Odiseea nașterii la stat în pandemie 2. Lămuriri

Mă simt datoare să revin cu un articol care clarifică. Am scris zilele trecute textul Odiseea nașterii la stat în pandemie. Am consemnat cele câteva zile petrecute în spital. Nu m-am plâns. Nu am criticat. Nu am arătat cu degetul. Am relatat ce s-a întâmplat cu bune și cu rele. Pentru că cele bune și cele mai puțin bune merg mână în mână.

Dacă ar urma să nasc din nou, aș alege aceeași maternitate. De ce? Pentru că urmez doctorul. Doctorul a stat alături de mine de la ora cinci la ora nouă seara. Doctorul muncește în acele condiții dezaprobate de noi toți. Pentru că doamna Luci, asistenta de la sala de travaliu a avut grijă de mine ca un angajat exemplar. Mi-a adus în două rânduri gheață pentru a-mi ameliora durerea. Doamna Luci muncește în acele condiții. Pentru că o doamnă asistentă blondă m-a asigurat că ele nu trebuie să se obișnuiască cu bacșiș. E datoria lor să aibă grijă de nou-născuți. Doamna asistentă blondă muncește în acele condiții. Pentru că o altă doamnă asistentă brunetă a refuzat să-mi îndoape copilul cu lapte praf. Mi l-a adus dimineața la două și mi l-a atașat la sân. Doamna asistentă brunetă muncește în acele condiții. Pentru că o doamnă asistentă tânără și mignonă mi-a cerut permisiunea să se uite la sânii mei. Doamna asistentă tânără muncește în acele condiții.

Care condiții? Caloriferul ruginit care a atras atenția. Dușul defect care a atras atenția.
Am citit în spital cartea lui Lucian Boia, Întrebări fără răspuns. Am notat alături de o poză următoarea frază: Omul crede ușor ceea ce îi place să creadă.
Adevărul este că ne place să credem ceea ce este mai rău despre instituțiile de stat. Și avem dreptate în cea mai mare parte. Omul face diferența. Doctorul și mai multe asistente au făcut diferența. Am mâncat toate zilele în spital. M-am răsfățat doar cu clătitele lui soră mea, iar într-o seară cu un grătar. Cum a fost mâncarea? Ca să-mi citez o colegă din salon, a avut sare, a avut piper. Ca să spun sincer, am mâncat prost la restaurante. În spital m-am hrănit corespunzător.

O singură doamnă a remarcat-o pe doamna Luci în articolul precendent. Binele a fost trecut cu vederea. Rău! Rău! Rău! Nu se întâmplă nimic rău. E doar dezumanizare. Vina e împărțită. Nu dorim să ne însușim binele comun. Binele comun presupune muncă în grup, interes de grup, beneficii pentru grup.

Donează oamenii de când se știu bisericilor. Într-adevăr biserica aduce consolare. Spitalele întrețin viața, salvează viața. Câți oameni donează pentru renovarea unui salon, unei aripi a spitalului, dotării spitalului? Mai puțini prin comparație. Nu sugerez să se ia dintr-o parte pentru a da în alta. Afirm că individul ar putea face mai mult pentru spitalele de stat de care oricum nu scăpăm în această viață. Într-un fel sau altul, ajungem la spital la stat.

M-au mulțumit condițiile de la stat? Nu. Le-am suportat pentru doctorul meu, doctor care muncește într-o instituție de stat de zeci de ani. La stat nu există asistente ca doamna Luci și atât. La stat nu există asistente ca doamna care mulge cu dușmănie și atât. La stat coexistă, dar doamnele cu caracteristici umane pierdute își marchează mai bine teritoriul. Fiecare dintre noi putem schimba ceva. Putem să ne revoltăm la mulsul sânilor. Putem acționa. Cetățenii români care acționează sunt la fel de puțini ca asistentele ca doamna Luci. Așa că invoc vina lui Zosima. Toți suntem vinovați pentru toți și pentru toate.

În urma articolului Odiseea nașterii la stat am primit și eu câteva lămuriri.
1. Personalul de la privat nu este neapărat plătit decent.
2. Și la privat există asistente care mulg cu dușmănie.

Cu ce vă mai pot fi de ajutor?

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.


Solve : *
25 − 25 =