Sunt multe subiecte despre care mi-aş dori să notez. Intenţionez, dar îmi refuz. Am ţinut să scriu despre Ce mai faci, scriitorule? în repetate rânduri. Nu s-a întâmplat. Am simţit că nu am nimic de spus.

Dacă v-aş mărturisi că există un ţap ispăşitor pentru atitudinea stau în banca mea mi-aţi acorda bunăvoinţă?

În facultate, în primul sau al doilea an, într-un dialog bombastic iniţiat de o prietenă, mi-a ajuns la urechi o părere a lui Şerban Foarţă despre o poezie a ei personală. Mergi să te ştergi cu ea la cur!

În câteva secunde am experimentat mai multe sentimente: ruşine, derută, furie, neputinţă. La 20 de ani nu m-am opus unei sentinţe şi nu m-am străduit să merg mai departe. Am abandonat complet orice cochetărie cu scrisul.

Am început să mă îndepărtez de margine. Primul pas a fost blogul. Un start greşit prin efortul depus de a scrie frumos. Aseară la Ce mai faci, scriitorule?, Florin Iaru a adus în discuţie felul acesta al literaturii române.

L-am ascultat vrăjită aproape două ore. M-a întrerupt un gând interogativ. De ce nu vin mai multe persoane la întâlnirile cu scriitori? Am participat la mai multe asemenea întâlniri şi asigur pe oricine că nu se desfăşoară la Cărtureşti o altă lecţie plictisitoare de literatura română.

La Cărtureşti, o dată pe lună, un scriitor se prezintă. Unii, în funcţie de personalitate, însuşiri şi vocaţie, deschid un univers paralel. Adepţi sau nu ai ştiinţei, reprezentările despre viaţă încep să scape printre degete. Uiţi de salariu, facturi, Finanţe, amenzi, supermarket etc. Muşchii inimii se relaxează. Te aşezi pe spate liniştit. M-am aşezat aseară de multe ori pe spătarul scaunului. O mişcare de confirmare a persoanei, dar cu sentimente preţioase. Viaţa e frumoasă. O banalitate de care ne îndepărtăm zilnic. Adică la fiecare răsărit al soarelui o luăm de la capăt.

Supravieţuire, adăpost, sex reprezintă nevoile speciei. Dar ce facem cu anii pe care i-am obţinut prin descoperiri ştiinţifice? Trăim suficient încât romanticii să ne provoace angoase. În prezent, consider că am devenit vânători de stări de spirit. Căldura sufletească de care aminteşte fiecare îndrăgostit. Şimţi cum un firicel de căldură se scurge la interior, iar raţional nu ai putinţa de a descrie. Dar e cald, şi zâmbeşti, iar viaţa e frumoasă.

Literatura mi-a făcut viaţa şi mai frumoasă. Mie. Alţii au descoperit alţi adjuvanţi. Perspectivele individului ajută la suportarea anilor. Condiţia omului ne indică nişte căutări pentru alungarea plictiselii. Plictiseala semnifică moartea, moartea e doar un eveniment pe care nu-l suportăm. Opreşte ceva ce considerăm că pricepem. Percepem, nu pricepem. Şcoala îţi atrage atenţia, te trezeşte prin rolul complementar.

Am avut parte aseară de o întâlnire teribilă. Florin Iaru şi toţi cei prezenţi ar râde dacă ar citi finalul textului. Am luat aminte, deşi practicam după putinţe: sunt sinceră şi firească.

Aseară am avut parte de o întâlnire fermecătoare.

Mulţumesc.