Sedusa de Ileana Consanzeana

De 19 sept., 2011 7 No tags

La 28 de ani, nu mai accept afirmatii care descriu un esafodaj al auzitului sau intelesului. Asa am auzit sau asa am inteles constituie pentru mine propozitii false sau neverosimile.
O sa ma strecor insa prin propria mea regula, si o sa fac o afirmatie ce aduce prea bine cu a-mi da cu presupusul.
Orice fata are o cutie cu amintiri.
Eu am scormonit prin a mea acum cateva saptamani si dupa vreo ora am abandonat-o trista, dar si furioasa. Cutia mea contine flori uscate, poze, felicitari, vederi, bilete de tren si tramvai, scrisori, conversatii din timpul orelor de curs si o bucata de panza rosie.
Zac in cutia mea prieteni, fosti prieteni, fosti colegi, fosti iubiti. Numitorul asta comun e trist. De unii nu mai stiu nimic, unii au murit chiar, de altii m-am indepartat.
La 16 ani, in poezia varstei fara prea multe analize psihice, am impartasit cu persoanele din cutia mea multe momente placute. Pe unii i-am sedus, iar altii m-au sedus pe mine.
Dupa ora aceea a amintirilor din liceu si facultate, m-am ales cu o noua teorie.
Inainte sa fiu sedusa de Feti Frumosi, am fost sedusa de Ilene Cosanzene. Inainte sa apara baietii in vietile noastre de demoazele stangace, ne seducem intre noi.
Sunt o seducatoare puternica.
Cutia mea urla de iubire. Inca nu m-am hotarat ce simt dupa toata aceasta rascolire. Constientizez insa seductia dintre fete si rumeg la unele aspecte. Inca din liceu, se intrezareste caracterul. Felul asta de a fi al oamenilor, fara o destindere a educatiei si autoeducatiei, distruge simbioza.
Pierdem intimitatea, adica alunitele, rasul, atingerile, lenevitul cap la cap, povestile. Ramane doar convietuirea, care e inacceptabila pentru mine.
Dupa ce cunosti alunite, si razi, si atingi, si lenevesti depanand povesti, nu poti sa-ti inchei iubirea. O poti lasa sa-si construiasca alt drum, alta realitate, dar eu o sa fiu intotdeauna spectatorul acestui drum.
Cea mai recenta suferinta a mea mi se trage de la un prieten care s-a mutat din oras si cu buna credinta nu si-a luat la revedere, si asta pentru ca nu se cuvine. El e insurat, iar eu am copil.
Marturisesc ca sufar, nu mi-e rusine. Poate chiar am smiorcait seara in perna mea.
Continui totusi sa cred ca nu am iubit degeaba nici o persoana cu care am impartit aceeasi perna. Fete sau baieti, perna aia impartita v-a asigurat de iubire si devotament, buba pernei consta doar in respingerea mojiciei si a nerecunostintei.

7 Comments
  • G
    septembrie 19, 2011

    G.

