Nici un prieten, în relația lui, să nu învețe să își țină gura

Mi-a murit un prieten acum câțiva ani. Este vorba despre Sorin Oncu. Sorin a fost pentru mine un anumit gen de prieten. Sorin îmi dădea. Ne așezam la vorbă. Indiferent de subiect, lipsit de adâncime sau solemn, Sorin îmi dădea o perspectivă. Nu emitea judecăți. Râdeam înainte de toate. Nu-l mai am.

După moartea lui am creat această categorie: Prieteni care dau perspective, care te ajută să crești, care te înnobiliează. Sunt rari. Cosmin Haiaș ocupă un loc în această categorie. Asta dacă nu ajugem să discutăm despre carne. În ultimul timp mereu ajungem să discutăm despre carne. Aproape nu-l mai am nici pe el.

La rândul meu, mă situez în această categorie. Dau perspective. Ajut. Înnobilez. De ceva timp dau mai mult. Primesc mai puțin. Mi-e ciudă. Obosesc repede. Analizez. Compar. Relațiile de prietenie s-au dovedit indispensabile în viața mea. De când îmi amintesc, mereu am avut prieteni. Am avut relații de prietenie normale. Am avut relații de prietenie bolnăvicioase. Am avut relații de prietenie instructive. Am avut. Am.

Am pierdut prieteni pe drum. E firesc. N-am știut că ține de firesc să renunți la oameni. Am învățat pe pielea mea. Am grijă să-i menționez Marei, când circumstanțele mă forțează, că uneori prietenii coboară între stații. Un prieten semnifică o a doua casă. Casa și prietenul ocrotesc și sprijină. În casă ești în siguranță. Lângă un prieten te simți în siguranță. Prietenul mai are o calitate. Să spună ceea ce gândește. Când mai ajung uneori în grupuri străine, iar cineva îmi atrage atenția într-un mod neplăcut, îmi chestionez interlocutorul din imediata mea aproapiere. Nu are prieteni? De ce pun această întrebare? Pentru că e datoria unui prieten să redea prin cuvinte când o luăm razna. Toți o luăm la un moment dat. Te-ai îngrășat. Arăți ca un pom de Crăciun. Ai fost nepoliticos. Nu ai procedat corect. Te minți singur etc.

Când cineva care te iubește exprimă neplăceri, trece cu vederea atacul imediat, îmbufnarea de a doua zi și impertinența copilărească. Trece cu vederea o perioadă, un timp, o vreme, o epocă. Dacă nimic nu se schimbă, atunci urmează stația. Cineva coboară. Cineva urca. Rămâne compartimentul gol.

Nici un prieten, în relația lui, să nu învețe să își țină gura. Un prieten să învețe să formuleze. Să nu reproșeze. Să-și anunțe durerea. Să nu critice. Să redea nemulțumirile. Să nu renunțe imediat. Să insiste până când vorbește singur. Când ajungi să vorbești singur, atunci nici stația nu mai e relevantă. Oprești trenul.

Azi privesc relațiile de prietenie din interes cu alți ochi. Consider că aceste relații stigmatizate necesită o reevaluare. La cinci ani ne împrietenim pentru că locuim pe aceeași stradă. În școala primară ne împrietenim că purtăm același tricou. La liceu ne apropie o preferință muzicală. După 35 de ani ce ne pune pe același loc? Să-ți lași sufletul atins după 35 de ani este extrem de greu. Avem deprinderi fixe și precise. Educația și tabieturile ne ridică și ne strică. Nu în aceeași măsură, firește! Un interes ne pune aproape. Durata interesului concide uneori cu durata prieteniei. Lamentarea de după e copilărească. Te perpelește dorul după o persoană care nu știe să tacă lângă tine? După o persoană care nu-ți dorește prezența, nu-ți apreciază mintea, nu râde la glumele tale? Răspunsul este nu. Nu te perpelește dorul. Psihologic, după cărțile citite, este vorba despre victimizare și martirizare. O victimă deține puterea obișnuinței. Un martir atrage atenția.

Prieteniile din interes mă liniștesc. Știu de ce merg la o întâlnire, de ce vorbesc, de ce mă străduiesc. Nu e nimic greșit. Cum știu prea bine când cineva îmi cinstește prezența. Cum știu? The eyes, chico, they never lie! Exact! M-am uitat și la Scarface în aceste luni.

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
19 − 8 =