Roma mea

Să scriu, să nu scriu, să scriu, să nu scriu despre Roma. Prea s-au scris multe ca să nu am senzația că o să pic într-o capcană la prima propoziție despre Roma. Dar las sufletul stăpân și mă apuc să înșir tot ce a adunat, iar minții îi permit să plasticizeze realitatea zilelor mele romane.
Un punct tare al acestei excursii au fost fetele mele, am mers doar fetele pe urmele marelui imperiu sau în urma marelui imperiu. Orice excursie cu fetele mă ajută să cresc, să mă dezvolt, să mă descopăr ca om.
Ca femeie, orice lucru făcut de una singură te întărește, te obligi oarecum să gândești, să intuiești, să simți, să te acoperi de senzații într-un conștient-inconștient. Lângă bărbați intuim și simțim mai mult. Nu este neapărat o pierdere, dar nu câștigăm niciodată. În ultimul timp îmi doresc să câștig, iar la Roma am câștigat.
Ce am câștigat? Am câștigat impresia că sunt un caracter suveran, un caracter care conștientizează că orizontul se mută de la Drobeta Turnu Severin la Piazza di Popolo. Din Piazza di Popolo, dacă privești atent în zare, vezi pe cer caii de la Vittorio Emanuele II. Urmărind caii, picioarele te poartă spre ei, cu ochii admiri în stânga și în dreapta. În stânga și în dreapta ai tot ghidul turistic al Romei, aproape tot, ai Fontana di Trevi, ai Pantheonul, ai Piazza Venezia, ai Piazza di Spagna, ai Piazza Navona, ai Colosseumul. Pentru Vatican ai nevoie de alte îndrumări.
Între dreapta și stânga, noi am făcut kilometri, Corso mi-e la fel de cunoscut ca Liviu Rebreanu din Timișoara sau Crișanul în Severin, fără să fac vreo comparație. Comparație nu există, deoarece tot acel Corso m-a sedus.
Am revenit de 3 zile în țară, dar seara adorm la Roma. Recuperez din amintiri străduțe, columne, statui, cafenele, picturi, fațade, culori, umbrele, un soare parșiv, o arenă a foștilor gladiatori.
La Colosseum am privit mult. Cu exerciții de imaginație, cu firmituri de lectură din Quo Vadis am încercat să zăresc o luptă în arenă. Nu am reușit, în schimb i-am alintat pe italieni. Un popor devorator de alte popoare, un popor care a devenit cultură majoră jefuind culturile minore, iar azi trăiesc și se mândresc din istoria lor. Firește, este de înțeles. Am sorbit vin și le-am trecut cu vedere funcția de prădători. I-am ascultat cum vorbesc și le-am răspuns cât am putut în limba lor, și trei zile am zburdat în niște senzații îndestulătoare.
Roma e un oraș frumos și oricât aș încerca, nu pot să plasticizez această propoziție.

6 Comments
  • homo sapiens
    martie 29, 2013

    cateva remarce:
    nu italienii au devorat alte popoare ci romanii ! italienii sunt doar mostenitori ai patrimoniului roman.
    romanii nu au fost pradatori, ci mai degraba un imperiu civilizator, iar dacii si galii, spre exemplu, chiar nu au fost culturi minore !

    • dunia
      martie 29, 2013

      La ce te gândești când zici cultură minoră? Sau majoră?

  • homo sapiens
    martie 30, 2013

    daca ai auzit de napoleon savescu, daca macar iei in calcul teoriile sale, dacai ai vizionat „dacii adevaruri tulburatoare”, nu poti spune ca dacii sunt o cultura minora !

    • dunia
      martie 31, 2013

      Să am pardon, nu am auzit. Iar teoriile despre daci nu mă pasionează. Pot însă susține afirmația că suntem o cultură minoră. Știu să vorbesc din Cioran și Blaga, mai ales din ultimul că este recent citit.
      Minor ofensează cumva? De ce? Te-ai întrebat? Minor e perceput peiorativ sau strict din punctul de vedere al dimensiunii?
      Dar cultura este obiect de creație, nu subiect de creație, și omul creează cultura, iar poporul român creează minor sau etnografic. Asta nu înseamnă că cine produce cultură minoră are handicap. De fapt, minor nu ține de vârstă.
      În cultura minoră se vorbește de o etapă a copilăriei, iar în cultura majoră de o etapă a maturității, dar etapa a devenit structură. Blaga explică cum creatorii de cultură, oamenii, pot crea matur într-o cultură minoră și copilăresc într-o cultură majoră, o anume vârstă adoptată. Mozart sau Rimbaud au fost copiii unei culturi majore, și-au asumat maturitatea din copilărie. E foarte greu să faci o distincție între cele două culturi când e vorba de calitate, calitative sunt ambele, creatorii diferă.
      Dacă minor te ofensează, îmi pare rău, cultura noastră e puternic calitativă, expresivă, dar minoră, cu daci cu tot.

  • Giuli Firu
    martie 31, 2013

    Draga Dunia, apreciez ceea ce faci și promit că, din când în când, o să-ți mai fac cate-o vizită pe pagină. Înțeleg punctul tău de vedere fata de italieni, dar culturile nu pot fi jefuite, nici măcar cele minore. Culturile greacă și latină (romană dacă vrei) sunt indisolubil legate, chiar acceptând relația de dependentă a uneia fată de cealaltă. Roma a fost nu doar civilizația, pacea, legea și ordinea, ci mai ales cultura. N-as confunda Roma cu Italia și italienii de astăzi, la fel cum n-as confunda grecii de astăzi cu vechea Elada. Intre timp, câteva sute de ani de barbarie și-au lăsat amprenta.

    • dunia
      martie 31, 2013

      @Giuli Firu

      Bucuroasă de dialog. Dar oare chiar să confund eu Italia cu Imperiul roman? A fost o exagerare voită dintr-o cvasifrustrare. Iar mie îmi place Italia, iar Imperiul nu a fost doar civilizație, pace, lege și ordine, ca orice război, a fost crimă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
20 + 2 =