Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "Florin Piersic Junior"

Legături primejdioase. Actorii umplu spectatorii cu viață

De 8 nov., 2019 0 Colaborari , , , , 0

Să începem un text fără secrete. O zi obișnuită din viața mea începe la 7. Las deoparte trezitul la 6 jumate. O duc pe Mara la școală. Revin acasă la cana de ceai, la Motan. Citesc o oră. Mai mult. Mai puțin. Depinde cât mă eschivez. Mereu întind mâna după telefon. După 10 deschid laptopul.

Fix ca acum. Trec la scris. Uneori fără succes. Doar mă holbez. Pierd timpul pe facebook sau site-uri de haine și pantofi. Dacă trec de prima propoziție, textul se scrie de la sine. Odată publicat articolul, mă pun în mișcare. Părăsesc apartamentul. Nu înainte să mă opresc în ușă și să zâmbesc. Ah! Ce frumos e la mine acasă. Alung din minte datoriile acumulate.

Femeia cu defecte își intră în rol cu întâlniri, achiziții de textile, instituții publice, piață, supermarket etc. După 17, femeia cu defecte este înlocuită cu mama. Atunci cade cortina. Mai puțin săptămâna aceasta. Cortina a rămas sus datorită Festivalului de teatru.

FEST, Festivalul european al spectacolului Timișoara.
FDR, Festivalul dramaturgiei românești.

Într-o seară am revenit acasă după miezul nopții. Spectacolul Legături primejdioase a durat 3 ore jumate. De o săptămână port aceeași discuție cu Mara. Și în seara asta mergi la teatru? Dar mamaaa! Miercuri am luat copilul și l-am lăsat în fața blocului la Făt Frumos. Le-am făcut cu mâna și am demarat spre Sala 2.

La un moment dat în timpul spectacolului, am realizat că am lăsat lumânările aprinse la bucătărie. De pe scenă, actorii umpleau spectatorii cu viață. Lumânările se aflau într-un bol de sticlă. La dracu cu ele, pe scenă este Rodica Mandache. O ador pe Rodica Mandache.

Actorii își doresc să dea totul pe scenă. O fac, desigur. Doar că unii nu reușesc să scape de redarea unui rol. Nu e cazul Rodicăi Mandache. În Legături primejdioase a avut un rol secundar. Apariții puține pe scenă, dar electrizante. Ori de câte ori pășea pe scenă, căutam să îi privesc chipul. Nu era nici o Rodica Mandache, doar o bătrână, mătușica lui Valmont.

Diferența dintre un actor și un mare actor. Marele actor își pierde identitatea pe scenă în fața spectatorului. Se joacă cu psihicul, cu datele exacte. Repet. Nu am descoperit nici o Rodica Mandache pe scenă. Nici un Florin Piersic Junior.

A fost Valmont, personajul din Legături primejdioase de Laclos. În facultate am studiat cartea. De aceea am și ales spectacolul. De obicei autorii mă conving, apoi regizorii și actorii. Nu am recuperat nimic din memorie. Unele povești ajung direct în memoria individuală.

În 3 ore jumătate nu m-am plictisit nici o secundă. Uneori mă fâțâiam pe scaun. Au, lumânările mele, parchetul proaspăt rașchetat! M-am chestionat. Oare ce impact a avut asupra mea romanul acum 15 ani? Probabil m-a ajutat să înțeleg pentru totdeauna că faptele bune pot să aibă rădăcini perfide. Că poți să iubești și să distrugi. Că jocurile necesită reguli.

Cu toți cu care nu m-am văzut la teatru, îmi pare rău! Ați pierdut.

Mi-e capul plin de teatru. Ne vedem, spectacolele continuă până luni.

Foto: Bogdan Mosorescu

Să nu lezezi! O mie de motive

De 17 mai, 2017 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

O să mă compar, în rândurile care urmează, cu Eugen Ionescu. Fără griji, stabilesc doar niște asemănări comportamentale. Condițiile mele de viață nu au produs o ruptură totală între om și mediul sociocultural ca în cazul lui Ionescu.

Am descoperit pe paginile cărții lui Radu Beligan, Între acte, o confesiune. În urma spectacolului Rinocerii, jucat la Paris, Ionescu a declarat că a fost cea mai bună reprezentație. După spectacol, la autor acasă, l-a luat deoparte pe Beligan și i-a mărturisit că este un Beranger formidabil, peste Jean-Louis Berrault și peste Laurence Olivier, dar că nu poate declara asta jurnaliștilor, având relații de muncă cu ei.

Mă aflu într-o situație similară. E imposibil, în atmosfera unui oraș de provincie, frunce sau nu, să faci astfel de declarații. Să nu lezezi. Sună ca o poruncă. Ca măsură, vă iau și eu deoparte aici pe blog și vă mărturisesc că am doi actori preferați: Alina Ilea și Călin Stanciu Junior.

Mi-am exprimat preferința în diverse grupuri, iar la un moment dat chiar mi-au auzit urechile: știu oricum că tu îl placi pe Stanciu. Nu am ridicat din sprânceană. Aș fi făcut-o, dar nu pot. Corect este: îmi place cum joacă Călin Stanciu Junior. Despre persoană am nesemnificative cunoștințe, pagina de facebook a actorului fiind tot un fel de reprezentație.

Vă povestesc toate astea deoarece am văzut de curând la Sala 2, piesa Frați de Dave Williams cu Florin Piersic Junior. Din distribuție au mai făcut parte Matei Chioariu și Călin Stanciu Junior. Nu știu pentru alții ce a însemnat repartizarea lui Stanciu, dar mie mi-a confirmat punctul de vedere. Teatrul Național Timișoara are pe lângă mulți actori buni și dedicați, un actor cu o aptitudine deosebită, un om care manifestă artă.

Aseară, Florin Piersic Junior a urcat din nou pe scena Naționalului pentru piesa O mie de motive după Duncan Macmillan, regia Horia Suru. Un spectacol cu o interacțiune permanentă cu publicul – (eu însămi am spus cu voce tare: Să mănânci fructe direct din pom) – a prilejuit celor prezenți o scurtă întâlnire cu Stanciu și actul lui creator.

Știți? Marius Manole m-a cucerit făcându-mă să cred că e Mihail Sebastian. Pe Călin Stanciu l-am văzut în multe roluri, dar mi-l reprezint ca Tipătescu, iar de aseară ca pe tatăl lui Florin Piersic Junior și care dintre noi, născuți în România, nu știm cine este tatăl lui Junior?

Pactul cu ficțiunea se pierde pe undeva. Încetez să mai raționez la un spectacol cu actori neîntrecuți și mă las captivată de situații, de caractere, de replici, de dialog, de monologuri. De ce se întâmplă asta? Pentru că avem o mie de motive să mergem la teatru, iar primul este starea de spirit.

Am primit o incredibilă stare de spirit datorită lui Florin Piersic Junior, iar Călin Stanciu Junior promite și el multe asemenea stări.

Sper să ne vedem cât mai des la teatru. Puteți să mă trageți într-un colț și să-mi mărturișiți preferații dumneavoastră.

Promit, nu o să scriu pe blog.

Foto: Piclisan Adrian