Mi-a trebuit timp, mult timp, să sfârșesc cartea lui Blaga, Trilogia culturii. Când am așezat coperta peste cele 600 de file am simțit nevoia să fac o mărturisire aici pe blog. În plin entuziasm, am mâzgălit câteva rânduri despre impact. Trilogia culturii a avut impact în mine. Două cărți au produs mutații în simțurile și rațiunea mea, Crimă și pedeapsă și Trilogia culturii.
La 16 ani, Crimă și pedeapsă a reușit să-mi schimbe ochii. Un om se poate schimba, poate parcurge etape în viață, poate evolua sau involua, un om poate deveni bun, deși a fost cunoscut rău.
La 16 ani, stăteam în stația de autobuz și priveam o tânără femeie din fața mea. Mă întrebam într-o stare jalnică de disperare cum a ajuns la vârsta de 26, 27 de ani. Eu mă simțeam incapabilă să trec de 16 ani.
Între timp, am ajuns la 29 și l-am descoperit pe Blaga, am descoperit învățăturile lui, o parte din ele. Dacă Dostoievski m-a umplut de jale, Blaga mi-a dat o verticalitate. M-am ridicat în picioare după ce am sfârșit cartea și am pășit în față cu încredere în mine și în forțele mele intelectuale. Nu m-am simțit specială, ci capabilă, capabilă să fiu, nu doar să exist.
Și în această existență a mea întru mister și revelare, simt că am o datorie, să dau mai departe unele dintre învățăturile lui.
Acum o să scriu despre cultura minoră, cultură majoră.

Culturile minore poartă și numele de culturi etnografice, iar culturile majore sunt denumite și culturi monumentale.
O primă deosebire între cele două culturi stă pe temeiul unui criteriu exterior, dimensional, dar fiind exterior, nu e decisiv.
O cultură minoră se menține pe planul unor plăsmuiri sau creații de dimensiuni mai mărunte, cultura majoră ar putea fi identificată în creațiile hiperdimensionale.
O cultură minoră poate foarte bine să îmbrățișeze creații de proporții impresionante, cum sunt epopeile populare, iar culturile majore pot avea și creații care nu întrec propozițiile unui cântec popular.
Să reținem, vârstele culturii nu au nimic de-a face cu vârstele omului, dar putem să folosim copilărie și maturitate ca și concepte care servesc la o mai bună înțelegere a celor două culturi.
Vârstele pot fi privite ca faze etape, fără de axă proprie, dar și ca structuri autonome.
Copilăria ca etapă poate fi privită ca o pregătire a maturității, o fază provizorie, maturitatea este și ea, ca etapă, doar o deltă în care se varsă copilăria.
Ca realizare autonomă, copilăria își are structurile ei unice, incomparabile, datorită cărora încetează de fapt de a mai fi o simplă fază provizorie. Maturitatea își are ți ea felul său autonom, structurile sale ireductibile.
Că o cultură minoră nu este o vârstă copilărească a unei culturi se dovedește prin faptul că o cultură minoră poate să dăinuie mii și mii de ani, să devină atemporală, fără să mai adopte vreodată altă structură.
Cultura minoră nu este întâia vârstă a unei culturi, destinată să se maturizeze încetul cu încetul.
Cultura este obiect de creație umană, nu subiect organismic independent.
Cultura minoră poate să dăinuie și să se perpetueze indefinit.
La fel, cultura majoră nu este vârsta inevitabilă a maturității unui organism cultural suprapus omului, o cultură majoră este creată prin darurile și virtuțile maturității omului.
Omul, în calitatea sa de creator de cultură își realizează plăsmuirile fie prin darurile și structurile copilăriei, fie prin cele ale maturității.
O cultură minoră și o cultură majoră pot să fie până la un punct realizările plastice ale uneia și aceleiași matrice stilistice, în cazul acesta cultura minoră nu reprezintă copilăria, iar cultura majoră nu reprezintă maturitatea.
Cultura majoră nu este apogeul sau piscul celei minore, căci ambele culturi au apogeele lor de sine stătătoare.
Copilăria ca structură e imaginativă, pasiv deschisă destinului, spontană, naiv cosmocentrică, de o fulgurantă sensibilitate metafizică, improvizatoare de jocuri, fără simțul perenității.
Maturitatea e în primul rând volițională, susținut și metodic activă, ea se afirmă în fața destinului, își organizează un câmp de înrâurire, e expansiv-dictatorială, dar și măsurată din prudență, e rațională, are simțul perspectivei și al trăiniciei, e constructivă.
O cultură minoră e creată de oameni maturi, care însă în calitatea lor de creatori de cultură stau într-un fel sub zodia copilăriei, iar într-o cultura majoră e făcută de oameni de orice vârstă, care stau sub zodia maturității, Mozart, Rimbaud, Ioana d Arc, deși copii, sunt creatori de istorie și cultură majoră.

Ar mai fi de scris, dar prefer să pun punct, mi-e teamă de textele lungi, mi-e teamă că nu le acord nici o șansă în existență din cauză de lungime. Mi-ar plăcea să cred că o fixare a acestor diferențe dintre cele două culturi mai liniștesc românul frustrat de cultura minoră.
Cultura minoră nu trebuie înțeleasă peiorativ.
Sper să aveți răbdare cu textul, eu am avut răbdare cu Trilogia și mă simt un om cu un puternic destin creator în cultura mea minoră.