Prima zi de școală. Joaca salvează viețile copiilor alături de mâinile spălate

A fost prima zi de școală. Mara a avut prima zi de școală la 1 septembrie. Fix ca în anii anteriori, am alergat puțin. Am făcut analizele. S-au încurcat analizele. Ne-am programat la doctor. Am ieșit pe ușă cu un exercițiu nou pentru Mara. De două săptămâni exersează mersul cu o carte pe cap pentru a evita poziția de cămilă adoptată de curând. Am achiziționat rechizite cu accent pe penar. Nimic de pe listă nu concurează cu penarul. Am cumpărat măști și un termometru digital. Mara folosește trei măști pe zi, iar dimineața nu iese pe ușă fără șă-și ia singură temperatura. La mine verifică doar gradele. E bine, mama, e bine?

Într-o zi am luat-o de la școală. Am așteptat puțin pe hol. Am privit sala și am zărit câțiva copii cu măștile pe față. Mi-a părut rău de ei. O să vă mărturisesc că nu cred în eficiența măștii. Instrucțiunile de utilizare mă descurajează. Pe un copil să nu-l mănânce nasul în orele petrecute la școală? Un copil să nu ducă mâna la gură? Pentru protecție, nu atingi masca, nu atingi interiorul măștii. Dacă o dai jos, o arunci. Adulții nu respecta întru totul îndrumările, iar în prezent avem aproape toți măcar un apropiat infectat. Suntem conștienți de rău, de apropierea lui, de suflarea lui în ceafă.

Cu siguranță, dacă aș putea alege, dacă aș avea putere de decizie, aș permite copiilor să zburde fără mască. Aș păstra toate celelalte măsuri: spălatul pe mâini, dezinfectantele, păstrarea distanței. Dar nu pot alege, nu am putere de decizie. Am ales să trimit copilul la școală. Aici am putut să controlez.

Mara se joacă pe telefon și tabletă. Sunt genul acela de părinte care limitează folosirea, dar nu o exclude. Cresc un copil pentru niște vremuri necunoscute mie, pentru o societate prea puțin predictibilă. Firește că mă agit. Lipsa predictibilității mă umple de neliniște. Lipsa controlului mă umple de neliniște. Mara mi-a mărturisit într-o zi: Mă plictisesc și de tableta, mama, vreau să mă joc cu copii. De aceea școala e necesară. Socializarea din școli ne ține copiii sănătoși la cap. Purtăm grija trupului din martie. În septembrie, cu începutul de școală, am făcut un pas spre grija psihică.

Mara revine de la școală cu zâmbetul pe buze. Nu se plânge de mască, a adoptat ușor noile reguli. E fericită că se joacă. După sănătate, vine joaca în viața copiilor. Joaca salvează și ea alături de mâini spălate și obiecte igienizate.

Acesta a fost începutul școlii în anul de pomină 2020.

Categoria împuțiților nesimțiți care terorizează categoria spălaților sfioși

Mai mult ca niciodată, atenția mea este îndreptată către igiena cetățeanului român. La începutul pandemiei, a dispărut dezinfectantul de la raft. A revenit. Rămâne un produs rar. La Severin am remarcat că lipsește Nutella. Produsele de igienă se găsesc. Nu insinuez nimic. Afirm că românul lasă la urmă igiena personală.

Am crescut într-un fel. Iarna luam iezii și purceii în casă. Îi luam și în pat. Îi pupam și în bot. Vara curățam câinii de căpușe. Seara, la culcare, smulgeam o căpușă de pe mine. Făceam baie duminica. În restul zilelor foloseam ligheanul. Viața aceasta nu reprezintă un argument. Dar tu cum ai trăit de nu suporți miasmele, dezordinea și murdăria? O întrebare fățiș disprețuitoare la care în prezent nu mai răspund. Am crescut în niște condiții. Omul își depășește condiția. Citiți Sapiens. Citiți Cenușăreasa. Vorbiți limba engleză și limba spaniolă. Ce limba s-ar vorbi în Americi dacă englezii și spaniolii nu și-ar fi depășit condiția? Să nu uităm de portughezi. S-ar mai topi femeile de plăcere când grăiește un brazilian?

Miroase a săpun. Zice ea despre el. Săpunul funcționează ca un excitant. Curățenia provoacă tulburare. Duhnește. Zice ea despre el. Mirosul urât de alcool și haine transpirate inhibă. Mizeria provoacă greață. Ce banalități notez! Unii oameni fac duș, dar îmbracă aceleași haine. Alții folosesc rar periuța de dinți. În gospodării cresc două generații cu același tocător. Castroanele de plastic îmbunătățesc Iadul lui Dante. Deschizi un castron și întorci nasul de putoare. Am citit că persoanele dezinteresate de igiena personală au renunțat la viață. Nu e greu de priceput pentru individ. E greu de priceput pentru un popor întreg. Românii au renunțat la viață? Nu. Românii refuză să-și spele mâinile. Să folosească deodorantul. Să apeleze la ața dentară. Să schimbe tricoul și cămașa în funcție de intensitatea transpirației. Să-i respecte pe ceilalți. De ce? Motivul e același ca la locuitorii din peșteri. Ignoranța. Ignorăm că trăim în comunități. Ignorăm regulile comune. Ignorăm. O ținem pe a noastră cu apucăturile din peșteră. Chiar dacă am ieșit. Chiar dacă am ieșit, ne-am împreunat, am evoluat. Apucăturile rămân de peșteră.

De ce? Mă întreb și acum când scriu. Condițiile de viață s-au schimbat. În orașe viața s-a schimbat. În unele sate românul încă își face nevoile în fundul curții. Cum își justifică cetățeanul lipsa igienei? Când ridică brațul în autobuz, iar vecinul simte imperios nevoia să verse. Când deschide gura și halena te face să plângi. Când scuipă în spațiul comun.

Împart poporul român în două mari categorii. Categoria împuțiților nesimțiți care terorizează categoria spălaților sfioși. Când o să vorbim tare și răspicat despre mâini spălate, dinți periați și haine curate atunci o să dezechilibrăm categoria împuțiților nesimțiți.

Atunci.

Foto: Bogdan Mosorescu