A fost prima zi de școală. Mara a avut prima zi de școală la 1 septembrie. Fix ca în anii anteriori, am alergat puțin. Am făcut analizele. S-au încurcat analizele. Ne-am programat la doctor. Am ieșit pe ușă cu un exercițiu nou pentru Mara. De două săptămâni exersează mersul cu o carte pe cap pentru a evita poziția de cămilă adoptată de curând. Am achiziționat rechizite cu accent pe penar. Nimic de pe listă nu concurează cu penarul. Am cumpărat măști și un termometru digital. Mara folosește trei măști pe zi, iar dimineața nu iese pe ușă fără șă-și ia singură temperatura. La mine verifică doar gradele. E bine, mama, e bine?
Într-o zi am luat-o de la școală. Am așteptat puțin pe hol. Am privit sala și am zărit câțiva copii cu măștile pe față. Mi-a părut rău de ei. O să vă mărturisesc că nu cred în eficiența măștii. Instrucțiunile de utilizare mă descurajează. Pe un copil să nu-l mănânce nasul în orele petrecute la școală? Un copil să nu ducă mâna la gură? Pentru protecție, nu atingi masca, nu atingi interiorul măștii. Dacă o dai jos, o arunci. Adulții nu respecta întru totul îndrumările, iar în prezent avem aproape toți măcar un apropiat infectat. Suntem conștienți de rău, de apropierea lui, de suflarea lui în ceafă.
Cu siguranță, dacă aș putea alege, dacă aș avea putere de decizie, aș permite copiilor să zburde fără mască. Aș păstra toate celelalte măsuri: spălatul pe mâini, dezinfectantele, păstrarea distanței. Dar nu pot alege, nu am putere de decizie. Am ales să trimit copilul la școală. Aici am putut să controlez.
Mara se joacă pe telefon și tabletă. Sunt genul acela de părinte care limitează folosirea, dar nu o exclude. Cresc un copil pentru niște vremuri necunoscute mie, pentru o societate prea puțin predictibilă. Firește că mă agit. Lipsa predictibilității mă umple de neliniște. Lipsa controlului mă umple de neliniște. Mara mi-a mărturisit într-o zi: Mă plictisesc și de tableta, mama, vreau să mă joc cu copii. De aceea școala e necesară. Socializarea din școli ne ține copiii sănătoși la cap. Purtăm grija trupului din martie. În septembrie, cu începutul de școală, am făcut un pas spre grija psihică.
Mara revine de la școală cu zâmbetul pe buze. Nu se plânge de mască, a adoptat ușor noile reguli. E fericită că se joacă. După sănătate, vine joaca în viața copiilor. Joaca salvează și ea alături de mâini spălate și obiecte igienizate.
Acesta a fost începutul școlii în anul de pomină 2020.
