Eu uneori simt că sunt om sau îmi amintesc că sunt om. De obicei se întâmplă în ceas de seară, mi se întâmplă în această seară.
Sării puțin în trambulină cu Mara, apoi culesei, lejer, fără poftă, o prună. Prunele. Uite niște fructe nedreptățite. Niciodată nu poftesc la prune, dar atunci când le gust, întotdeauna mă surprinde pe limbă, pe papile savoarea ce mă cuprinde de la ele.
În timp ce mă lăsai sedusă de o prună, mintea mea se îndeletnici cu potolirea. Aș vrea să mă potolesc, să mă lecuiesc de isterii.
Până acum, singurul ajutor real l-am primit de la cărți, dar nu-mi pică o carte în brațe de câte ori se întâmplă să mă reîntoarcă cineva la întunericul Evului Mediu.
Am nevoie, uneori, să vină cineva să-mi dea lumină.