Am citit pe tren, în prima parte a călătoriei, o nouă carte de John Fowles, Colecționarul. În facultate am citit Magicianul. Există pentru mine, la unii scriitori, un după, după Magicianul la Fowles, după Demonii la Dostoievski, după Cartea neliniștirii la Pessoa, după Fii și îndrăgostiți la Lawrence. Acest după poartă multe așteptări, căci noua lectură, Colecționarul de exemplu, e însoțită de încântarea primei lecturi care poate purta și numele de incomparabila lectură.
Într-adevăr lecturile amintite mai sus nu suportă comparație la mine și nu încerc să fac asta la o nouă lectură. Aștept doar, aștept senzația aceea cu efect năucitor. Eu procedez altfel: las cartea ușor pe poale și-mi mut privirea pe geam sau pe pereți, decorul diferă întotdeauna. Câteva secunde e liniște în mine, zarva se ivește când clipesc. Întotdeauna clipesc și pierd toată liniștea. Încerc apoi o recuperare, dar mintea mea pare s-o apuce în toate direcțiile. Amintiri, senzații, analogii mă năpădesc.
La Colecționarul nu am meditat mult, mi-a atras atenția doar un fel anume de a împărți lucrurile în lume: frumos și urât, nu rău sau bine, ci frumos sau urât.
Mi-a trecut și mie prin cap să anulez și eu termenii de rău și bine, dar am realizat ce Don Quijote aș deveni, unul jalnic, căci nu cred că o apucătură poate deveni convingere.
Doar că apucătura asta îmi tot dă târcoale. Am învățat și un cuvânt nou, eclectism. Pe mine mă caracterizează, descriu eclecticul. Lipsa mea de convingeri stă în contradicțiile care de ceva vreme se luptă neobosite în mine.
Aș vrea să anulez răul și binele, dar mai ales educația morală care ne învață că inconștientul poartă numele de Diavol și că Dumnezeu e punitiv. Aș vrea să scap nu de religie, că asta pot face, ci de învățăturile care otrăvesc sufletul și mintea copiilor.
Nu pot face asta, îmi pot schimba și rafina educația, dar nu pot scăpa de ani de încătușare a manifestării eului de frica vieții de apoi. Pot exista multe vieți, dar omului îi este dat să cunoască una singură, viața asta de pe pământ, iar rău și bine nu ajută la exprimarea ei, ci suprimă tocmai frumosul.
Frica orbește, paralizează, te ține inactiv. Unii își construiesc gard în jurul inimii, alții în jurul minții. Ambii se lipsesc de ceva, renunțând la unica viață pe care o trăiesc și alegând să trăiască după apucăturile unora care au devenit convingeri, care au devenit cuvânt scris, care au devenit legi, dar aș vrea să amintesc că nimeni nu poate să ne scrie sufletul, sufletul e al fiecăruia, iar dacă în viață mulți suntem sclavi, când vine vorba de suflet, toți suntem stăpâni.
Iar stăpânii gândesc și simt altfel, am găsit scris în cartea lui Jung. Și de asta avem nevoie, să gândim și să simțim altfel, adică personal, nu după părerea lumii.
Eu muncesc să fiu stăpân. V-aș face o promisiune că o să anunț când ajung stăpân, dar există șanse să mor încercând.
Nu promit nimic, aș vrea să vă surprind uimindu-mă pe mine. Lumea e frumoasă sau urâtă, încep de aici.