Mi-a trecut prin cap că. Nu. Înainte să notez ce mi-a mai trecut prin mintea sclipitoare, v-aș întreba. Dacă sunteți trecuți de 35 de ani și aveți o relație de cel puțin trei ani, de câte ori vă mai sărutați partenerul cu poftă? Încep eu. Făt Frumos și cu mine ne sărutăm mai rar, ne înțelegem mai bine. Dar.

Revin la ce mi-a trecut prin cap. Poate femeile își umplu buzele cu colagen și din nostalgie după acele vremuri când buzele partenerului țineau de foame și de sete. Ieri am luat prânzul cu un prieten. Prietenul acesta face parte din categoria persoanelor cu care poți discuta despre managementul de top, despre gândirea de provincie, despre femeia sofisticată, despre infidelitate și plictiseală pe același ton. De genul acesta de prieten te desparți mereu râzând și relaxat.

Discuția de ieri m-a provocat să scriu azi despre infidelitate. Îmi propusesem de ceva vreme să mă înham cu acest subiect. Înainte o să trecem prin iubire. Iubirea e un sentiment slăvit și batjocorit. Pentru iubire trăim. Viața fără bucuria iubirii ar fi un lung șir de activități plictisitoare și fără noimă. De ce am face orice pe lumea asta dacă inima nu ne-ar da fior după fior când ne îndrăgostim? Chimia corpurilor noastre desfundă toate canalele fericirii. A dezvoltat omul paradisuri artificiale: transele de la cocaină, opiu, marijuana. Nici un paradis artificial nu se compară cu sărutul îndrăgostiților, cu îmbrățișările lipsite de suplețe în mișcări, dar în ritm și cu mâini impunătoare, cu fascinația descoperirii și tachinării unui corp doritor. Pentru acest fior oamenii trăiesc, înșală, trădează, mint, divorțează, fac terapie.

Conviețuirea, fără o grijă permanentă pentru chimie, ne îndepărtează de fior. Cuplurile vorbesc prea mult despre facturi, necesități și copii. Cuplurile uită fragilitatea fiorului și-l înlocuiesc cu buna înțelegere. Buna înțelegere nu ne lasă trupurile sfârșite, mușcate, asudate, satisfăcute. Oamenii au nevoie din când în când de trupuri sfârșite în așternut. Eu am nevoie. Eu nu sunt persoana compromisului. Nu dau pasiunea pe conviețuirea în doi. Nu mă mulțumesc cu puțin. Cer să mă reîndrăgostesc din când în când de propriul partener, iar asta presupune părăsirea mediului ambiental personal. Călătoriile ajută enorm. Plimbările pe străduțe, paharul de vin, o atingire ușoară, un sărut cu ochii închiși.

Nici un cuplu cu copii nu mai descrie îndrăgosteala, dar reîndrăgosteala e posibilă. Rămâne o întrebare. Mai dorești să te reîndrăgostești de propriul partener?