O să mă compar, în rândurile care urmează, cu Eugen Ionescu. Fără griji, stabilesc doar niște asemănări comportamentale. Condițiile mele de viață nu au produs o ruptură totală între om și mediul sociocultural ca în cazul lui Ionescu.

Am descoperit pe paginile cărții lui Radu Beligan, Între acte, o confesiune. În urma spectacolului Rinocerii, jucat la Paris, Ionescu a declarat că a fost cea mai bună reprezentație. După spectacol, la autor acasă, l-a luat deoparte pe Beligan și i-a mărturisit că este un Beranger formidabil, peste Jean-Louis Berrault și peste Laurence Olivier, dar că nu poate declara asta jurnaliștilor, având relații de muncă cu ei.

Mă aflu într-o situație similară. E imposibil, în atmosfera unui oraș de provincie, frunce sau nu, să faci astfel de declarații. Să nu lezezi. Sună ca o poruncă. Ca măsură, vă iau și eu deoparte aici pe blog și vă mărturisesc că am doi actori preferați: Alina Ilea și Călin Stanciu Junior.

Mi-am exprimat preferința în diverse grupuri, iar la un moment dat chiar mi-au auzit urechile: știu oricum că tu îl placi pe Stanciu. Nu am ridicat din sprânceană. Aș fi făcut-o, dar nu pot. Corect este: îmi place cum joacă Călin Stanciu Junior. Despre persoană am nesemnificative cunoștințe, pagina de facebook a actorului fiind tot un fel de reprezentație.

Vă povestesc toate astea deoarece am văzut de curând la Sala 2, piesa Frați de Dave Williams cu Florin Piersic Junior. Din distribuție au mai făcut parte Matei Chioariu și Călin Stanciu Junior. Nu știu pentru alții ce a însemnat repartizarea lui Stanciu, dar mie mi-a confirmat punctul de vedere. Teatrul Național Timișoara are pe lângă mulți actori buni și dedicați, un actor cu o aptitudine deosebită, un om care manifestă artă.

Aseară, Florin Piersic Junior a urcat din nou pe scena Naționalului pentru piesa O mie de motive după Duncan Macmillan, regia Horia Suru. Un spectacol cu o interacțiune permanentă cu publicul – (eu însămi am spus cu voce tare: Să mănânci fructe direct din pom) – a prilejuit celor prezenți o scurtă întâlnire cu Stanciu și actul lui creator.

Știți? Marius Manole m-a cucerit făcându-mă să cred că e Mihail Sebastian. Pe Călin Stanciu l-am văzut în multe roluri, dar mi-l reprezint ca Tipătescu, iar de aseară ca pe tatăl lui Florin Piersic Junior și care dintre noi, născuți în România, nu știm cine este tatăl lui Junior?

Pactul cu ficțiunea se pierde pe undeva. Încetez să mai raționez la un spectacol cu actori neîntrecuți și mă las captivată de situații, de caractere, de replici, de dialog, de monologuri. De ce se întâmplă asta? Pentru că avem o mie de motive să mergem la teatru, iar primul este starea de spirit.

Am primit o incredibilă stare de spirit datorită lui Florin Piersic Junior, iar Călin Stanciu Junior promite și el multe asemenea stări.

Sper să ne vedem cât mai des la teatru. Puteți să mă trageți într-un colț și să-mi mărturișiți preferații dumneavoastră.

Promit, nu o să scriu pe blog.

Foto: Piclisan Adrian