Nu pot să am tot ce vreau, dar vreau tot după cum pot

Locuiesc la Timișoara. Stau la bloc. Săptămâna trecută am fost acasă la Severin. La Severin m-am născut. Tata are casă pe deal. Am revenit.
În ultimele trei luni mi-a lipsit enorm curtea. De aceea am umblat cât s-a putut la Severin. Am urcat dealurile. Am bătut potecile pe dealuri și prin păduri. Am visat cu ochii deschiși pe terasă. Am privit cu atenție casele din jur. Oamenii și-au construit case enorme. Tata a construit o casă enormă. Casa a devenit el. Casa îl definește.

M-am așezat într-o zi pe marginea patului. Mi-am analizat unghiile de la picioare. Îmi lipsește pedichiura. Mâinile le-am sprijinit pe lângă corp. Am ridicat capul. Adevărul este că nu agreez viața la bloc. Mi-am întors capul dreapta-stânga. Adevărul este că nu agreez datoriile la bancă pentru a ridica o casă. Mi-a zis o prietenă. Uite unde am ajuns! Pluralul l-a folosit din politețe. De fapt sublinia unde a ajuns. Eu n-am făcut mare lucru cu viața mea. Așa am răspuns. N-am făcut mare lucru cu viața mea. N-am ridicat o casă. N-am plantat un copac. Am făcut un copil. A rămâne însărcinată la 26 de ani nu semnifică o realizare. Un trup tânăr și sănătos duce sarcina și revine la starea bună. Educația Marei reprezintă o reușită. Să spună ce simte și ce gândește. Să acționeze corect. Să îndrăznească. Să greșească. Să trăiască cu demnitate. Să râdă de orice. Să mă ucidă simbolic. Să ajungă propriul ei stăpân. Mara are 10 ani. Ne aflăm în proces de educare.

Îmi place să citesc și să scriu. Citesc cocoțată în pat, întinsă pe canapea, adunată pe scaun, despuiată pe șezlong dacă am unul. Am unul la Severin. L-am mutat după soare și m-am afundat în lectură. M-am plimbat prin America de Sud cu Ibanez, Cei patru cavaleri ai apocalipsului. N-am cules buruienile din grădină. Am șmotruit bucătăria. Timp mi-am acordat pentru citit și vitamina D.

Mi-e clar ce am făcut cu viața și la viața mea. Am citit și am scris. Doresc să continui. Dacă ridic o casă după modelul tatălui. Nu mai citesc. Nu mai scriu. Nu-mi mai satisfac mofturi. Renunț la cremele de la Derma Oxy. Sunt prea scumpe. Nu mă mai tund la Andrei. E prea scump. Ș.a.m.d. Manichiură la salon? Renunț. Dar. Aș avea o casă. Aș mai crește un copil. M-ar aplauda în imaginar societatea, iar eu m-aș detesta.

Le vreau pe toate: casă, copil, scris, citit, cărți, creme, Andrei, unghii, călătorii. Nu le am pe toate. La ce renunț? Cui mă dedic? La cine mă închin? Atașamentul de obiecte nu-l aprob. Scriu ca să-mi suport viața. O ador pe Mara. E destul de clar. Nu pot să am tot ce vreau, dar vreau tot după cum pot. Și pot. Unii mi-au zis că nu pot. Alții au insinuat că nu pot. Eu am îndrăznit. Mereu am îndrăznit.

Cea mai mare îndrăzneală este să-ți asculți capul și să ai regrete personale. Tata a ridicat o casă. Are regretele lui. Eu n-am ridicat o casă. Nu mă definesc prin. Plămădesc nereușite. Sunt mama Marei și mama stărilor de bine și regretelor personale. Sunt mândră de asta.

Foto: Bogdan Mosorescu

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
23 + 6 =