Exist conflictual sau am o prezență conflictuală?

Ați auzit de Peter Kien? Peter Kien este un personaj dintr-un roman de Elias Canetti. Stați, nu plecați! Nu o să urmeze o altă recenzie. Mi-am amintit de Peter Kien din cauza situației: izolarea în casă. Romanul, Orbirea, l-am citit pe holul spitalului AKH din Viena. O altă situație excepțională, dar personală.

Când s-a dat prima ordonanță, primul meu gând s-a îndreptat spre bibliotecă. Te aici asocierea cu Peter Kien. Obsesia mea pentru cărți a crescut, dar încă nu sunt în punctul să-i dau foc. Peter Kien a făcut-o. Ne-am retras, Mara și cu mine, în apartamentul lui Făt Frumos. În fața bibliotecii, cu mâinile în șold, mi-am scrutat cărțile. Am scos Heidegger, Sapolsky, Forster, Ibanez, Lucian Boia și un Manual de Cameron Diaz. Înainte să trag ușa după mine, mi-am verificat cremele de față și numărul de cărți. Să mai iau?! Nici un gând să mai renunț la ceea ce aveam în brațe.

N-am mai trecut pe acasă de aproape o lună. Îmi lipsește biblioteca. Vizualizarea cărților mă liniștește. Nu pot să trăiesc într-o casă fără cărți. Imaginea lor mă urmărește fără întrerupere. Înțelegeți cum m-am trezit cu gândul la Peter Kien. De la obsesia pentru cărți, am rememorat un episod amuzant cu bunica Marei, mama tatălui ei.

Înainte de a povesti, pentru a înțelege anumite aspecte, o să vă notez o întâmplare din copilărie. Mama mea a fost desenator tehnic. Uneori mai lucra cu un arhitect. Într-o zi am venit de la școală. Domnul arhitect stătea în fața casei noastre. L-am poftit înăuntru. M-a refuzat. Iese mama ta imediat cu planurile. Am roșit în obraji și am fugit în camera mea. Eram suficient de mare să pricep anumite purtări. Domnul nu a intrat în casă în lipsa tatălui. Reputația a ținut un om afară. Mi s-a părut umilitor. Nu suport să țin pe cineva în ușă sau la poartă. Orice avem de discutat, o facem după ce s-a trecut pragul. Nu e nevoie să mă aprobați.

Într-o seară, bunica Marei a adus-o acasă. Am deschis ușa. Mara stătea în ușă. Bunica stătea jos în ușă. Locuim la etajul unu. Dialogul de jos în sus m-a sugrumat de emoție. Episodul cu domnul arhitect m-a năpădit. Am poftit-o în casă. După salut și prezentarea splendidului motan, bunica mi-a sugerat să tai biblioteca pentru a face loc unui pian pentru Mara. Mi s-a tăiat respirația. Să tai biblioteca?! Apărarea am rostit-o aproape nedeslușit. Ne-am luat la revedere, iar eu mi-am mângâiat cărțile.

A doua zi am reușit să sucesc perspectiva. După cinci ani de la despărțire, cinci minute au fost suficiente pentru ca bunica să-mi reorganizeze sufrageria. Am râs și i-am dat telefon tatălui Marei. Am râs împreună. Asta face ea, organizează. Am mai râs puțin și am închis. Omul și felul lui de a fi. N-am cugetat la asta. M-a speriat gândul pierderii unei părți din bibliotecă. Am amânat să meditez la. N-am făcut un proces de examinare. Iau oamenii așa cum sunt, dar nu fără a le arăta și cum sunt eu. De aici rezultă prezența mea conflictuală. Rămâne să-mi răspund dacă exist conflictual sau din când în când am o apariție conflictuală. Interogarea este o consecință a lecturii cărții Ființă și timp. Mă apropii de 200 de pagini. La un moment dat am avut impresia că am înțeles ceva. Merg înainte cu încredere.

Purtați o carte.

Foto: Bogdan Mosorescu

Se pare că am tot și încă puțin, plus un motan, plus un viitor nescris

Ca aproape orice om din lumea asta, după ce am umblat de mi-au sfârâit picioarele ieri toată ziua, seara am făcut un duș și m-am așezat la somn. Scurta poveste dinainte de culcare. Aia lungă include și cântece de leagăn. Coace mama pâine de nouă ani, pică soarele, iar gărgărița așază o rază de soare în palmă la fetiță.

În pat, lungită pe spate, am încercat să-mi amintesc zilele mele de naștere din anii trecuți. Așa s-a întâmplat că am revăzut o zi de vară, porțile casei de la Severin, strada cu reflexe strălucitoare, mama, bunică-mea și eu cu soră mea îmbrăcate cu niște fuste albastre cu dungi. Aha! De aici înclinația mea pentru dungi. Uitasem complet de fuste, o să povestesc azi cu sora mea, să vedem ce putem pune cap la cap. În ziua aceea mama împrumutase un aparat de fotografiat și ne făcea poze. Pentru vremurile acelea, faptul era de o importanță deosebită.

