Sunt mama de un an, cinci luni si patru zile. Adaug patruzeci de saptamani de sarcina si socotesc de cat timp nu prea mai cunosc odihna. Nu am duminici, nu am vacante. Si in lipsa Marei, ochii mei se deschid tot la ora sase dimineata. Dupa ce ma linistesc singura, imi repet ca Mara e la mamanu si pot sa lenevesc in asternut, atipesc cu un oribil sentiment de vinovatie. Orice minut peste ora sapte ma impute de somn, nu mai pot sa dorm, desi uneori imi doresc sa ma asez in pat si sa dorm saptamani.
De la nastere, si continui si azi, beneficiez de ajutorul lui mamanu la cresterea Marei. In general, diminetile sunt ale mele, am cu Mara ritualurile noastre, laptic, olita, joaca de una singura in tarc, mic dejun, joaca in curte cu Leto si la cutia de nisip, apoi somn.
De somnul ei profit de fiecare data altfel, citesc, uneori scriu, altadata raman in fata televizorului holbandu-ma la Crimele din Midsomer, ma spal pe cap sau adun din casa dezastrul pe care reusim sa-l facem in fiecare zi.
Mami.
Mai nou asa ma cheama la ea cand se trezeste, iar de la amiaza, sa fie unu, sa fie doua, sa fie trei, Mara merge la mamanu.
Raman singura si recunosc ca ma bucur din plin.
Nu tanjesc dupa viata mea dinainte de Mara, dar o firmitura din acest dinainte imi e imperios, anume clipe de desfatare cu mine.
Mamanu ma lasa sa adun firmiturile si sa fiu incantata cand firmiturile descriu texte pe blog, pagini de carte citite, intalniri cu prieteni, participare la vernisaje, calatorii. Ma intorc la fetele mele seara, sa fie sapte, opt sau noua.
Daca e sapte, uneori mai merg cu Mara in parc, m-ati recunoaste dupa fusta prea scurta, rochia prea lunga sau sandalele total nepotrivite pentru nisip.
Asta sunt eu.
Fug de mamici si de copii, zambesc cand nu am ce face si vorbesc cu oarecare stanjeneala. Copiii continua sa ma irite si sa ma faca sa ma pierd in fata lor. Doar pe Mara o ador si ma topesc dupa ea.
Am scris acest post cu intentia clara de a ma prezenta ca mama, dar nu o mama care refuza ajutor, nu o mama care uita de sine, care ocoleste coaforul, care discuta doar despre plodul ei.
Sunt mama unei fetite dulci, si pe langa enorma fericirea pe care o simt cand face caca la olita, da, fericirea mea consta uneori si in cacat, devin extatica si cand gandurile mele ticluiesc fraze despre Musil, Kelemen, Nae Ionescu, rochii Diana Bobar, bijuterii Josephine, ipostaze ale Dunarii, controverse amicale sau interpretari despre minunata patrie.
Nu pledez pentru felul meu de a fi, dar sustin momentele petrecute in compania sinelui. O minte sanatoasa, pe langa trupul sanatos, mai cere si meditatie, si introspectie, si grija.
Am intalnit putine mame cu grija si pentru ele, doar pentru copii.