Obsesii. Te urăsc, mamă! Te iubesc, mamă!

Pe lângă micile scene petrecute în fiecare familie, la o scară mai mare, Timișoara prilejuiește reprezentații peste reprezentații. Actorii se află într-un ritm alert, cred sincer că nu mai au timp să fie persoane, ci joacă fără odihnă.

Motivul reprezentațiilor neîntrerupte stă în festivaluri, la plural, Timișoara adăpostește, dacă nu mă înșel, vreo patru. Eu am ajuns la 3 spectacole: O mie de motive, Cealaltă țară și Obsesii. Cum mi-am ales piesele de teatru? Primul criteriu: orașul sau țara. Am lăsat deoparte piesele din repertoriul Naționalului, am timp în restul anului. Al doilea criteriu: numele autorului sau al regizorului. Alegerile în viață le facem în funcție de impact, impresionabilitate și emoție. Al treilea criteriu: actorii, tagma asta specială de persoane care mijlocesc prin talentul lor incredibile stări de spirit. Stările de spirit ne colorează viața, semnifică un curcubeu de emoții care ne justifică dreptul de locuitori ai planetei.

O să mă opresc asupra spectacolului Obsesii din pură emoție. Personajul principal este o scriitoare maniaco-depresivă.
Despre ce este vorba? Lora, personajul principal, ajunge din nou la sanatoriu, iar în timpul așteptării la ușa doctorilor, își povestește viața afectată de boală.

Am păstrat vie în memorie următoarea replică: pe cine nu suportai, mamă, că n-am înțeles niciodată, pe mine sau boala?

Tulburarea bipolară este o boală psihică. Cei neafectați de boală ne numim trăirile contradictorii ambivalență. În punctul acesta, m-am lăsat sedusă de puterea bolii. Boala permite să rostești cu voce tare cele mai monstruoase gânduri. Nu poți să te împotrivești. Te urăsc, mamă! Oare lui Dumnezeu i se scoală? Omnisciența îl localizează la fiecare contact sexual al ființelor umane

Maniaco-depresivii verbalizează. Lora a declarat că-și urăște mama, apoi a afirmat că o iubește. Ce frumos sau mai corect, cât frumos mi-a revenit din această putință a celui afectat! De ce nu-și reprezintă oamenii frumusețea ca pe capacitatea de a rosti liber, fără frica de consecințe, sentimentele contradictorii?

Te iubesc și te urăsc! Ne iubim și ne detestăm părinții. E atât firesc aici. Poate maniaco-depresivii sunt sănătoși și noi toți ceilalți suntem atinși de boală. Sinuciderea apare în mintea oricui, dar unii trăiesc mai ușor datorită determinărilor date vieții. Lora renunță uneori să-și ia viața pentru că nu ar avea cine să-i mai hrănească animalul, iar scăparea, Scăparea i se trage de la scris. Înțelege că e singură, că nu mai vine nimeni, se resemnează. Victoria stă și în resemnare.

Resemnarea conține și umor. Unii îl găsesc grotesc. Poate percepția de grotesc stă în propria ignoranță. Lora a stârnit râsul aseară. Nu din milă, deși a avut toată compasiunea. Replicile crude, plide de speranță și distractive au atins coloana vertebrală a individului. Mi-am îndreptat de multe ori spatele în timpul spectacolului. Nu m-au revoltat și nu m-au șocat viața sexuală a personajului, gândurile de sinucidere, vorbele defăimătoare. M-a sedus naturalețea.

Asta sunt eu. Aia a fost Lora. Aștia suntem cu toții. Bipolari într-o oarecare măsură. Iubim și urâm, înjurăm și complimentăm, în haită și singuri. Cei mai fericiți dintre noi găsesc un mijloc de Izbăvire. Cei mai nefericiți dintre noi se sinucid. Cei mai nehotărâți dintre noi ne târâm prin viață. Norocul rasei umane și motivul supraviețuirii: numărul copleșitor de târâtori.

Spectacol: Obsesii de Claudiu Sfirschi-Lăudat
Regia: Yannis Paraskevopoulos
Texte de : Margarita Karapanou
Actrița: Cerasela Iosifescu
Prezentat de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.

Te-ai lepădat de Freud? Nu.

Uneori public articole și pe Hyperliteratura. Rar, adevărat, dar îmi port de grijă sufletește. Nu doresc sub nici o formă să mi-o iau în cap.

Orice text de pe Hyperliteratura adună suta de aprecieri și zeci de distribuiri. Nu-mi văd zâmbetul, dar mă simt. Ca reprezentare trebuie să fiu exact ca un păun și încerc să mă strunesc. Refuz tentațiile care m-ar duce pe calea falsei trufii. Dacă o să găsesc un mijloc original să-mi exprim orgoliul, o s-o fac.

Acum vă las doar un fragment din ultimul text. Vă îndemn să descoperiți întregul pe site-ul Hyperliteratura.

Fac cum fac și ajung să scriu despre Freud. Dacă nu scriu, sigur menționez. De data aceasta am primit și un imbold. Am fost considerată cea mai potrivită să scriu despre.

Am primit o carte, Freud după Auschwitz, de Patrick di Mascio. După titlu am priceput ușor de ce am fost găsită potrivită pentru o recenzie. Am citit ca nebuna în ultimii ani Freud și am vizitat Auschwitz-ul când am împlinit 30 de ani. Asta mi-am dorit eu cadou la devenirea în femeie prin cifra balzaciană: să merg în Polonia, să plâng și să mă scandalizez din cauza faptelor oamenilor.

Doar că după primele pagini m-am simțit păcălită. Ce surpriză! O carte despre lepădarea de Freud. În fața unei asemenea atitudini am rămas înțelegătoare. Răspunsul stă în ambivalența sentimentelor, la Freud am descoperit.

Mi-au atras atenția numele psihanaliștilor: Horney, Fromm, Erikson și Bettelheim. Brusc, s-a ivit întrebarea: mai rămân potrivită dacă recunosc și am citit un singur nume din cei 4? Am citit o singură carte semnată Fromm și nu-mi place să scriu despre ceea ce nu știu.

Consolarea mi-am luat-o din lecturile lui Freud. Am habar despre Totem și tabu, cunosc eseul Moise și monoteismul. Cu sprijin, am pornit să descopăr o altă viziune asupra lumii.

Foto: Adrian Oncu