O altă zi de nașterea a cuprins o ștrengărie de adolescentă. Cine a copilărit la Dunăre și a iubit fluviul, cunoaște o oră anume a apei. Înainte să apună soarele, țipetele încetează. Majoritatea se retrag la casele lor. Mai rămân câțiva îndrăgostiți, pescari și câțiva rătăciți. Apa domoală capătă un aspect de cremă. Așa se simte pe trup. Temperatura nu agresează trupul, îl învăluie ca-n catifea. Soarele s-a fudulit toată ziua în apă. Într-un an am așteptat să plece toată lumea. Singură pe plajă, m-am dezbrăcat și m-am aruncat goală în apă. Voiam să marchez cumva o zi de naștere anostă, similară cu multe altele.

Am adormit în timpul căutării în trecut. Până un țânțar nu mi-a cântat la mulți ani la ureche și de ciudă m-am pălmuit singură. Am pus o pastilă în priză. Am adormit din nou. Zgomote de motociclete în stradă m-au trezit a doua oară. M-am enervat de la sperietură și am înjurat. Niște animale cărora sper să li se strice motoarele pentru că așa merită. Țânțarul la ureche tot nu-mi cânta la mulți ani. M-am smiorcăit fără lacrimi. Am adormit a treia oară. A sunat telefonul.

La mulți ani! O voce din trecut, prezent și viitor mă gratula cu bucurie. Știu că nu-ți place să-ți sune telefonul noaptea. Firește! Ultima dată când a sunat, am rămas fără Sorin Oncu. Nu mai vreau așa ceva. Poate dacă nu răspundeam atunci, nu murea nici el. Oricum moare greu la mine în suflet sau nu o să moară niciodată.

Vocea a revenit cu Prietena mea genială. Trebuie să-ți dau cartea s-o citești, e despre tine, e ca tine! Bine, prietena ta genială vrea să doarmă. Apreciez telefonul din miezul nopții, dar te sun eu mâine să mă gratulezi. Te rog!

Am adormit a patra oară. Scriam deja textul acesta cu mai multă forță, creativitate și substanță.

Anul acesta nu o să fie mama mea frumoasă lângă mine. E la Herculane. Bunica a murit de prea mulți ani. Nu o să fac baie goală în Dunăre. Nu o să fac nici măcar ce intenționam eu. Asemenea lui Huxley, un favorit al meu, voiam să mă încui în casă, să fumez și să scriu.

În loc de asta, am dus-o pe Mara la școala, am făcut niște exerciții în oglindă, m-am zgâit la pielea gâtului, mi-am fiert niște ouă la care nu știu dacă să bag sau să nu bag niște ceapă verde și mi-am luat laptopul în brațe.

La o urare telefonică, am adăugat că îmi doresc bani imediat după sănătate. Mi-e frică de boală. Mă paralizează și gândul. În rest am tot: copil, părinți, soră, iubit, prieteni, muncesc ce-mi place, nu neapărat cum îmi place.

Chiar se pare că am tot și încă puțin, plus un motan, plus un viitor nescris.

Țineți minte, râdeți înaite de toate!

Foto: Bogdan Mosorescu

Prima mea întâlnire cu femeia

Prima mea întâlnire cu femeia a fost între paginile Simonei de Beauvoir. Am cunoscut femeia la sânul mamei. Am stat pe lângă femeie printre pliurile bunicii. Am devenit femeie prin influența unor profesoare.
Femeia însă am întâlnit-o prima dată ca personaj. Mama, bunica, profesoarele mi-au spus povești despre femeie. Știu bine că femeia are un rol. Am crescut și am devenit în timp ce femeile din jurul meu interpretau, nu-mi amintesc nici o femeie care să manifeste în copilăria mea.
Întâlnirea cu femeia personaj, acel personaj care exprimă și adoptă libertatea ca stil de viață, m-a impresionat profund.
La Paris, săptămâna trecută, am întâlnit femeia ființă socială. În nici un oraș, din cele vizitate de mine, nu am avut o asemenea senzație de firesc al femeii, de putere, de așezare în lume, de raportare la societate și cerințele ei.
Știu perfect că am țintit cu privirea la o terasă clavicula unei femei. Puntea aceea a umărului îmi revenea cu o percepție a întregului feminin. Acolo, în oasele acelea am simțit puterea eternului feminin.
Mi-a trecut prin minte, iar acum postulez, că adevărata libertate a individului o poți dobândi doar la Paris.
Oricare altă societate, oricare altă comunitate nu-ți permite exprimarea, iar dacă o personalitate puternică îndrăznește, manifestarea devine posibilă doar prin izolare. Izolare și marijuana, libertatea și expresia ei, libertatea și porțile larg deschise ale percepției.
Libertatea și societatea, oximoron? Chiar văd aici o relație paradoxală, una presupune, alta pretinde societatea de la trecătoarea ființă pe pământ.