Egal și egalitate

De-a lungul anilor, am citit cărți pe care am rămas blocată. Activitatea mea psihică nu reușește uneori să accepte unele lecturi ca pe ceva obișnuit, ceva peste care poți trece. Hop-hop în alte activități psihice. Nu trec, mă complac.
Similar, dar cu o schimbare, de la cuvinte, la imagini, mi se întâmplă să rămân blocată pe un film.
De o săptămână pendulez între Leonardo diCaprio și Jordan Belfort. Mi-e atât de greu să accept determinațiile, raționamentul și faptele acestui orator motivațional actual, fost agent de bursă.
Viața oamenilor bogați seduce, dar să urmărești această viață fastuoasă pentru droguri și curve mi se pare lipsit de sens.
Uneori totul se reduce la mâncare și instinct sexual sau fiecare dintre noi ne-am redus măcar o dată la asemenea nevoi.
Dar doar sex și droguri? Doar asta face viața plăcută și dorită? Iar aceste plăceri te determină să înșeli atâția oameni?
De la vizionarea acestui film mintea mea face zeci de asocieri. Joc o horă a minții aparent fără noimă.
I-am zis ieri surorii mele că poate mulțumirea sau norocul în viață stă în simplul fapt să ai un bărbat care nu te bate. Prea multe femei în jurul meu afirmă cu patimă că au avut o viață bună, bărbatul lor nu le-a bătut niciodată.
Dar bărbatul ți-a fost vreodată egal? Nu te-a bătut, dar relația a presupus vreodată acest fapt? Faptul de a fi egal.
Vedeți, mă feresc să scriu egalitate, căci egalitate nu a fost și o să fie niciodată între feminin și masculin, dar egali da.
A fi egal presupune parteneriatul, presupune absența fricii. Fără noimă, asta e activitatea mea actuală.
Urmează binefacerile, binele pe care-l faci pentru altcineva. Am mers zilele trecute să fac o donație la o bancă. Am intrat având în cap o anumită sumă. După bancă, urma să mai merg într-un loc, să achit o datorie, datorie care descria o plăcere vestimentară a mea. În timp ce așteptam, m-am simțit odioasă. Suma pe care o aveam în cap reprezenta jumătate din datoria mea. În fața ghișeului, cu o doamnă prea curioasă, de unde cunosc cazul, de la televizor, din altă parte, am dublat suma pe care  intenționam s-o donez.
Am plecat de la bancă foarte indispusă. Niciodată o donație în bani nu m-a făcut să simt că ajut, ci doar am creat un sentiment substitut de mulțumire.
Starea aceasta mofluză se alimenta dintr-o imagine din filmul Lupul de pe Wall Street, el și ea într-un pat acoperit de dolari care picau la fiecare legănat de șold.
E smintită lumea, da, dar nu sminteală mă indispune, ci trivialitatea lumii. Lămâia nu ajută, nimic nu ajută.
Se schimbă ceva, acei doi trei idealiști ai lumii, idealiști de care toți râd, ei, tocmai ei, mai reușesc să pună o virgulă, să schimbe sensul lumii smintite.

4 Comments
  • Claudia
    februarie 3, 2014

    Ai atins mai multe subiecte aici, dar referitor la donatii cred ca in Romania suntem inca departe de un adevarat cult al donatiei. Exemplul tau a venit in contradictie cu alte exemple cu care am intrat in contact si care sincer m-au marcat:
    – „ce conteaza cum a facut banii daca ajuta oamenii; altul de ce nu da? ar trebui sa-l scoata din puscarie pentru ca-i milos” (referitor la Gigi Becali)
    – o doamna avuta cu rautati incredibile si limbaj dual (cunoscuta personal) care in schimb facea anual turul bisericilor si manastirilor milostivind cersetorii si facand donatii lacaselor respective…
    – donatii facute amaratilor din frica de Dumnezeu si pentru o sansa in plus la mantuire…
    – „cumpararea” sentimentului de multumire / lauda / mandrie etc.

    Nu am facut foarte multe donatii la viata mea, dar pot spune ca in ultimii ani am avut de fiecare data sentimentul lui ”de ce doar atat” pentru ca ma raportam la alte cheltuieli ale mele, multe deloc vitale. In studentie simteam multumirea, simteam ca ajut pentru ca aveam la randul meu foarte putin.

    Si ma mai simt „bine” cand daruiesc lucrurile care m-au bucurat si care stiu ca aduc bucurie altora (aparatul foto, bicicleta etc.) si in general, daruiesc tot ce nu mai folosesc – am obiceiul ca atunci cand imi cumpar o geaca sau un palton sa le daruiesc pe cele vechi pana ajung acasa 🙂

    Bogatii… cred ca sunt de doua feluri: cei care devin peste noapte si cei care se nasc si cresc bogati fiind. Unii dintre ei au noblete si devin valorosi umanitatii, nu doar societatii. Bogatul nobil poate fi din ambele categorii, mai rar din prima.

    • dunia
      februarie 4, 2014

      Da, m-am împrăștiat ieri, dar la mine în cap se legau. Cu donațiile, măi, ce să zic, sunt oameni care donează, motivele diferă de la persoană la persoană.
      Dacă judecăm motivele, nu prea mai rămâne fapta bună, de aceea e mai bine să rămânem concentrați pe aceia care primesc ajutorul.
      Cum ziceam și cum m-am convins, nu există oameni buni, doar buni, și nici răi, doar răi, iar fiecare faptă bună contează.
      Contează și faptele bune ale lui Becali.

      Iar noblețea este ceva care se învață, nu e o însușire a nimănui, cine vrea, poate să o învețe.

  • arakelian
    februarie 4, 2014

    motivele donatiilor difera, si sunt absolut personale. Nu ma intereseaza de ce fac asta ceilalti.
    Doar ca noi toti, am putea face mai mult pt cei din jur, nu doar sa donam bani. Cred ca un gest de ajutor conteaza mai mult decat o suma de bani donata.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
19 + 9 =