    In seara asta am citit „Sedusa de Ileana Cosanzeana”.O data si inca o data,nu pt ca nu intelegeam ce scria ci pt ca ma regaseam printre randuri si stiu sigur ca intr-un procent mai mic sau mai mare, fac parte din cutia aia a ta.Printre prieteni,fosti prieteni,etc.Probabil ca la un moment dat am avut si eu rolul meu in viata ta,in amintirile tale… uneori sa te supar,alteori sa te fac sa razi,uneori chiar sa te infurii,dar am fost si eu pe acolo.Nu stiu, sincer, ce anume ma impinse sa iti scriu randurile astea,probabil in fata nu ti le-as fi spus vreodata in viata asta,dar simteam nevoia sa le spun si iata ca o fac,poate pt ca pana acum n-am gasit aleea pe care sa comunic liber cu tine sau mai mult sa am eu initiativa intr-o discutie de genul acesta cu tine.Sau poate timpul,anii care trec te fac sa te gandesti ca poate nu vei mai avea ocazia sau timp sa spui anumite lucruri unor oameni. De-a lungul anilor si sunt cativa, noi nu am fost cine stie ce apropiate,am avut o prietenie mai mult prin prisma imprejurarilor ca sa zic asa,dar acum dupa ani si ani am observat ceva la tine…am realizat ca ai fost pretioasa in viata mea.Si nu o lua ca pe o mangaiere sau ca pe o periere,chiar asta simt eu de ceva vreme.Si nu spun asta pt ca de cate ori te sun, stii bine ca o fac ca sa-ti cer ceva,iar tu imi raspunzi sau ma ajuti de parca am vorbi de nenumarate ori la telefon sau imi vine acum in minte un simplu exemplu-an de an fara exceptie tii minte ziua mea de nastere si nu uiti sa trimiti un mesaj pe cand eu am uitat,recunosc si imi cer scuze….stai linistita nu te impacienta nu sunt inainte de moarte-,pur si simplu scriu exact cum imi vin cuvintele in minte acum,nu mi se intampla des sa trec prin stari de genul asta,dar in seara asta chiar vreau si simt ca trebuie sa scriu tot.
    Sa revin la subiect.Iti spuneam ca esti pretioasa si mi-am dat seama dupa mult prea multi ani si iti spun si de ce cred asta.Nu cred,sunt convinsa.Eu am fost cam migratoare in grupul asta al nostru din liceu,mi-am facut alti prieteni,am revenit,am plecat si destinul m-a adus a o mia oara langa una dintre voi foarte aproape,ma refer la Andra.Dar TU? ??? Nu stiu cum poti sa fii asa?
    Au fost nenumarate momente in care ai sarit in sus,aproape ca ti-au sarit plamanii sa ma faci sa inteleg anumite lucruri sau sa ma ajuti sa ies din niste stari din care ceream ajutor ca sa ies.Dar IDEEA E CA NU-TI CEREAM AJUTORUL TIE.Insa l-ai oferit mereu cand ai fost martora la discutii cu o duritate necrutatoare.Si atunci in momentele alea te uram,da nu te holba,pt ca nu intelegeam ce sunt aia prietenii adevarati. Dar AZI,iti multumesc! pt fiecare moment in care ai fost dura cu mine si poate pe undeva m-ai trezit la realitate sau in acel moment m-ai ridicat,mi-ai creat o stare de liniste. De fapt astia sunt prietenii,pacat ca am realizat tarziu in viata asta.Acum stiu ca nu cei care iti spun ce-ti place tie sa auzi iti sunt prieteni si cei care te trezesc si-ti arunca in fata cu cuvinte care sa te faca sa reactionezi. ITI MULTUMESC!
    ITI MULTUMESC ca faci parte din… CUTIA MEA DE AMINTIRI!

  • dunia
    septembrie 20, 2011

    @G

    Multe cuvinte frumoase, saru mana, dar comportamentul meu fata de tine si afectiunea asta de care vorbesti tu, sunt meritul tau. Intr-un moment din viata ta mi-ai facut un bine, iar eu dau inapoi tot binele pe care il primesc, iar ce fac eu, nu face nimeni. 🙂
    Mi s-au adus asemenea acuze.
    Saru mana.

  • luca
    septembrie 21, 2011

    Ce moment frumos:) Am aruncat un ochi in cutiuta voastra cu amintiri si tare mi-a placut „impartasirea” voastra. Ma feresc de ideea de blog pentru ca nu am descoperit masura intre intimitate si expunere. Cred ca tu P. ai gasit-o.Cand gasesti dreapta masura a comunicarii cred ca e tare bine (pentru tine si ceilalti) sa arunci bucati de viata in piata publica:)

  • dunia
    septembrie 21, 2011

    @mariana

    E frumos, nu? Recunosc k a fost un sentiment coplesitor. In ceea ce priveste limita, nu stiu sigur unde sa trag linie, dar cu certitudine trebuie sa existe una.

  • G.
    septembrie 21, 2011

    Luca,la inceput nu a fost publica marturisirea,dar si-a dorit sa fie aici si mi-am zis de ce nu??? Nu-i nimic rusinos sa-ti recunosti vina faţă de o persoana,ea fiind mai mult pt mine decat o simpla persoana,fie ca este expusă public sau nu.Fac rar declaraţii de genul acesta,dar eu zic că a meritat.

  • luca
    septembrie 22, 2011

    G. draga, am spus eu ceva negativ legat de „marturisirea” de pe blog? Am spus ca mi se pare a fi o intamplare rupta din viata „intamplata” pe un blog. Eu nu m-am referit doar le ceea ce ai scris tu, ci la intreaga poveste creata, incepand cu articolul scris de P. Ai facut o confuzie probabil cauzata de faptul ca am legat aprecierea mea de o dilema personala referitoare la limita dintre intimitate si expunere. Si am spus ca mi se pare ca pe acest blog P. a gasit masura potrivita. Si am spus ca este foarte frumos ce s-a intamplat. Tot ce am spus a fost apreciativ fara nici o conotatie negativa.

  • G.
    septembrie 30, 2011

    Draga Luca,putinele randuri pe care le-am scris la comment-ul tau nu a fost nici pe departe pentru ca ai fi scris tu ceva negativ,probabil ne-am inteles gresit,am scris doar ca un raspuns la ceea ce ai apreciat tu si iti multumesc pt acest lucru. A fost o simpla explicatie,pentru ca am observat ca in general oamenii au retineri in a-si exprima in public sentimentele sau in a-si cere scuze.O zi frumoasa iti doresc!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
26 + 18 =