarabele pieței liliacul. Făt Frumos locuiește la etajul șapte. Mara și cu mine ne-am izolat cu Făt Frumos. La finalul pandemiei o să comand o tăbliță mică pentru ușa apartamentului. O să gravez ceva. Aici au locuit pe perioada pandemiei doi adulți, un copil și două pisici.

Azi dimineață am apucat binoclul și am scrutat mesele negustorilor. Pe ultima masă trona o găleată de vopsea cu liliac alb. Am sărit în blugi și am pornit pe scări. Cobor treaptă cu treapă. Pe la etajul cinci m-a pocnit literatura. O ușă s-a crăpat. Am tresărit. Marmeladov, Sonia, mama care spăla hainele copiilor seara ca să se usuce până dimineața. Familia Marmeladov locuia într-o cameră de trecere, un hol. Ca holul de bloc coborât de mine de dimineață. De ceva vreme nu pot să cobor scările fără să-mi fugă mintea la Dostoievski, la familia bețivanului Marmeladov.

Am cumpărat liliac. Am umplut o plasă cu ouă, capșune, roșii și pătrunjel. Am uitat de Dostoievski. Am luat liftul la urcare. În casă m-am dezinfectat cu mințile aiurea. Suntem ceea ce ne preocupă. Am citit asta la Heidegger. Am ajuns la pagina 450. Mă preocupă banii. Dau banii la o parte. Probabil suntem ceea ce ne preocupă după grija banilor. Mă preocupă cărțile. Sunt o carte.

Fantazam uneori cu o dramă personală care mă va determina să mă izolez singură în casă. Voința personală ar fi închis ușa de două ori după mine, nu un virus. M-aș fi cufundat în lectură. Dar apoi? Cu cine să împărtășesc tot ce am studiat? Ce să fac cu toate informațiile, poveștile, destupările, detașările, depărtările?

M-am pus la rând să iau o apă. M-am așezat la un metru. Distanța a permis ca cineva să intre în față. N-am vociferat. De obicei o fac. Căscam gura la vânzătoare. Dialoga cu un furnizor nestingherită de cei doi clienți. Știi ce a spus despre tine? Ochi dați peste cap de furnizor. Și-a pus brațele pe tejghea. A pufăit. Îți spun, dar nu ai voie să spui mai departe. Ei, îți imaginezi că nu spun. Mi-am luat sticla de apă și m-am îndepărtat. O să vă recunosc că am judecat. M-am bucurat că nu mă manifest ca vânzătoarea și furnizorul. M-am felicitat că m-am eliberat de prostia generală. În prezent sunt proastă individual. Eu greșesc, eu corectez.

E o libertate asta. Să te desparți de lume. Să trăiești în lume, dar să trăiești în preajma ei, nu laolaltă cu ea. Am devenit pe alocuri înțeleaptă. Consecințele izolării, presupun.

Mai râdeți zilele astea?!

Foto: Bogdan Mosorescu