Am ajuns la Brugge cu poveștile, după Bruxelles, a urmat Brugge. Sincer, aș prefera să mă plimb azi prin acel oraș, dar imposibilitatea impune evocarea. Oh! Brugge.
Brugge e cuib de îndrăgostiți, perfect pentru luna de miere. Noi, prietena mea și cu mine am ajuns dimineața. Am luat un taxi până la hotel, iar pe drum am îndrăznit să o întreb pe doamna de la volan ce fel de franceză vorbesc acolo, căci diferă de ceea ce cunosc eu.
Mi s-a răspuns pe un ton și cu un ton, mi s-a răspuns indignat și rece, franceză e doar una.
Excusez-moi!
La hotel am cerut o hartă și am plecat la picior. Unde e centrul?
Tous a droit, tous a droit, tous a droit!
Am mers tous a droit cam o oră, chiar mai bine de o oră. Am pășit pe lângă căsuțe perfecte, am găsit și casa perfectă pentru mine, o clădire din cărămidă cu trandafiri agățători la ușa de la intrare.
Am ajuns în centru oarecum sfârșite, dar ne-am oprit și am privit în jur. Minute în șir am primit frumusețe. Ne întorceam capetele și zâmbeam. Ne-am așezat surescitate la terasă și am comandat delicioasa bere roșie, aici cu cerise, față de Bruxelles unde am sorbit bere cu framboise.
Nu am îndrăznit să cerem nimănui să ne facă o poză, dintr-un motiv rămas necunoscut nouă, locuitorii din Brugge nu ne-au revenit veseli și primitori. Am observat o anume liniaritate în comportamentul lor, în plin contrast cu ceea ce se desprindea din jur. În jur, împrejur descopeream surse de senzații. La un moment dat, ne-am despărțit chiar, rămânând totuși una lângă alta, dar fiecare a pășit cu gând propriu, cu senzație, cu subtilitate pe sentiment.
Ne apropiam când una dintre noi ceda într-un suspin.
Hm! Ce frumos! Trebuie să revenim, promitem să revenim. Și chiar aș vrea să-mi respect promisiunea, căci orașul acela, printre altele, îți pune sub nas iubirea.
Brugge, Brugge.