Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "corporație"

Cu păr crescut la vedere: femeile neanderthal actuale

De 8 ian., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Aș vrea să vă spun o poveste. Îmi dă târcoale inspirația. Ce mai oră pentru! Dimineață am curățat vasul de toaletă. La amiază am bătut magazinele cu soră mea. E mamă a doi copii. Când pleacă de acasă, puncte, puncte. Cine nu cunoaște semnificația puncte-puncte, să lase un comentariu. Am cinat ca o rozătoare: mai multă țelină, puțină brânză cu mucegai albastru. Am citit câteva pagini dintr-o carte și m-am pornit la scris.

Cum să încep povestea? Este despre femeia cu defecte. Scurtă lămurire: M-am născut sănătoasă. Nu am cunoștință de nici un handicap. Oricâte glume puteți scoate de aici, nu-mi pasă. Mă antrenez să. Lupt potolit de câțiva ani pentru independența financiară. Am aflat că. Cea mai mare dificultate este să vă conving.

Să vă conving în imaginar despre femeia cu defecte. În mod real aveți habar despre ea. Șchioapa. Chioara. Ciunga. Infidela. Hoața. Șchiopătează! Nu vede! Uite-o! Uite-o! Uite-o! Și o vedeți. Femeia mea cu defecte nu o vedeți. E ficțiune. Într-o zi oarecare m-am privit lung în oglindă. M-am apropiat. Ca atunci când intenționezi să scoți un coș. M-am dat un pas înapoi. Ca atunci când dorești să te admiri. Asta făceam. Mă prețuiam și mă disprețuiam în același timp.

Ridurile s-au accentuat. Părul a albit. Pielea și-a schimbat aspectul. N-am corectat nimic la mine. De ce nu?! Poliloghia despre naturalețe ține de ipocrizie. Oricine îți vopsește părul, se epilează, are grijă de corp într-un fel sau altul dă dovadă de vanitate. Femeile neanderthal actuale, cu păr crescut, la vedere ar duce la extincția speciei. Mă opun. Suntem ultimii din genul Homo.

Femeia cu defecte este cel mai adesea mama unei fetițe perfecte. Nu are o realitate obiectivă. Nu-i vedeți frământările. Fata mea să-și injecteze buzele? Nu-i adulmecați fricile. Fata mea să-și deteste corpul? Nu-i zăriția furia. La dracu cu măcelăritul în numele frumuseții! Femeia cu defecte este vanitoasă de felul ei. Își îngrijește părul, unghiile, fiecare centimetru de piele. Uneori, când e singură, se îmbrățișează și își sărută umărul gol sau genunchiul. Alteori poftește la un corset negru simplu, sexi, extravagant. Visează la nopți trecute de pasiune și la cele viitoare. Pune muzică și închide ochii. Moțăie. E pe plajă în Zanzibar. Clipește. La Filarmonica de la Sydney.

Femeia cu defecte este o realitate imaginată. Un corp care îmbătrânește cu demnitate, o minte exersată, o persoană care-și caută locul în lume și greșește. Nu învață. Greșește din nou. Nici o învățare de minte. Greșește din nou. Pune mâna pe telefon și se programează la terapeut. Angoasa existenției e dinaintea istoriei. Femeia cu defecte o suportă cu umor, cu literatură clasică, cu un vin bun și uneori cu accesorii scumpe.

Nu vedeți femeia asta. E ca o corporație. Știți însă că e acolo. Nu mai am inspirație. Mă opresc. O să reiau altă dată povestea.

Foto: Diana Bodea

Un nou scriitor: scriitorul de corporație

De 25 oct., 2017 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

De azi ne facem de cap la Timișoara cu literatura. A început Festivalul de Literatură. Diseară va avea loc o întâlnire cu scriitorii Gabriela Adameșteanu și Ion Vianu, amfitrioană: Adriana Babeți. Poate unii nu ați aflat încă și sunteți curioși.

Am auzit la Radio că în România comunitatea de cititori amenință dimensiunea atomului. Suntem practic invizibili. Comparația îmi aparține. La Radio au folosit un adjectiv, cititori puțini, mie mi-a plăcut să dramatizez.

În primul rând nu-mi vine să cred că suntem așa puțini. Știu însă că a apărut un nou fel de scriitor dintr-o nevoie a condițiilor actuale de viață. Corporațiile au schimbat traiul indivizilor. La fel cum fabricile au schimbat traiul acum ceva vreme în urmă.

Corporațiile reprezintă instituțiile unde cetățenii acestei țări mioritice învață disciplina. În spațiul organizației românul respectă reguli. Singurul spațiu unde nu se preface că respectă. Ierarhia e ceva mai mult decât un cuvânt. Pentru locuitorii acestei țări, o anomalie. A face ce e corect la locul de muncă nu ține de un obicei românesc.

O diferență între corporație și fabrică constă în educație. Reprezentanții clasei muncitoare au fost înlocuiți. Oamenii cu studii superioare au devenit angajații societăților pe acțiuni. Cunoașterea reduce din ignoranță. Ce s-a întâmplat? Angajatul unei corporații a împărțit rațional cunoașterea: utilă și inutilă. Limbajul l-a redus doar la funcția de transmitere a informației. Aticismul dascălului din Scrisoarea I de Mihai Emineascu și-a pierdut orice aplicație. Scopul corporatistului este direct legat de viața practică.

Dar corporatistul nu a devenit un necititor. Citește, dar preferă o altfel de literatură. Putem să o numim antiliteratură. Fix în acest punct, dintr-o nevoie, s-a ivit scriitorul de corporație. Un scriitor de corporație este o persoană cu studii superioare, cu aptitudini practice de supraviețuire în mediul online și cu atitudine dezinvoltă în societate. Prestigiul i-a crescut de la vocabularul simplu și simplist, și de la vulgaritate. Exprimarea din popor a venit ca o eliberare pentru corporatistul care e obligat prin contract, remunerație mare, asigurări de sănătate și abonament la sală, să se pună de acord cu o echipă. Scriitorul, prin poveștile lui, spune ce ar dori și el să spună. Înjură! Își discreditează șeful! Își lovește peste fund colega! Înjură iar!

Corporatiștii citesc. Citesc o anumită literatură. Funcția literaturii trebuie să fie practică: să nu solicite prea mult, să nu conțină informații pretențioase, să provoace un râs liberator.

A citi e mai bine decât a nu citi deloc, iar de la o literatură ușoară poți ajunge la clasici. De la clasici la literatură ușoară e mai greu.

Oricum ar fi, românii citesc și nu suntem puțini.

Foto: Adrian Oncu