Încercați, aceia care vă străduiți cu mine și citiți despre ceea ce gândesc și despre ceea ce simt, să vă aduceți aminte când ați fost pentru prima dată puși în fața efectului de masă.

Ceva s-a întâmplat cu mine la revoluție. Nu pot să numesc ce anume, căci port doar o senzație inexplicabilă până în prezent. Simțeam că se întâmplă un lucru oarecare, dar cei șase ani de viață nu mi-au asigurat nici măcar o pricepere adecvată vârstei.

În 1990 am început școala, iar peretele clasei mărturisea, printr-un chenar de o culoare mai deschisă, o absență. Șflefuirea personalității și edificarea caracterului au avut ca start o lipsă a unui model negativ. În timp, am umplut golurile despre chenar. Literatura de specialitate, jurnalele, documentarele, vizita la Auschwitz au întregit imaginea unui dictator. Am așezat în mijloc un cuvânt: crimă. Am anulat orice altă faptă considerată bună.

Îmi amintesc că tata a ieșt în stradă și doar tânguielile mamei că o lasă văduvă cu două fete l-au oprit din a nu merge la Timișoara. Da, tata a ieșit în stradă. A strigat ce a putut dintr-un oraș mic de provincie.

Eu, pe de altă parte, nu am ieșit niciodată în stradă. Ba chiar mă feresc. Nu știu care mi-a picat în mâini prima dată, Canetti sau Llosa, dar ei sunt responsabili de atitudinea mea față de masă. În primul rând am descoperit că cineva a studiat masa. Că masa reprezintă un fenomen demn de atenție. La fiecare manifestare în public, românii au prins gustul protestelor, am simțit forța de atracție. Ultima dată m-a chemat o dragă femeie pe care o respect mult. I-am împărtășit scurt, la telefon, părerea mea despre masă. M-a asigurat că o să rămân în margine ca observator, dar frica mea de a deveni parte dintr-un creier comun m-a ținut și de data aceasta în casă.

M-am aplecat și eu asupra masei. Pe lângă Canetti și Llosa, am căutat și alte studii. Oricâte asigurări aș primi, psihicul uman este de prea multe ori o curvă. O portiță să zărească pentru fuga de responsabilitate și asumare, și dus este.

Masa împarte totul: creierul, acțiunea, simpatia, antipatia, vina. Cel care se ridică este liderul. El se desprinde de masă și poate fi perceput separat.

Îmi lipsește experiența masei și îmi doresc să completez studiile cu practica, dar nu mă simt pregătită. Sunt o variantă îmbunătățită a mea. Am muncit intens la mine în ultimii ani și am reușit să-mi domolesc reacția, iar strada te obligă să reacționezi. Până acum nu am reușit să împac ambivalența sentimentelor.

V-ați gândit sau nu vreodată serios la masă? Eu mă gândesc la ea de ani de zile.

Încă prefer marginea și rolul de observator.

Foto: Diana Bodea