Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "huliganism"

Ce anume înseamnă a fi cuminte

De 26 ian., 2017 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Ați făcut parte, în copilăria dumneavoastră, din categoria copiilor cuminți? Mie mi-a fost dat să aud cuminte despre mine doar prin comparație cu sora mea: de ce nu poți să fii și tu așa cuminte ca sora ta? Sora mea e mai mare, eu sunt a doua născută, asta spune ceva despre fiecare.

Azi nu facem trimiteri spre psihologie. Azi o să rămânem la analiza expresiei a fi cuminte. Ce semnificație are?

Când ești bebeluș, ești cuminte dacă îți lași mama să doarmă noaptea.
De la un an ești cuminte dacă mănânci tot și poți rămâne cuminte în felul acesta până la bătrânețe.
La școală ești cuminte dacă ai note bune.
La liceu ești cuminte dacă citești și promovezi bacalaureatul.
La facultate ești cuminte dacă din nou mănânci bine, te îmbraci bine, dacă folosești prezervativul fiind băiat și dacă practici abstinența fiind fată.
Urmează apoi o cumințenie exprimată de părinți prin a te așeza la casa ta și a face copii.

În mare, am schițat etapele expresiei a fi cuminte în viața unei persoane.

V-ați dat seama că persoana în cauză trebuie să fie cuminte. Ce se întâmplă dacă nu este? Eu nu am fost cuminte și nu am o fetiță cuminte. În primul rând nu mănâncă aproape niciodată tot din farfurie. Datorită ei, am regândit ce anume înseamnă a fi cuminte.

A fi cuminte nu exprimă nimic despre tine. A fi cuminte expune o pretenție a celorlalți despre tine. Ești cuminte dacă. Întotdeauna ești cuminte dacă. Învățăm din pruncie condiționarea bunăvoinței. Unora le iese pur și simplu. Au existat și or să existe favoriții. Mereu cu zâmbetul pe buze, mereu cu ceva potrivit de spus pentru urechile părinților, mereu cu lecțiile făcute, mereu cu mâinile pe sus la ore.

La matematică îmi strângeam pumnii, închideam ochii și mă rugam ca o bezmetică să nu fiu eu aia scoasă la tablă. Făceam promisiuni pe care nu le respectam. Că vezi doamne, o să rup cartea de matematică dacă scap de la ascultare. Am scăpat de multe ori și am învățat de puține ori. De fapt am învățat doar pentru examenul de admitere în liceu.

V-ați prins, nu am fost un copil cuminte.

Nu știu să răspund dacă am fost un bebeluș cuminte, dar pentru următoarele etape am răspunsuri. Nu, nu am fost niciodată copil cuminte.

Cu un asemenea copil părintele devine părinte. Are și el lecții, teme, teste neanunțate, eseuri, examene. Ce e de făcut? Ce rămâne de făcut?

Aș recomanda, uitându-mă în urmă, mult dialog între părinte și copil și renunțarea la atitudinea superioară a adultului care știe tot. Copilul s-a prins de prin școala elementară că puterile părinților sunt limitate. Părinții își iubesc copii. Plecăm de la premisa asta, lăsăm excepțiile deoparte.

Chiar vă doriți, părinților, să pierdeți iubirea și respectul copiilor pentru că nu sunt cuminți? Pentru că nu corespund unor cereri nerealiste care nu au nimic în comun cu persoana lor? Încetați să mai râdeți de ei, abandonați cu totul pornirile de agresivitate și ascultați. Copiii își descoperă nevoile. Nu-i împingeți, mai ales în adolescență, să se comporte după cum le vine. Le vine așa cum nu vă doriți. Să se răzvrătească, să nu învețe, să vă refuze sfaturile pe care nu vi le cer, să vă întoarcă spatele. Lor așa le vine și voi asta le cereți. Să se poarte după cum sunt, copii educați, copiii voștri pe care i-ați crescut și nu e posibil să aibă apucături de huligani.

E posibil, iar părinții le deschid uși pentru calea huliganismului. Aventura devine esențială în adolescență. Jucați-vă cu ei mai mult ca niciodată. Efectiv puneți-vă la mintea lor. Împrumutați-vă lumile! Asta e adevăratul examen al unui părinte. Cum îți determini copilul, fără violență, pedepse și constrângeri, să aleagă în viață principiile și valorile? Cum?

Constrângerile de care abuzați prin rolul de părinte nu duc acolo unde credeți. Copiii nu devin adulți responsabili pentru că la un moment dat ați fost duri și ați pus piciorul în prag. Copiii devin adulți responsabili lângă alți adulți responsabili.

