Subiect în coadă: câinii

A rămas în coadă de foarte multă vreme un subiect. Între timp, acest subiect a devenit de interes național. Da, vorbesc despre câini. Precizez, aici nu o să fie vorba despre pro sau contra eutanasierii. Nu. Aici o să fie vorba despre fostere.

Asociațiile de protecția animalelor din Timișoara nu dispun de adăposturi proprii, ci se bazează pe fostere.
Pentru a putea fi Foster, în primul rând trebuie să iubești animalele.
FOSTER înseamnă să poți lua în grijă pentru o perioadă de timp un animal (câine sau pisică). Asociația se va ocupa de pregătirea lui (vaccinare, deparazitare, tratamente etc.) și va asigura hrana necesară.
Fosterele în România sunt de două feluri:
1)Foster Gratuit: la care nu se plătește cazare.
a) foster care poate prelua gratuit în regim de urgență un animal pentru o perioadă de câteva zile (pe perioada tratamentului)
b) foster care poate prelua gratuit un animal până la adopția acestuia
2)Foster plătit: la care se plătește lunar o sumă de bani pentru cazarea unui animal.
Asociația va explica Fosterului ce trebuie făcut zilnic:
– asigurarea hranei animalelor și a apei
– păstrarea curățeniei în spațiile ocupate de acestea
De asemenea, acesta va anunța Asociația la orice semn că vreunul dintre animale ar prezenta vreo problemă.
Fosterele se pot afla atât în Timișoara cât și în localitățile apropiate.

Am publicat textul integral, așa cum mi-a revenit mie, deși am primit permisiunea să intervin. Am ales să nu o fac. Nu-și au rost plasticizările în asemenea situații.
Completez însă.
De câteva ori am ajuns și eu, împreună cu Asociația ACT Timișoara, la un foster. Ultima dată m-a însoțit și Mara. Mergem la socializare cu câinii, mulți dintre ei fiind exagerat de sperioși. Ce înseamnă exagerat în acest caz? Înseamnă că o voce puternică, o mână ridicată pune câinele pe fugă, o atingere provoacă schelălăit. Acești câini au fost luați de pe străzi și duși în diverse fostere.
Bineînțeles că am scris acest text pentru a face apel la toți iubitorii de animale. Au nevoie de stăpâni, dar cine nu-și poate lua un asemenea angajament mai poate ajuta prin voluntariat, hrană, donații în bani.

O să pun și o poză cu doi dintre orfanii asociației ACT Timișoara, asociație pe care o găsiți și pe facebook.

1377539_672918056051685_2001907478_n

Câinele turbat și omul normal

Am așteptat, și chiar m-am gândit bine dacă să scriu sau nu. Am decis că nu am nici un motiv să nu o fac, sunt iubitoare de câini, iar tamtamul din jurul lor mă face să-mi pierd foarte mult speranța în om, dar mai ales în omul de mâine, iar omul de mâine suntem noi, chiar noi care postăm pe facebook diferite reacții.
Un copil a fost ucis.
Acesta este un fapt, unul incontestabil.
De către cine a fost ucis?
De către un câine.
Acesta este tot un fapt, la fel de incontestabil.
Oamenii se ucid între ei.
Mda, aceasta este o stare de fapt.
Diferența este mare între un fapt și o stare de fapt. Faptul poate fi izolat, starea de fapt cuprinde conștientul, inconștientul, mentalitatea, societatea.
Îmi pare rău, dar sub nici o formă, câinii nu sunt vinovați. Sunt mamă, fetița mea ar putea să fie sfâșiată de câinii străzii, iar imaginea, căci durerea nu-mi aparține, tot nu-mi îndreaptă nervii și neputința spre animale. Tot ce se întâmplă acum în jurul câinilor e doar un pretext pentru om să-și justifice violența. Când oamenii se omoară între ei, când o femeie e violată, când altă e bătută în stradă nimeni nu face nimic, dar acum, când o ființă fără judecată a omorât se înfăptuiesc atâtea.
Cui să-i arăt obrazul?
Omului? Care om?
Omul care refuză să gândească, să-și asume vinovăția, să accepte în totalitate tragedia.
Și toți aceia, și nu-mi pasă cine citește, cine se simte ofensat, care strigă scuipând de-a dreptul cu salivă afară că e părinte și că îi este teamă pentru copilul lui și tocmai de aceea eutanasierea constituie soluția, îndrăznesc să-i spun, prin scris, că soluția lui conține o atât de jalnică grijă pentru copil și o atât de puternică nevoie de violență.
Cine e animalul, câinele turbat sau omul normal?
Stau de câteva zile și urmăresc acest caz teribil pentru părinții copilului și pentru oameni ca rasă. Cât de puțin ne trebuie să redevenim barbari, un strop de sânge și cu toții defulează.
Speranța mea atârnă de un fir de păr, un păr de câine, a căror companie, fie și turbați, o prefer pe o alee întunecată. Omul mă omoară cu patimă, animalul mă omoară firesc.
Prefer oricând să fiu victima animalului și nu a omului, deși omul mă face victimă zi de zi, căci alege să nu gândească.
Vă rog frumos, gândim și noi puțin?