Să cumperi sau să nu cumperi lucruri pentru copilul încă nenăscut?
Unii refuză pentru că au permis credinței primitive în spirite bune și rele să aibă prioritate în fața rațiunii. Bunicii mei, ba chiar și părinții mei s-au supus acestor practici. Nu au făcut absolut nimic pentru nenăscuți. În timpul spitalizării mamei se organiza spațiul pentru copil.
Mamanu mă corectează când îi zic lui bebe pe nume. Să nu o mai fac. De ce? Pentru că nu e bine. De ce? Te umpli de de ce-uri dacă încerci să pricepi prejudecățile. Vă asigur că îmi disper mama. În viața mea, cât a ținut de mine, am renunțat la prejudecăți și stereotipii. Aleg să mă ghidez după rațiune. Dar în primii ani am fost crescută de un anumit fel de bunică, de un anumit fel de mamă. La nașterea mea mi s-au pus ursitori. Nu m-a strigat nimeni pe nume până la botez. Cunoașteți sau nu cunoașteți aceste practici.
Când am rămas însărcinată a doua oară, am așteptat până să dau de veste. În primul trimestru sarcina se fixează sau nu. De aceea păstrezi pentru tine ceea ce se întâmplă în interiorul corpului tău. După 13 săptămâni riscul se reduce. Bebe e în siguranță. După 13 săptămâni am început să povestesc despre. Într-o zi am scris pe blog și. V-am zis, aleg să fiu rațională. Dar. M-au cuprins din toate părțile îndoielile în decizia mea. Dacă o să se întâmple ceva tocmai pentru că am anunțat?
Puteți râde de mine. Eu râd de mine. Cum vreau să fiu. Cum aleg să fiu. Cum reacționez. Conflictul din mine mă rupe în bucăți. Mă adun din voință, cu lecturi, cu apel la modele. Episodul cu vestea despre bebe a trecut. Bebe se numește Mateiu. Dacă vă trece prin cap. Dacă nu vă trece prin cap. Da, Mateiu Caragiale m-a atras întotdeauna. O nouă superstiție mi-a dat târcoale zilele trecute. Când Mara a învățat să meargă, am încercat câteva modele de pantofi. Nici un model nu m-a convins, cu o excepție: pantofii de la Chicco. Talpa flexibilă și modalitatea în care susțin glezna ajută enorm copilul împiedicat care se străduiește să-și pună un picior în fața celuilalt.
Cu toate reducerile din weekend, mi-a trecut prin cap. Ia să vânez eu niște pantofi de la Chicco pentru Mateiu! Și iar m-au cuprins îndoielile, iar creierul de reptilă s-a făcut simțit pentru câteva secunde. Mi-am scuturat capul. Mi-am scuturat mâinile. Refuz credințele primitive! Refuz credințele primitive! Refuz credințele! Refuz. Am refuzat.
O să îndrăznesc să presupun că nu sunt singura care luptă cu asemenea apucături nedorite. Dacă aveți vreo metodă, o ascult cu interes. Între timp, mă apuc de un fel de fasole bătură, dar adaug și ardei copt în compoziție.
Foto: Bogdan Mosorescu
Leave a Reply