Jucați-vă cu ei, plecați în aventură, citiți o carte, mergeți la un film și abandonați definitiv înălțimea adultului care știe tot și îi dorește copilului tot binele din lume. Bine e acolo, în prezent, în a fi pentru celălalt prezent.

Copiii preferă un părinte prezent.

Rămâne de văzut dacă mă credeți.

Foto: Mile Sepetan

Doar drepturi și nici o obligație

De 27 mai, 2014 2 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Săptămâna trecută, cu atmosfera ei fierbite, m-a găsit foarte mult pe la terase și în parc. În parcul copiilor și la terase cu înghețata, Mara are nevoi, nevoi dinamice și dulci.
Satisfăcând nevoia dulce, am cerut permisiunea unui domn să ne așezăm cu dumnealui la masă. A primit, noi ne-am bucurat.
Mara mea s-a întâmplat să se întâlnească cu prietena ei de la grădiniță. E ușor de imaginat de aici un scenariu, două fetițe de 4 ani care țipă, își ridică fustele în cap, aruncă cu pământ de la copaci, râd, aleargă, se opresc brusc în mame să ceară o gură de apă pe care întâi o suflă prin pai, alt motiv de râs, apoi trag din pai, rețin apa, iar uneori o scuipă.
Domnul meu de la masă, un bărbat al altor vremuri, camașa, părul erau așezate acum 20 de ani, iar gesturile îți confirmau educația cuminte a deceniilor trecute, mi-a zis până la urmă:
Sunt neastâmpărate aceste fete, le permiteți prea mult, ăsta este huliganism, iar dacă încă nu este, acolo o să ajungă.
Ce stimul puternic exterior a primit mama pe care o reprezint!
Prima mea reacție: am strâns puternic mânerul scaunului. A doua reacție: am zâmbit condescendent.
Primul meu răspuns: este și huliganismul o etapă în viața fiecăruia dintre noi, trebuie experimentat oricum, Eliade a scris o carte despre asta.
Poftim? Ce spuneți? Eliade?
Ochii dumnealui îngustați și ușoara schimbare a trupului înclinat spre mine, spre fața mea, mi-au confirmat un fel de victorie. Habar nu am ce victorie!
Mara mea țipă uneori, recunosc, de foarte multe ori chiar. Scuipă apa după ce se joacă cu ea în gură, aleargă în jurul meu și atinge ce nu ar trebui atins, dar niciodată nu o s-o chem lângă mine, atunci când cineva o descrie ca fiind huligană și să-i cer să dea o reprezentație. Să povestească că ea știe de Van Gogh, de Mucha, de Bob Marley care a învațat-o că ploaia nu udă, se simte, de Platon care i-a prilejuit cunoașterea istoriei greierilor și alte cele pe care Mara le are în rezervorul ei de informații.
Am chemat-o însă la mine și am rugat-o să nu mai țipe. I-am explicat că urletele ei și ale prietenei ei îl deranjează pe domn, poate și pe restul oamenilor de la terasă.
Mara s-a retras, iar eu am rămas cu domnul meu. Am aflat că este plecat de 25 de ani din țară, locuiește în Suedia în prezent, iar acum este doar în vizită. Avea un carnețel în care nota din când în când, se oprea doar când povestea sau asculta ceva.
Am aflat că Suedia se confruntă cu huliganismul. Copiii își bat părinții deoarece le-au permis acest fel de comportament pe care il permit eu în prezent Marei. Copiii cresc doar cu drepturi și fără nici o obligație.
Mama pe care o reprezint nu a mai primit nici un stimul puternic exterior, mama a primit ceva la care să reflecteze.
Doar drepturi și nici o obligație.
Doar drepturi și nici o obligație.
Doar drepturi și nici o obligație.
Am repetat și tot îmi repet de atunci.
Avea și domnul meu cu părul și cămașa așezate acum 20 de ani dreptate. Dar nu e categoric ce afirmă, cine poate să-și dorească să fie universal ceea ce spune?
Ceea ce spune, ca să folosesc o expresie corespunzătoare societății actuale românești, e profund ortodox. Copiii să fie crescuți după niște instanțe morale care nu-ți permit propria cunoaștere, îți acceptă doar o atitudine după exigențele societății.
Într-adevăr, părinții se duc azi în această direcție, în a permite copilului suitul în cap. Stop. Cu ei suiți în cap, după experiența suitului în cap, părinții și copiii să se așeze și să facă niște reguli.
Să stabilim și niște obligații.
Obligațiile Marei sunt: să meargă la grădiniță, să se spele pe dinți, să-și pună hainele murdare la coș și să-și așeze pantofii la locul lor.
Drepturi și obligații, drepturi și obligații, între ele, cetățeanul responsabil de mâine, Mara mea de mâine.