Folosiți-vă gura pentru a etala frumusețea minții

În epoca emoției, mă ridic. Cumva în aceste zile zac secerată de furie. M-am săturat până peste cap de reacțiile afective, de atitudinile cu o sensibilitate accentuată. Prefer mintea, caut rațiunea.

De mai bine de un an, sufăr de un fel de tulburare. Un fel! Doctorii dau din umeri. Terapeuta mi-a atras atenția asupra comunicării. La antibiotice nu răspund. Gâtul și pieptul continuă să aibă pete mici și roșii. La terapie a ieșit că spun prea mult.

Furia mi-a deschis porii. Îmi ard brațele. Îmi ard obrajii. Ce e atât de greșit în a fi demn? În a spune lucruri neplăcute pentru auzul celorlalți? Sunt și ei oameni. Nu judeca! M-am înfuriat numai notând. Dar de câte ori nu mi-au auzit urechile! Desigur. Toți suntem oameni, toți avem sentimente, dar pentru unii dintre noi, Saint-Exupery înseamnă mai mult decât cele două rânduri împrăștiate pe facebook. Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor.

Pentru mine înseamnă verbul apprivoiser. Micul Prinț e prima carte citită de mine în limba franceză. Și chiar n-am chef să mă pun la copiat din Dawkins importanța ochilor.

Vremurile actuale, cu emoția în vârful piramidei, mă exasperează. Țiganii se ofensează. Îi rănim sufletește dacă îi numim astfel. La fel și homosexualii. Femeile provoacă furtuni. Nu mai avem pahare pentru. De ce dacă un bărbat se dă la tine nu-i poți răspunde cu?! Mulțumesc, apreciez, dar nu. Aveam o prietenă. Dacă băiatul nu-i plăcea, era prost când îi aprecia frumusețea. Dacă băiatul îi plăcea, aceeași apreciere aproape îi deschidea picioarele.

Eu sunt insensibilă că rostesc aceste lucruri. Se pare că de aceea m-am umplut și de bube pe gât și piept. Din prea multă comunicare.

Mărturisesc. Apreciez oamenii demni. Mă atrag într-un fel straniu vorbitorii de limbă corectă. Mi s-ar deschide picioarele, dacă n-ar fi ținute laolaltă de Făt Frumos, pentru bărbații manierați, capabili de conversații declișeizate. Totul e personal în viață. Puține sunt personale în viață dacă deschizi o carte și rămâi de acolo cu informația că universul nu există pentru noi, pentru conștiința noastră, pentru mașina din garaj și geanta de la Prada.

Personale sunt eul, familia, ceaiul de dimineață, patul în care îți odihnești oasele. Restul ține în tine și nu te mai bosumfla. Te-a rănit sufletește colega? Vecinul? Șeful? Încearcă să vezi limpede cu mintea și să-ți folosești gura.

Zice Mara: Mama, Matei a făcut, a dres.
Zice mama: Mara, i-ai spus lui Matei că nu este frumos, că e greșit, că te doare?!

Dacă nu vă folosiți gura pentru a etala frumusețea minții, e firesc că alergați după emoții. Sunt om și eu. De ce mă rănești?!

Pentru că nu-ți folosești mintea. De aia!

Foto: Bogdan Mosorescu

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *