În ziua pe care am petrecut-o la Brugge, ne-am plimbat, am lălăit, îmi place cuvântul asta, dar mai ales ce exprimă, am avut parte și de o expoziție Saldavor Dali.
De acestă expoziție o să mâzgălesc azi. Am tot avut parte de Dali în călătoriile mele, la Praga m-am mai delectat cu o parte din pânzele sale și așa am aflat că a pictat inspirându-se din Infernul lui Dante.
La Brugge, am descoperit că s-a inspirat foarte mult din literatură, eu m-am zgâit foarte mult la niște pânze după Bătrânul și marea de Hemingway. Am zâmbit puțin, căci mintea mea, în timp ce ochiul încerca să prindă și să se conecteze cu ea, țopăia prin coincidențe.
De ce Cuba? E un semn? Să merg în Cuba, să mă gândesc la Cuba?
Este oarecum greu, căci mintea mea cuprinde lumea întreagă. M-au amuzat elefanții lui distopici, că tot mi-a vorbit un prieten despre distopie, chiar dacă aici atrag atenția doar asupra anomaliei picioarelor elefanților, și am poposit mult la câteva citate. Unul mai mult mi-a atras atenția.
At the age of three, I wanted to be a female cook. At seven, Napoleon. After that, my ambition just went on growing I wanted to be Salvador Dali and nobody else.
M-am tot întrebat, cum ajungi să ai o asemenea încredere în forțele proprii? În general, o personalitate puternică impune admirația sau provoacă la zeflemea.
De-a lungul anilor mei, toți cei perfect rotunzi și mirobolanți, minunata mea vârstă de 30, m-am izbit de oameni ca foarfeca. Mi-au strivit entuziasmul, mi-au pus la îndoială veselia, au râs de o anume atitudine, mi-au tăiat imaginar din nas care voia să treacă dincolo de granițele acceptabilului. Oho! Cât pot să-l mai invidiez pe Dali că a găsit calea de a fi el însuși, că a avut curajul să renunțe la oamenii care stau în jurul tău ca buruienile în jurul florilor.
Cu toții ar trebui să creștem, să ne permitem să creștem, dar mai ales să îndrăznim. Mi-e teamă că am îndrăznit prea târziu, port în măruntaie o frică că am luat startul după ce s-au dat deja vreo două ture de teren.
Totuși nu renunț, nu renunț dintr-un curaj de-a dreptul laș. A renunța la acest închipuit talent, scrisul, semnifică o acceptare a propriei inutilități, a irosirii unor ani cu care nu mai am nici o șansă să mă întâlnesc.
Pășesc înainte cu capul sus și intuiția jos, dar și jos, umilă și plină de îndoială, pot să adulmec o seamă de posibilități.
Aștept, sunt în așteptarea unei posibilități reale. Aceasta constituie o extravaganță, știu, dar niciodată în viață nu avem parte de prea multă extravaganță, tot Dali a spus și asta.
Brugge sau iubirea de sub nas
Am ajuns la Brugge cu poveștile, după Bruxelles, a urmat Brugge. Sincer, aș prefera să mă plimb azi prin acel oraș, dar imposibilitatea impune evocarea. Oh! Brugge.
Brugge e cuib de îndrăgostiți, perfect pentru luna de miere. Noi, prietena mea și cu mine am ajuns dimineața. Am luat un taxi până la hotel, iar pe drum am îndrăznit să o întreb pe doamna de la volan ce fel de franceză vorbesc acolo, căci diferă de ceea ce cunosc eu.
Mi s-a răspuns pe un ton și cu un ton, mi s-a răspuns indignat și rece, franceză e doar una.
Excusez-moi!
La hotel am cerut o hartă și am plecat la picior. Unde e centrul?
Tous a droit, tous a droit, tous a droit!
Am mers tous a droit cam o oră, chiar mai bine de o oră. Am pășit pe lângă căsuțe perfecte, am găsit și casa perfectă pentru mine, o clădire din cărămidă cu trandafiri agățători la ușa de la intrare.
Am ajuns în centru oarecum sfârșite, dar ne-am oprit și am privit în jur. Minute în șir am primit frumusețe. Ne întorceam capetele și zâmbeam. Ne-am așezat surescitate la terasă și am comandat delicioasa bere roșie, aici cu cerise, față de Bruxelles unde am sorbit bere cu framboise.
Nu am îndrăznit să cerem nimănui să ne facă o poză, dintr-un motiv rămas necunoscut nouă, locuitorii din Brugge nu ne-au revenit veseli și primitori. Am observat o anume liniaritate în comportamentul lor, în plin contrast cu ceea ce se desprindea din jur. În jur, împrejur descopeream surse de senzații. La un moment dat, ne-am despărțit chiar, rămânând totuși una lângă alta, dar fiecare a pășit cu gând propriu, cu senzație, cu subtilitate pe sentiment.
Ne apropiam când una dintre noi ceda într-un suspin.
Hm! Ce frumos! Trebuie să revenim, promitem să revenim. Și chiar aș vrea să-mi respect promisiunea, căci orașul acela, printre altele, îți pune sub nas iubirea.
Brugge, Brugge.
