Omul a cucerit cerul, cerul nu mai este o limită. Zburăm azi dintr-un colț de lume în alt colț de lume.
Faptul acesta aduce mult cu o hoție, i-am furat timpului ordinea succesiunii evenimentelor. Zborul a demonstrat că putem să grăbim timpul.
La fel ca zborul, internetul a grăbit și el timpul.
You ve got mail nu este doar un film, you ve got mail a devenit o esență a comunicării, a conexiunii instant.
Platformele de comunicare, un alt mijloc al internetului, au transformat chiar o stare de fapt. Anonimatul nu mai reprezintă un dat al omului obișnuit, ci o alegere. În prezent alegem anonimatul.
Prin facebook sau oricare altă platformă, omul experimentează vedetismul. Viața intimă pășește în viața socială.
De câțiva ani experimentez vedetismul. Am acceptat de bună voie, luată de un val de amuzament la început, să devin persoană publică. Am creat-o pe Dunia, să-mi rămână numai mie Paula. Într-un final am aruncat-o și pe Paula în viața plină de uși și ferestre deschise ale Duniei.
Prezentându-mă în fața unui număr de oameni, în loc să-mi sporesc atenția și grija pentru sine, am acționat la fel de nestingherită, de liberă, de fără obligații în ceea ce-i privește pe cititorii acestui blog.
O regulă, atunci când treci de la anonimat la public, constă în străduința de a-ți cunoaște publicul. Eu mă adresez unor oameni. Datoria mea era să încerc să-i cunosc, să duc până la capăt acest drum pe care am apucat.
Nu am făcut asta. Am scris în continuare despre ceea ce mi-a plăcut, despre cărți, spectacole, întâmplări de viață, transformări sufletești.
Fără să sufăr de un delir de grandoare, nu mi-a păsat ce anume ar dori cititorii să citească pe blogul meu. Am observat unele preferințe pentru subiectele cu parfum de la subsuoară, acele texte în care par să mă confesez, dar mai ales mă lamentez. O altă preferință, textele debușeu, acele texte închipuite ca o piață unde schimb impresii, judec, critic, chiar atac diferite forme sau sisteme ale vieții civilizate.
Într-un mod absolut firesc, ar fi trebuit să urmez aceste preferințe. Să scriu despre texte debușeu, să comercializez serviciile mele de blogger.
Doar că eu mi-am refuzat evoluția și statutul de blogger. Am declarat că sunt om cu blog, nu blogger.
Am declarat că sunt autodidact. Am mărturisit că mi-am descoperit multe lacune în educație. Mi-am recunoscut complexul de inferioritate, iar uneori, am suprapus peste complexul de inferioritate măreția ființei mele. Contrar tehnicii contrapunctului, nu s-a format un tot organic.
M-am deșirat, m-am împrăștiat pe blog fără grijă pentru cititori, fără rezultate în corectarea propriei ființe. Am căutat să mă sprijin și m-am lovit de singurătate.
În toată deznădejdea, am momente de luciditate. Mă trezesc în mine și îmi fac cunoscut, privindu-mă în oglindă sau meditând, că doar eu pot să mă salvez.
Nu există Făt Frumos, nu există maestru sau prieten care să mă salveze de mine însămi.
În punctul ăsta sunt eu azi sufletește.