Opincile. Tradițiile au nevoie de elemente vii

O să vă povestesc ceva din copilărie. O să vă plictisesc. Nu există intrigă. Nu există o întorsătură interesantă. Nu există nici măcar nostalgie.

N-am avut bunici la sat. Părinții mamei s-au născut la sat. Mamaie la Bistrița. Tataie la Satul Nou. Bistrița și Satul Nou declanșează o emoție în mine. Mă leagă niște amintiri de acele locuri. Mamaie și tataie au trăit la Severin, lângă Stadionul Municipal. Părinții tatălui au trăit în același cartier ca noi. Acest cartier mărginaș a făcut și face parte din orașul Drobeta Turnu Severin pe hartă. În realitate, cartierul Schela descrie veșnicia satului, de la gândire până la aspectul mocirlos.

Nimic nu se întâmplă la Schela. Pare că nu se întâmplă, dar am privit retrospectiv și am descoperit amantlâcuri, crime, violuri, abandonarea pruncilor, dispariția pruncilor și violență domestică cât cuprinde. Așa că rămâne senzația că nu se întâmplă nimic. E o lume obișnuită, dar în care bate vântul strașnic, iar gândirea e stabilită de vechi cutume și de ceilalți. Să nu mă faci de rușine. Așa crește copilul la Schela. Asta aude de când se ridică în picioare și începe să meargă. De aceea unii dintre noi am fugit de am mâncat pământul de la Schela.
Cum în copilărie senzația că nu se întâmplă nimic am trăit-o intens, abia așteptam să părăsesc granițele cartierului.

Și aici o să menționez alte două sate. Facem și puțină geografie a județului Mehedinți. Mergeam uneori la Bahna. Mergeam alteori la Podeni. Bahna și Podeni sunt sate de munte. În Mehedinți, satele de munte sunt de neratat. Credeți-mă, vă așteaptă vântul pentru a sta la taifas, caprele pentru brânza savuroasă, peisajul pentru a vă da prilejul de satisfacție sufletească.

Într-o vară, la Bahna, i-am cerut tatălui meu opinci. Am văzut. Mi-am dorit. Mi s-a îndeplinit dorința. Când le-am primit, m-a cuprins fâstâceala. Fix ca la tăierea mieilor. Tot timpul alegeam unul din turmă ca să-l păstrez. Îl duceam în fundul curții. Mă jucam cu el. Mielul începea să plângă. Plânsetul acela mă umplea de un sentiment greoi. Până seara renunțam la pelerina salvatorului. Am luat opincile. Le-am încălțat cu bucurie. Zăpăcită, dar bucuroasă, am plecat pe câmp cu caprele. Am rezistat glumelor. În locuri din astea cu atitudini primitive, copiii învață repede să facă față miștoului. La Schela ne întrecem în miștouri și găinării. Printre miștouri și găinării, supraviețuiesc decența, gustul, gospodărirea, cultura.

Îmi amintesc în special botul opincilor. Forma aceea de cârlig nu ușurează deplasarea. O singură dată le-am purtat. Ca pe site-ul Luxura. Opinci hand made, purtate o dată, stare bună, de vânzare, 500 de euro. Nu mi-au mai trebuit. Mi-am luat partea de miștouri. Le-am făcut față disimulând. Disimulam și nici nu știam că există un cuvânt pentru străduința mea de a ascunde privirilor ceea ce simțeam.

Am avut opinci. Le-am purtat. Asta este povestea în câteva cuvinte. Poveste care de fapt nu e poveste. E un fapt. Opincile aparțin tradițiilor românești. Cred că e greșit. Opincile țin de muzeu în prezent. Nici un designer nu le poate reinterpreta. La Muzeul Satului Bănățeam am dat peste un domn cu opincărie. De acolo amintirea cu opincile. De acolo dezaprobarea mea legată de tradiție. Tradițiile au nevoie de elemente vii. Opincile au murit. Să ne suflecăm mâinile și să ne creăm tradiții noi.

Propuneri?!

2 Comments
  • o femeie
    septembrie 29, 2021

    la opinci nu ma bag (ca nu m-au atras niciodata) dar o traditie ce mi-ar placea sa apara la romani e mersul la padure pt plimbari lungi, imbratisat un copac, oxigenat creieri si calmat suflet. Proverbul vechi „Codrul-i frate cu romanul ” s-a cam uitat de unii, dar sigur sunt ceva gene recesive ce vor iesi iar la suprafata de ducem copiii prin paduri, de mici.

  • Alex
    septembrie 29, 2021

    Cred că se suprapun două sau chiar trei teme distincte aici:

    – Opincile ca modă

    Moda ține cont doar de gusturile Numelor Mari din lumea modei. Dacă mîine vine un mare designer, chiar și american fiind, și imită opincile, îți garantez că de săptîmîna viitoare ai să vezi lumea în opinici. Pentru c-așa funcționează lumea, ce-i la modă se cumpără. Sigur, n-ar fi ceva durabil, la finele sezonului s-ar descălța lumea de opinci, iar sezonul următor s-ar purta .

    Din punctul ăsta de vedere, orice obiect tradițional poate redeveni *cool* măcar o perioadă. Ajunge să apară Botezatu să declare că-i fain cu bundiță de oaie. Și nici nu ți-ai lua prea multe miștouri, decît de la necunoscători.

    – Opincile ca obiect de zi cu zi

    Tu zici bine că tradițiile au nevoie de elemente vii, însă din păcate nu discuți și ce înseamnă acel „vii”. Altfel spus, de ce ar fi „murit” opincile și bundițele și tot restul obiectelor?

    Îndrăznesc să propun o teorie: nu mai sunt economic viabile. O căciulă de iarnă, decentă, este 40 de lei la Decathlon (ca să nu vorbim de bazar). Dar căciula din Decathlon beneficiază de producție și distribuție în masă. Cît mai costă portul tradițional românesc? Enorm de mult, prin comparație. Nu merită să faci investiția, cu alte cuvinte.

    Asta pe lîngă discuția că omul modern are nevoie și de varietate în viață, iar produsele tradiționale au marele dezavantaj că propun fix continuitatea peste ani. Opinca de ieri și opinca de azi variază prea puțin, deși în timp cu siguranță tehnicile de producție și de decorare au variat și s-au rafinat.

    Motiv din care te și contrazic: eu unul intuiesc că există minim o modalitate prin care produsele tradiționale se pot reinventa, iarăși. Dacă muzica populară se poate reinventa și poate fi gustată de către tineri în producțiile celor de la Subcarpați, sunt convins că și alte lucruri populare pot fi remixate în ceva mai aproape de sufletul nostru.

    Dar da, banala opincă s-ar putea să fie obiect de muzeu.

Dă-i un răspuns lui Alex Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
18 − 5 =