Dunia oficial

afis paula netAm anunțat cu foarte puțin timp în urmă că urmează schimbări pe blog. Dunia se transformă la față. Pe lângă modificarea pe care o suportă blogul, Dunia deține o pagină oficială de facebook.

Am acceptat pagina oficiala pentru că în urma mai multor întâlniri unde am purtat tratative peste tratative cu minunea de femeie care îmi poartă de grijă în acest mediu online, am admis că așa îi șade bine unui artist, cu pagină oficială.

Sunt sau nu artist? Nu aceasta este întrebarea, deși e foarte potrivită, dar nu acestui moment.

Momentul acesta descrie un anunț.

Informez cititorii mei de la București că pe această pagină vor găsi un concurs.

Câștigul: cartea Un vis de o zi.

Pretind în schimb să mi se răspundă la o întrebare. Fascinată întotdeauna de comportamentul uman, curioasă de relația dintre feminin și masculin, despre ceea ce reprezintă fiecare sex în parte, despre ceea ce manifestă fiecare sex în parte, despre ceea ce afișează unul și celălalt, adresez o întrebare unde mă interesează să pricep părerea femeii, dar și să percep, dacă e cu putință, atitudinea bărbatului.

Vreau să pricep, vreau să percep. O sarcină destul de greu, dar am avut un ajutor: Ilie Gyurcsik.

Vă aștept pe pagina de facebook.

Lin, lin, să nu se alerge, să se meargă.

7mai-7iunie

Azi o să încerc ceva nou pentru mine, pentru blog, e aproape o îndrăzneală a mea față de mine.
În ultimul timp am primit mesaje pe facebook de la diferite domnișoare de liceu, doar domnișoare. Mă admiră, le place ceea ce scriu, mă felicită.
Am trecut repede de faza flatării și o idee a venit la mine, una singură, azi o formulez. De azi într-o lună, 7 mai-7 iunie, aștept pe mail, nu pe blog, de la toții copiii între 15 și 19 ani, aceia care doresc, firește, o compunere cu rugămintea să descompună.
Adică:
Cerințe:
– să-și elibereze mintea de regulile unei lucrări pentru teză
– să scrie pe o terasă sau într-o cafenea după ce 15 minute au observat oamenii din jurul lor
– să noteze imediat ceea ce au văzut fără să încerce nici o plasticizare
– să scrie brut despre oamenii din jur
– să scrie curat despre ceea ce simt

Acestea sunt cerințele, pentru că acesta este un concurs. NU se va scrie mai mult de o pagină, iar compunerea care îmi va plăcea cel mai mult, va primi o carte plus 3 zile în malul Dunării la Severin, 3 zile petrecute în compania mea discutând despre scris și despre cărți.
Cazarea și masa asigurate.

START.

mail: dunia_tuel@yahoo.com

Răspunsul la concurs

E miercuri seară și sunt datoare un răspuns la concursul din 5 ianuarie 2013.
Răspunsul corect este Albert Camus, Fața și reversul.

Vă mulțumesc tuturor, participanți, dar și siteului Concursuri online. Pe acest site a răspuns și Angela, și vreau să știe că am ținut cont de răspunsul ei.
Înainte să premiez, mai am o rugăminte. Am nevoie de datele de contact, am primit până acum doar trei mailuri în care se găsesc informații necesare pentru a expedia o carte. Ofer răgaz până mâine, dacă nu, o să premiez unul dintre cei trei care au avut grijă să ajungă la mine toate cele necesare.

Cu mare drag, Dostoievski o să ajungă la unul dintre voi.

Un fel de concurs

De două zile citesc. Afirmație e banală prin conținut, dar memorabilă fiind scrisă. Simțind nevoia să fac o notă din această activitate înseamnă că cititul reprezintă. De două zile citesc, stau cu ochii în tavan, citesc din nou, caut în mica mea bibliotecă cărți care mă ajută să înțeleg alte cărți.
Pe o pagină a unei cărți găsii următoarele rânduri:

Deși trăiesc astăzi fără grija zilei de mâine, deci ca un privilegiat al sorții, nu știu să posed. Nu pot păstra nimic din ceea ce am și care mi-a fost oferit totdeauna fără ca eu să-mi fi dat vreo strădanie. Nu atât din risipitoare generozitate, cred, cât dintr-un fel de zgârcenie: sunt avar cu acea libertate care dispare de îndată ce ai prea mult. Cel mai mare lux a fost întotdeauna pentru mine o anume lipsă.

După ce citii, recitii, apoi revenii.
Meditai puțin cu ochii în tavan și un vierme mic sub formă de idee mușcă un gând. Așadar, fac un fel de concurs. Un fel, deoarece nu sunt sigură de interesul stârnit. Cine îmi scrie pe blog sau pe mail numele scriitorului din spatele rândurilor de mai sus va primi din biblioteca mea personală o carte, și anume Însemnări din subterană și Eternul soț de Dostoievski.

O să aștept răspunsurile până miercuri.