Mă aflu pe litoralul românesc de vineri. Momentan poveștile adunate din Europa sunt suspendate.
Nu s-ar putea altfel când scriu povești de pe șezlong. Privesc pe sub borurile pălăriei oamenii din jur. Nu-mi spun nici o poveste, dar îmi scuipă semințe lângă ureche. Aceasta nu este o critică. Nu o să critic românul, clar nu o să fac asta, deoarece românul, românul generic se schimbă.
Se schimbă. La Severin am văzut persoane care aleargă și numărau ceva ani, peste 40.
La Sarichioi, un sat din Tulcea, bătrânele merg pe bicicletă. Acestea sunt argumente că românul se schimbă.
Revin acum la scuipatul semințelor care nu semnifică un reproș. Unii oameni aleg să scuipe semințe la plajă așa cum eu aleg să citesc, și apoi, și eu, și oamenii, unii dintre ei, ne combinăm această activitate cu o bere rece.
Am ajuns și la bere, iar de la bere sar la burtă. Am văzut pe plajă zeci de burți, iar gândul meu s-a dus la comunism. Am făcut eu analogia asta dorind să scuz lăcomia.
Cât să mai scuzăm unii români că lipsa hranei, a diversității bucătăriei în comunism, crește azi atâtea burți?
Înțeleg că la nivel inconștient nu se poate realiza o corectare clară în direcția consumului cu măsură a alimentelor, dar au trecut totuși zeci de ani.
Să rămân și la judecata mea că mulți sunt doar nesimțiți. Mi-e teamă și mi-e rușine.
Mi-e teamă să judec.
Mi-e rușine să judec. Intru în conflict cu mine însămi. Atunci mă întristez. Chiar să fie mâncarea ultima plăcere a românului?
Nu este adevărat. Nu se poate demonstra, ci doar argumenta. Numărul mare de burți constituie un argument.
De demonstrat putem să arătăm că există români care joacă șah, merg la pescuit, fac canoe pe canalele din Deltă, merg pe bicicletă, ies la muzeu și la teatru, urcă pe munți.
Știu că este nevoie de răbdare, doar că grașii mă fac să-mi pierd această răbdare. Da, am o problemă cu ei, da, știu că avem loc cu toții sub soare, da, știu că unii au probleme de sănătate. Acestora din urmă le cer scuze pentru general.
Îmi pare sincer rău că simt așa, nu vreau, dar prezentul așa mă are, cu ciudă pe grași.
Din nou, îmi pare rău, îmi cer scuze.