Categoria împuțiților nesimțiți care terorizează categoria spălaților sfioși

Mai mult ca niciodată, atenția mea este îndreptată către igiena cetățeanului român. La începutul pandemiei, a dispărut dezinfectantul de la raft. A revenit. Rămâne un produs rar. La Severin am remarcat că lipsește Nutella. Produsele de igienă se găsesc. Nu insinuez nimic. Afirm că românul lasă la urmă igiena personală.

Am crescut într-un fel. Iarna luam iezii și purceii în casă. Îi luam și în pat. Îi pupam și în bot. Vara curățam câinii de căpușe. Seara, la culcare, smulgeam o căpușă de pe mine. Făceam baie duminica. În restul zilelor foloseam ligheanul. Viața aceasta nu reprezintă un argument. Dar tu cum ai trăit de nu suporți miasmele, dezordinea și murdăria? O întrebare fățiș disprețuitoare la care în prezent nu mai răspund. Am crescut în niște condiții. Omul își depășește condiția. Citiți Sapiens. Citiți Cenușăreasa. Vorbiți limba engleză și limba spaniolă. Ce limba s-ar vorbi în Americi dacă englezii și spaniolii nu și-ar fi depășit condiția? Să nu uităm de portughezi. S-ar mai topi femeile de plăcere când grăiește un brazilian?

Miroase a săpun. Zice ea despre el. Săpunul funcționează ca un excitant. Curățenia provoacă tulburare. Duhnește. Zice ea despre el. Mirosul urât de alcool și haine transpirate inhibă. Mizeria provoacă greață. Ce banalități notez! Unii oameni fac duș, dar îmbracă aceleași haine. Alții folosesc rar periuța de dinți. În gospodării cresc două generații cu același tocător. Castroanele de plastic îmbunătățesc Iadul lui Dante. Deschizi un castron și întorci nasul de putoare. Am citit că persoanele dezinteresate de igiena personală au renunțat la viață. Nu e greu de priceput pentru individ. E greu de priceput pentru un popor întreg. Românii au renunțat la viață? Nu. Românii refuză să-și spele mâinile. Să folosească deodorantul. Să apeleze la ața dentară. Să schimbe tricoul și cămașa în funcție de intensitatea transpirației. Să-i respecte pe ceilalți. De ce? Motivul e același ca la locuitorii din peșteri. Ignoranța. Ignorăm că trăim în comunități. Ignorăm regulile comune. Ignorăm. O ținem pe a noastră cu apucăturile din peșteră. Chiar dacă am ieșit. Chiar dacă am ieșit, ne-am împreunat, am evoluat. Apucăturile rămân de peșteră.

De ce? Mă întreb și acum când scriu. Condițiile de viață s-au schimbat. În orașe viața s-a schimbat. În unele sate românul încă își face nevoile în fundul curții. Cum își justifică cetățeanul lipsa igienei? Când ridică brațul în autobuz, iar vecinul simte imperios nevoia să verse. Când deschide gura și halena te face să plângi. Când scuipă în spațiul comun.

Împart poporul român în două mari categorii. Categoria împuțiților nesimțiți care terorizează categoria spălaților sfioși. Când o să vorbim tare și răspicat despre mâini spălate, dinți periați și haine curate atunci o să dezechilibrăm categoria împuțiților nesimțiți.

Atunci.

Foto: Bogdan Mosorescu

Oamenii care renunță la igienă

483108_465914346752058_2087368741_nRăsfoiam săptămână trecută o carte. Există cărți pe care deja le-am citit, dar revin mereu la ele. De fiecare dată descopăr ceva nou. Nu vă întrebați cum e posibil. Ce vă mărturisesc ține de certitudine. Nu contează că am citit o carte, relectura aduce alte semnificații, produce alt impact.

Așa s-a întâmplat să rămân cu ochii căscați într-o frază. Când literele și cuvintele s-au desprins prin conexiuni neuronale, m-a cuprins rușinea. Simțeam cum cresc în interior prin deslușire și cum scad la exterior prin ghemuire.

M-am adunat pe canapea, un loc ca oricare altul pentru lectură, mi-am cuprins picioarele cu brațele și mi-am apăsat obrazul pe genunchi.

Oamenii care renunță la igienă renunță la viață.

Am citit, recitit. Mi-am simțit ochii arzând. Am judecat și am dat sentințe despre asemenea persoane. Mi-au displăcut olfactiv și ca personalitate. I-am respins, îi resping. Nu am fost capabilă să mut niciodată unghiul sau să mă pun în locul lor.

Ce am cu apa și săpunul? Ce am cu hainele curate?

Copleșită de tristețea din viața unor persoane, îmi vine de foarte multe ori să urlu și să mă lovesc. În loc de asta îmi aleg locuri de pe mâini, cel mai adesea, și mă mușc. Rezist greu.

De ce miasmele nu m-au trimis spre a gândi, ci spre a critica cu superioritate? Bla, bla, nu mă interesează răspunsul, nevoia mea constă în lamentare.

Și în prezent detest duhorile, dar toleranța mea e sus. Empatia, prin interpretare a eului altora, m-a apropiat de oameni, de oamenii care put. Nu e treaba mea să le amintesc de apă și săpun. E nevoia lor să-și formuleze judecăți de valoare care să le redea voiciunea pentru a-și trăi viața nu prin renunțare, ci prin forța de avea relații de dragoste cu semenii.

Roz. Am așteptări roz.

Uneori văd negru.

Viață. Doar viață.