Exist conflictual sau am o prezență conflictuală?

Ați auzit de Peter Kien? Peter Kien este un personaj dintr-un roman de Elias Canetti. Stați, nu plecați! Nu o să urmeze o altă recenzie. Mi-am amintit de Peter Kien din cauza situației: izolarea în casă. Romanul, Orbirea, l-am citit pe holul spitalului AKH din Viena. O altă situație excepțională, dar personală.

Când s-a dat prima ordonanță, primul meu gând s-a îndreptat spre bibliotecă. Te aici asocierea cu Peter Kien. Obsesia mea pentru cărți a crescut, dar încă nu sunt în punctul să-i dau foc. Peter Kien a făcut-o. Ne-am retras, Mara și cu mine, în apartamentul lui Făt Frumos. În fața bibliotecii, cu mâinile în șold, mi-am scrutat cărțile. Am scos Heidegger, Sapolsky, Forster, Ibanez, Lucian Boia și un Manual de Cameron Diaz. Înainte să trag ușa după mine, mi-am verificat cremele de față și numărul de cărți. Să mai iau?! Nici un gând să mai renunț la ceea ce aveam în brațe.

N-am mai trecut pe acasă de aproape o lună. Îmi lipsește biblioteca. Vizualizarea cărților mă liniștește. Nu pot să trăiesc într-o casă fără cărți. Imaginea lor mă urmărește fără întrerupere. Înțelegeți cum m-am trezit cu gândul la Peter Kien. De la obsesia pentru cărți, am rememorat un episod amuzant cu bunica Marei, mama tatălui ei.

Înainte de a povesti, pentru a înțelege anumite aspecte, o să vă notez o întâmplare din copilărie. Mama mea a fost desenator tehnic. Uneori mai lucra cu un arhitect. Într-o zi am venit de la școală. Domnul arhitect stătea în fața casei noastre. L-am poftit înăuntru. M-a refuzat. Iese mama ta imediat cu planurile. Am roșit în obraji și am fugit în camera mea. Eram suficient de mare să pricep anumite purtări. Domnul nu a intrat în casă în lipsa tatălui. Reputația a ținut un om afară. Mi s-a părut umilitor. Nu suport să țin pe cineva în ușă sau la poartă. Orice avem de discutat, o facem după ce s-a trecut pragul. Nu e nevoie să mă aprobați.

Într-o seară, bunica Marei a adus-o acasă. Am deschis ușa. Mara stătea în ușă. Bunica stătea jos în ușă. Locuim la etajul unu. Dialogul de jos în sus m-a sugrumat de emoție. Episodul cu domnul arhitect m-a năpădit. Am poftit-o în casă. După salut și prezentarea splendidului motan, bunica mi-a sugerat să tai biblioteca pentru a face loc unui pian pentru Mara. Mi s-a tăiat respirația. Să tai biblioteca?! Apărarea am rostit-o aproape nedeslușit. Ne-am luat la revedere, iar eu mi-am mângâiat cărțile.

A doua zi am reușit să sucesc perspectiva. După cinci ani de la despărțire, cinci minute au fost suficiente pentru ca bunica să-mi reorganizeze sufrageria. Am râs și i-am dat telefon tatălui Marei. Am râs împreună. Asta face ea, organizează. Am mai râs puțin și am închis. Omul și felul lui de a fi. N-am cugetat la asta. M-a speriat gândul pierderii unei părți din bibliotecă. Am amânat să meditez la. N-am făcut un proces de examinare. Iau oamenii așa cum sunt, dar nu fără a le arăta și cum sunt eu. De aici rezultă prezența mea conflictuală. Rămâne să-mi răspund dacă exist conflictual sau din când în când am o apariție conflictuală. Interogarea este o consecință a lecturii cărții Ființă și timp. Mă apropii de 200 de pagini. La un moment dat am avut impresia că am înțeles ceva. Merg înainte cu încredere.

Purtați o carte.

Foto: Bogdan Mosorescu

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
17 × 6 =