Ieri am fost pe drum. Am tras ușa casei după mine la opt. Am schimbat două avioane. Am băut o cafea jalnică pe avion. Am mâncat cel mai bun panini în aeroport la Bergamo. Am citit peste o sută de pagini. Adler e terminat.
Întâlnind o altă situație din viața de toate zilele descrisă pe pagini de carte, am oftat. Acum câțiva ani simțeam o ușurare. Cunoașteți expresia: Mi s-a luat o piatră de pe inimă. Multe pietre am aruncat. În prezent mă amuză evidențele. Admir sintaxa și contextul în care o evidență devine o observație psihologică.
...el este umil, anticipează o situație de cea mai profundă mizerie și, din transpunerea în aceasta, creează afectul doliului și mimica omului distrus. Aceasta pare a fi în opoziție cu afirmarea idealului său de grandoare. În realitate însă, slăbiciunea lui, care merge până la distrugere, devine o armă de temut, pentru a-și procura recunoașterea și a se sustrage de la răspundere. Alfred Adler, Practica și teoria psihologiei individuale, p.291.
Așa cum v-am anunțat, am venit în Ibiza pentru a face fotografii cu Diana Bodea. Ședința este programată la finalul săptămânii. Până atunci mă plimb, citesc, scriu, încerc să recuperez din amintire unde anume se află magazinul Havaianas și mă las răsfățată. Mama Bodea și tata Bodea m-au primit cu brațele deschise. E plăcut pentru mine să mă simt binevenită. Sunt absolut convinsă că în următoarele zile nu o să duc nici o luptă de afirmare de sine. Mă aflu printre oameni care îmi acceptă existența.
O să vă las o fotografie de aseară. Curioșii de peisaje de pe insulă pot să-mi verifice pagina de facebook. O să postez nelimitat.
