Mi-am asezat aseara capul pe perna cu un gand odihnitor, maine dimineata pot sa ma trezesc la orice ora. Ma trezii la 7 fix, ma rog, mai lipsira trei minute pana la 7 fix. Din activitatile mele matinale lipsi incalzirea laptelui pentru Mara, dar in schimb recitii paginile scrise ieri. Stersei jumatate din ultima pagina. Apoi ma holbai la albul ecranului minute in sir, zeci de minute pana reusii sa gasesc un cuvant potrivit care sa innoade fantezia de ieri cu inchipuirile de azi.
La 12 plecai la plimbare. Ma dusei sfioasa la Schit si gasii mormantul lui Noica. O piatra simpla cu un nume mare. Un nume si niste ani, atat. Intrai in biserica micuta pentru lumanari si ma servi de una singura. Imi luai tamaie, un pliant si lumanari pentru cei vii si pentru mortii mei. Aprinsei o lumanare si pentru Noica, aprinsei prima mea lumanare pentru Ghitulasa, nepoata mea, si pentru toti care mi-au trimis o rugaciune in lunile decembrie si ianuarie. Aprinsei multe lumanari.
Plecai cu capul in jos, cu simturile in alerta. Statiunea e pustie, doar muncitori care se fac auziti prin zgomotele de ciocan. Incercai sa obtin ceva brosuri cu drumetiile din imprejurimi, dar nu avusei noroc. Un baiat pe care se nimeri sa-l intreb imi zise ca nu prea ai ce face aici, e plictisitor, sa vin la Sibiu. Ii zisei multumesc si ma indepartai.
Dar ce fac aici de una singura?
Scriu.
Ce scrii?
Ce stiu. Plecai din nou cu capul jos.
Doar drumetii si aer curat, atat poti face aici, dar ce anume mai vor oamenii sa faca in munti? Mi se deranja un nerv si plecai pe drumul de Sibiu, iar la un moment dat facui stanga pe un drum pietruit. Biata mea masinuta. Urcai putin si oprii cand pamantul se rupse in doua ca sa faca loc cerului. Coborai in soare, in lumina, in ploaie. Imi pusei ochii in soare, in ploaie. Si inspirai lacoma miresmele pamantului. Ma intorsei flamanda la pensiune si dormii apoi o ora, nu inainte sa-mi prind urechile cu Spinoza.
De la amiaza tarzie, after five o’clock, ma gandesc la substanta, la ceea ce exista in sine si este conceput prin sine, si la libertatea omului.
Dumnezeul lui Spinoza este cauza insasi pe cand omul poate doar sa tinda spre o libertate traita fara constrangeri exterioare.
Nu stiu, chiar nu stiu, e atat de spinos Spinoza asta, iar eu ma pierd in Etica lui.
Maine poate o sa reusesc sa ma adun mai mult. Prima intalnire e intotdeauna derutanta, iar azi fu prima mea intalnire cu mine.