Am declarat în multe locuri sau în faţa multor persoane că prefer oamenii în locul bolovanilor. Patrimoniul şi realizările oamenilor au trecut pe un loc secundar. Mă exprim cu secundar pentru evidenţiere, nu semnifică o succesiune.

Mă fascinează mintea omului, ce facem cu ea şi mai ales ce nu facem. Rostim Eu cu tărie şi convingere, cu aroganţă, cu modestie, cu umilinţă. Cuprindem prin verbalizare o infimă parte a fiinţei umane.

Fiinţa umană sună rococo pe un blog. Platformele de comunicare actuală funcţionează după o piramidă a nevoilor de cumpărare şi vânzare accelerate. Cumpărarea ne dă satisfacţie, dar pentru scurt timp. La fel ca sexul fără ataşament şi tandreţe. O partidă de sex ne eliberează de energia acumulată, dar după un timp devenim din nou curioşi şi căutăm un nou prilej de a obţine satisfacţie.

Cu blogul, pentru cei cu un scop fixat, ne transformăm într-un bun. Permitem să fim folosiţi ca mijloace şi ne prezentăm ca un bun pentru o afacere sau alta.

Aşa merg lucrurile, concluzionează personajele lui Vonnegut.

Transformarea în bun pentru folosul altui individ nu intră în conflict cu instanţa mea morală. Am priceput cum funcţionează supravieţuirea şi ierarhia. În plus, statutul de creator de conţinut pe un blog înlocuieşte statutul de angajat într-o instituţie sau companie. Accept să fiu un bun pentru altul cu scopul de a păstra iluzia că muncesc pentru mine însămi.

Dar munca pentru sine sau pentru celălalt presupune comunicare şi schimb de servicii. M-am aplecat mult asupra studiilor de comunicare şi limbaj. Îmi sprijin nervii din orice direcţie. Mărlănia şi neseriozitatea oamenilor mă sufocă. Îmi vomit neplăcerile cauzate de ţinuta neserioasă. Eu sunt vânzător şi produs pus în vânzare. Ar trebui să tac. Să ţin în mine atunci când cineva mi-a solicitat serviciile, dar nu-şi respectă cuvântul.

Mi-am reproşat nestăpânirea sau lipsa de diplomaţie. M-am concentrat pe limbaj, am eliminat mesajele care conţineau negaţii şi judecăţi. Am argumentat alegerile proprii cu pentru că. Percepţia celorlalţi a rămas neschimbată.

Am revenit asupra reproşului. Consider că procedez suficient de corect. Am urât în copilărie strategiile bate şaua să priceapă iapa şi a face pe prostul.

Interesele mele or să rămână neatinse. Lumea asta mare pe care mi-o doresc ordonată în călătorii pline de aventuri aşa cum am citit eu la Jules Verne o să rămână lumea mare.

O să continui să-mi exprim gândurile şi sentimentele, iar dacă un solicintant îmi pretinde servicii, eu mă transform în bun, iar cuvântul nu e respectat, o să verbalizez şi o să adaug pentru că.

Spun ce gândesc şi ce simt pentru că prefer să gândesc şi să simt. Pentru că experienţele altora nu devin experienţele mele cum dacă dorm pe aceeaşi pernă cu Mara nu avem acelaşi vis.

Aş visa să plec cu ea în Galapagos, iar ea ar visa ţestoasele lui Darwin.

Dar nu e posibil PENTRU CĂ.