Pentru aceia care nu cred că omul se poate schimba la orice vârstă, vă reamintesc că am splendida vârstă de 33 de ani, iar anul 2017 a venit cu ceva nemaîntâlnit până acum la mine: un plan.

Trăiește clipa nu a fost niciodată mottoul meu. Dacă se grăbește cineva să-mi lipească o etichetă. Proiectele cu anticipare nu m-au încântat. Circumstanțele din prima parte a vieții m-au determinat să consider că plănuirea aparține oamenilor favorizați. Școala elementară am făcut-o cu fetele învățătoarei în clasa și am primit lecții despre inechitate și pupincureală. Am continuat lecțiile până la liceu.

Liceul îmi pare o perioadă de desprindere pentru mine ca persoană. Am pornit în căutarea mea. Nu m-am așezat să meditez într-un colț și să mă întreb cine sunt, dar am simțit dezvoltarea intelectuală într-un mod asemănător procesului de creștere a oaselor. Ce deșirare!

Lipsa unui plan în toți anii până la terminarea studiilor a dus la o convingere: eu nu sunt omul planurilor, nu sunt genul meu. Mi-am trăit exemplar obișnuința. Un gând nu m-a tulburat vreodată.

Acum câteva săptămâni am luat agenda și am notat cu liniuță ce urmează să fac. M-am oprit, am recitit și am realizat că notițele mele semnifică pregătiri pentru tot anul. Asta e plan! M-am bucurat cum mă bucur de fiecare dată când identific schimbări la mine.

O liniuță face trimitere spre renovarea apartamentului, dar nu oricum, ci cu accent pe recondiționare. M-a atras ideea asta de mică. Să transform, să dau altă față, să-mi las amprenta. După ce am trăit ani de zile într-o casă de revistă care nu a povestit niciodată nimic despre mine, simt acum o dorință nestăvilită să-mi construiesc o casă care să mă înfățișeze în forma corectă.

Ce semnifică corect? O bibliotecă imensă, hărți, imagini cu Freud, o bucătărie practică, o baie luxoasă, un colț pentru ceai și flori, lumină multă și un miros intens de cafea.

Am început cu ușile. Ieri am muncit la una dintre ele încât nu am mai putut să scriu. Încă mă dor unghiile și buricele degetelor. Nu-mi permit serviciile lui Ștefan Lazăr, dar mi-a mărturisit că nici el nu-și permite serviciile lui. În felul acesta o să colind depozitele, o să caut cu frenezie idei de recondiționare, o să schimb funcțiile obiectelor. Nu o să merg pe urmele lui Duchamp și o să-mi fac din vasul de toaletă o fântână, dar îi caut o utilizare bicicletei Marei. Fata a crescut și nu o mai folosește.

Inclusiv acest text reprezintă un mijloc spre recondiționarea apartamentului. Poate cineva vine cu o sugestie. Sunt deschisă și plină de bunăvoință.

O idee, două idei, trei idei etc.

Foto: Diana Bodea