Muzica house mă face să mă simt captivă în propriul corp

De când îmi amintesc, mintea și corpul meu au respins muzica house. De la primele sunete, înapoi în anii 2000, la ultimele sunete ascultate în 2019, muzica electronică mi-a rigidizat trupul. Uitam și uit să mă mișc. Mă face să mă simt captivă în propriul corp.

Ca studentă, am evaluat stilul acesta cu malițiozitate. Mișcarea pe muzica asta arată că n-am evoluat prea mult de la stadiul de maimuță. Exact acestea au fost cuvintele mele. În studenție am evitat cât am putut cluburile care abordau stilul acesta de muzică. Uneori mă justificam. Am crescut dansând din fund. Mi-e imposibil pe linia de bas proeminentă de sintetizator.

Cu trecerea anilor, distracția a căpătat alte semnificații în viața mea. Când ies în oraș, în club cu haita, vreau să mă bucur intens de orele acelea. Mă aștept ca muzica să mă facă să vibrez, să mă stimuleze sexual, să mă poarte într-un imaginar al trupurilor contopite și contorsionate de pasiune. În loc de asta, am plecat deseori iritată de la muzică. De aceea am exclamat pentru cine a avut urechi să mă asculte. Să fac ceva în muzica voastră de drogați! O acuzație dură, știu, îmi pare rău! Nu e falsă, dar e vina mea, mi s-a spus, că nu am măcar o pastilă luată sau câteva fumuri trase. E vina mea că sunt trează.

Ultima dată când am ascultat muzica asta, am lăsat evaluările deoparte. Am afirmat categoric. Muzica asta înmormântează libidoul, desacralizează plăcerea sexuală.

Scriu articolul acesta și ascult Larry Levan. Larry Levan este unul dintre cei doi DJ care a contribuit la apariția muzicii house. Larry Levan în New York, iar Frankie Knuckles în Chigaco. Deoarece resping cu înverșunare house-ul, m-am simțit datoare să o studiez puțin. Sursele sunt Wikipedia și Youtube. La primele acorduri de pe albumul lui Larry Levan ajunsei afectiv în filmele anilor 80. Îmi amintii de Colombo.

Trec la Frankie Knuckles. Nu, nu rezist.

Mă declar inaptă să-mi mișc corpul pe muzica asta, să-mi exploatez sexualitatea și să-mi exersez seducția.

Dar să râdem înainte de toate și să mergem înainte.

Foto: Simona Nutu

2 Comments
  • Alex
    ianuarie 30, 2019

    Bine, stai putin, tu iti doresti un anumit subset de efecte de la muzica (sa te stimuleze fizic, sa .. in fine). Or, este oarecum normal sa rezonezi doar un anume subgen muzical pentru acel scop ingust.

    Pentru mine muzica senzuala ar fi jazzul, clar, si nu orice fel de jazz. Pentru miscare haotica si eliberare de energie ar fi rockul. Dansatul pe muzica eletronica mi se pare ca cere un set prea „tehnic” de miscari, care in fapt ma paralizeaza. Fix cum ai descris si tu.

    Altminteri insa, mie muzica electronica imi stimuleaza o parte a creierului care se ocupa cu munca repetitiva. Daca am de facut un lucru mecanic timp de doua ceasuri, niste buntzi-buntzi hardstyle este perfect. Poate ca si tu trebuie sa-ti gasesti contextul in care poti sa asculti haus, nu stiu.

    Oricum, nu vad de ce-ar fi problematic daca nu-ti place un anume fel de muzica intr-un anume context social. Daca-i vorba doar de distractie, cluburile tehno nu mai sunt singura optiune. Se poate merge in Lemmy’s, Aethernativ, Cuib d’Arte samd .. care au o paleta intreaga de muzici.

  • Cipri
    februarie 1, 2019

    House = Casă
    Exact de aceea se numește genul așa, pentru că se ascultă acasă. Cel puțin, când genul a apărut, era pentru acasă.
    Eu sunt fan al genului poate tocmai pentru că pe această muzică nu se dansează. Mie nu îmi place să dansez, las păsările în ritualurile lor nupțiale să o facă, …se descurcă mai bine decât mine.
    Jean Michel Jarre a fost cel care m-a cucerit cu muzica electronică. Poate de aceea sunt mai atras de stilul trance, Goa trance, iar mai nou, de stilul psychedelic trance (vezi Ozora festival, Ungaria). Nu m-am drogat niciodată, am consumat doar canabis de trei ori, legal, în Amsterdam, dar ascultând acest stil muzical, uneori chiar simt cu adevărat că fac parte din natură sau că stabilesc o conexiune cu Universul.
    Alte stiluri cuprinse de muzica house mai sunt rave, techno, techno hardcore, sau hardstyle care începe să prindă tot mai mult publicului (ca recomandări ar fi Headhunterz, Zatox… sau concerte ca Defqon 1).
    Faptul că zbâțâitul unora pe muzică house se numește dans… nu știu ce să zic. Nu îmi place să dansez, nu mă deranjează când alții dansează, dar decât să-mi pierd o noapte dansând, mai bine bag două ore de sală după care să mă relaxez acasă ascultând muzica house cu al ei stil psy trance care și stimulează sexual 😉 Însă muzică care mă stimulează sexual cel mai mult, e muzica clasică.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
1 × 18 =