Cealaltă țară, aici și acolo

După o pauză, am simțit nevoia unei detașări, revin cu un text despre un spectacol de teatru. Am consumat mult invizibil cu prilejul FEST-FDR 2017. În cartea lui Radu Beligan, Între acte, am descoperit formularea asta: vizibilul trebuie să poarte în teatru spre invizibil. Aproximativ cuvintele actorului.

Mai departe o să storc niște semnificații din spectacolul Cealaltă țară, o adaptare după 3 romane de Herta Muller. Mi-a atras atenția numele scriitoarei și m-a convins instituția, Teatrul Național Craiova. Unii știți cine este Herta Muller, iar cine nu are habar, să nu vă simțiți prost. Omul învață cât trăiește. Abia când se oprește din, putem să ne îngrijorăm.

Eu am citit o singură carte semnată Herta Muller, Animalul inimii. Păstrez în memorie descrierea unor privațiuni meschine: lipsa ciorapilor de mătase și ce senzații puteau produce o pereche. Tehnica pe sub mână dacă nu-și are sorgintea în comunism atunci presupun că s-a dezvoltat intens.

De la numele scriitoarei am mers la teatru și am știut la ce să mă aștept. Un consum imaginar de cenușă și rumeguș care abia îți mai permite să respiri. Așa visez eu uneori. Mă trezesc cu gura uscată și beau lacomă un pahar de apă într-o singură inspirație.

Dar teatrul, așa cum ne-a obișnuit de la apariția lui, m-a surprins. În reprezentarea mea fabulată, nu am luat în calcul jocul actorilor. Au avut actorii grijă, așa cum au mereu, să atragă, să subjuge spectatorul și să-l convingă să se privească pe sine.

Piesa Cealaltă țară se desfășoară în jurul familiei unei tinere fete, Irina. Vor să emigreze în Germania. S-a desprins de aici tehnica făcutului rost de pașapoarte de sub mână. Aspectele sociale dintr-o anumită istorie a României, comunismul și ipostazele lui, impun o examinare a fenomenului emigrării. E un fenomen înstrăinarea. Pe parcursul spectacolului m-am lăsat purtată uneori conștient, alteori de-a dreptul vrăjită, am văzut cel mai sincer și pasional sărut pe o scenă de teatru, de angoasele personajelor decise să părăsească țara, dar și de provocarile la care se expun ajunse în Germania. E un aici și un acolo. E despre aici și e despre acolo. E despre a fi acasă, dar nu te regăsești nicăieri ca în reprezentările personale. Ce semnificații a putut să mai aibă acasă pentru un neamț din Banat în timpul comunismului?

Întrebări. Semnificații. Reprezentări. Umor pe alocuri. Romantism sporadic. Căutări. Neîmpliniri. Identitate. Dublă identitate.

Aici și acolo.

Herta Muller a scris multe cărți ca să-și stabilească aici-ul și acolo-ul.

Spectacolul se joacă cu reprezentările. Suntem aici. Suntem acolo.

Cealaltă țară, adaptare după trei romane de Herta Muller
Teatrul Național Craiova
Regia Alexandru Istudor

Ținuturile joase

Anul ăsta îmi vine bine.
În martie am primit o propunere de colaborare de la editura Univers. În mai, am primit altă propunere de colaborare, de data aceasta de la Teatrul Maghiar Timișoara.
Cărți și spectacole, vis și visatul, pe aici mă preumblu eu în veșminte elegante.
Datorită Festivalului Euroregional de Teatru Timișoara, TESZT, luni seara am privit, am auzit, dar mai ales am ascultat actorii Teatrului German de Stat, Timișoara, dedublându-se în piesa Ținuturile joase, după o colecție de povestiri ale Hertei Muller.
Exercițiu de memorie.
De Herta Muller am auzit prima dată în facultate, cu mult înainte de 2009. I-am citit o carte, Animalul inimii, după 2009, după Nobel.
Când am fost întrebată sau provocată să exprim ceva despre Herta Muller, am ridicat din umeri. Nu-mi place condeiul scriitoarei, îi recunosc capacitatea de a transforma refulatul copilăriei în conținut literar întrerupt cu eleganță de formulări lirice.
Cu Ținuturile joase pus în scenă m-am sucit puțin.
Exercițiu de admirație.
Din sală, de pe scaun, am experimentat un exercițiu de admirație.
Am mărturisit în rândurile de mai sus că recunosc capacitatea Hertei Muller de a transforma refulatul copilăriei. Insist. Recunosc sugestia exercitată asupra conștiinței.
Pe scenă, actorii te poartă prin propria copilărie, prin conflictele propriilor părinți, prin activitățile proprii, prin duminicile proprii.
Știți ce înseamnă tahipsie, ce anume presupune? Tahipsia presupune o accelerare a gândirii, iar luni am accelerat și eu din sala de spectacol. Am recuperat refulatul inconștient datorită jocului actorilor, datorită textului scriitoarei.
Perspectiva subiectivă a copilului din piesă s-a suprapus peste perpectiva subiectivă a spectatorului. Am părăsit sala într-o dispoziție bună.
Un singur lucru mi-a displăcut. Nu cunosc limba germană, iar faptul că a trebuit să urmăresc supratitrarea mi-a distras atenția de la jocul actorilor. E o pierdere.

Balanța înclină însă spre câștig, câștigul unor ținuturi joase ale propriei conștiințe.