Nu sunt proastă

Mi-am pierdut somnul. Nu e foarte greu. Când suport șocuri, Ene refuză să mai vină la mine. Patul devine spațiu de răsucire, poate pe stânga, poate pe dreapta, uneori pe spate, dar e atât de întuneric, iar tavanul nu mă atrage.
De data aceasta l-am pierdut din cauza examenului de titularizare. Am căutat subiectele de anul trecut pe internet și șoc.
M-am holbat la ecran, citeam, reciteam, și nu am înțeles ce anume îmi cer acele subiecte. Vag, dacă aș fi dat acel examen atunci, aș fi adunat pe hârtie niște informații ca acelea pe care le am despre teoria relativității.
După această descoperire, două nopți nu s-a mai lipit somnul de mine, iar azi noapte deja mi-am îndeplinit dorința și m-am proiectat într-o sală unde susțineam acel examen.
Coșmar.
Coșmar și derută. O neplăcere exagerată m-a urmărit o zi întreagă, de la țipăt de cocoș, la țipăt de cocoș.
Dar eu sunt o persoană inteligentă, iar o persoană inteligentă pricepe ceea ce i se cere.
Înțelegeți acum deruta.
Eu sunt o persoană inteligentă.
De aici, drama existenței mele ca ființă. Mă definesc printr-o negație. NU SUNT PROASTĂ, căci deșteaptă nu pot susține că sunt că să rămân în ceva pozitiv.
Toată spiritualitatea mea, toată autoeducația mea, desăvârșitul, cioplitul în ființă, eliberarea stă în negativ.
Nu sunt proastă.
Nu sunt, dar subiectele de la examen mi-au alungat somnul.
Din nou, pentru a nu știu câta oară, mă găsesc într-o poziție în care mă întreb încotro s-o apuc, ce am de acceptat, pot să accept ca să decid?
Decizia mea a stat întotdeauna în detașare. Asta urmăresc. Doar că mă aflu prea încordată acum și nici nu hotărăsc să mă eliberez negativ, dar nici să mă declar capacitate.
Aplauze.

6 Comments
  • noctambulul
    februarie 4, 2014

    Poate ca te-ai detasat prea mult!

    • dunia
      februarie 4, 2014

      Cum? Explică-mi. Și tu nu ești la concert? 🙂

      • noctambulul
        februarie 4, 2014

        Explicatiile mai tarziu! Tocmai am cumparat biletul la Iced Earth!

  • dunia
    februarie 4, 2014

    Aștept. Iced Earth, o să-l gugălesc și eu acum. 🙂

    • noctambulul
      februarie 5, 2014

      Sa nu cumva sa te gandesti la sfaturi!
      Cand te detasezi de ceva o faci cu un scop anume: sa te relaxezi, sau sa te concentrezi mai bine pe o alta activitate. Dar o activitate ramasa prea mult timp in „detasare” ramane „detasata”! Ca un vagon desprins de tren. Daca tocmai s-a desprins, franezi un pic si inertial vagonul ajunge trenul, urmand ca un mecanic sa il reataseze. Daca te-ai prins dupa o jumatate de ora ca nu mai ai ultimul vagon, nu e suficient sa franezi: trebuie sa te opresti si sa te intorci dupa el!

  • adapukka
    februarie 4, 2014

    Offf aiurea mai e sentimentul asta! Probabil ca esti prea implicata si ai nevoie de nitica detasare. Si uite cum in cateva commenturi noi te derutam si mai tare. Unii spun ca esti prea detasata, eu ca ar trebui sa te detasezi…

Dă-i un răspuns lui adapukka Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
23 + 7 =