A început școala. Să ne jucăm, apoi să învățăm

Mara a început școala. Am fixat din nou alarma aseară pentru fiecare zi lucrătoare. Mama, poți să-ți reiei programul, să scrii după ce mă lași pe mine! Lamentările au ajuns și la urechile ei. De dimineață îi sărutai mâna când cu seriozitate îmi aduse aminte cuvintele mele.

Am parcat sub un copac. Ne-am dat jos în liniște. Mama, mâna. Ah, emoțiile! Înainte să trecem porțile școlii, o rugai să ne reamintim. Mara, care sunt regulile de bază în viața unui copil?! Nu știu, am uitat.

O îndatorire a mamei: să repete la nesfârșit indicații. Poftim. Mulțumesc. La revedere. A trecut ora de stat pe telefon. Spălatul pe dinți durează 3 minute, nu 3 secunde. Dă picioarele jos de pe masă. Etc!

Regulile de bază din viața unui copil după care ne ghidăm: Sănătatea, Joaca, Învățatul.

Dacă le recunoaște cineva, da, sunt desprinse din Jurnalul Annei Frank.

Mara repetă de dimineață: Sănătate, Joacă, Învățat. Cu alte cuvinte, performanțele ei școlare nu sunt un scop pentru mine. Urmăresc mai mult niște valori ca adevărul, binele și frumosul în viața ei.

A început școala. Să ne jucăm, iar apoi să învățăm!

Foto: Simona Nutu

Promisiune într-o zi fără sfânt

Am o apucătura, și e puțin urâtă. Este vorba despre micii cerșetori, copiii. În timp le-am dat bani sau i-am ignorat. Tot în timp, am început să conversez cu ei: cum te cheamă, câți ani ai, mergi la școală?
Ieri, abordată din nou de o mică cerșetoare, am repetat întrebările. Maria, 9 ani, nu merg la școală.
De obicei răspunsul era afirmativ. Fiind negativ ieri, a urmat agresiva întrebare: de ce?
Răspuns: nu am certificat de naștere.
De aici am continuat cu o conversație. Am rugat-o să nu mai scuipe semințe când vorbim, mi-a povestit despre mama ei, bunica ei, frații ei. Bunica e credincioasă, nu-i trimite niciodată la cerșit în noaptea de Înviere. Mama stă acasă, tata e în Franța. Ea ar vrea să învețe.
Cred că am afișat cel mai tâmpit zâmbet.
În capul meu, sentimente, emoții, rațiune, experiență.
Am respins cât am putut experiența realității, mi-am permis să văd în felul meu, să proiectez ce anume vreau eu în fata aceea.
Am ales s-o cred că dorește să învețe și am întrebat-o dacă vrea un abecedar. Am mers împreună la o librărie, cu Mara în brațe și Maria în stânga. Până la librărie Maria a experimentat puterea obișnuinței din realitatea ei.
Dar ce frumoasă sunteți!
Cât de tânără pentru o mamă, nu arat ca o mama.
I-am spus ca am cu un an mai puțin ca mama ei, dar ea mi-a răspuns: totuși!
La librărie am achiziționat un abecedar, i l-am dat, dar am făcut pauză. Nu i-am dat drumul cărții.
Îmi promiți că vii mâine să-mi arăți ce ai făcut în abecedar?
Promit.
Dar azi nu e nici un sfânt. E valabilă promisiunea?
Da.
Și a plecat.

Așadar, într-o oră am întâlnire cu Maria la o terasă în centru, acolo m-a descoperit aseară. O să vină sau nu Maria?
O să vină singură Maria sau cu mama ei, bunica ei și cei șase frați?
Sunt plină de întrebări, îndoieli, teamă.

Mi-e teamă de acțiunea mea în viața unei țigăncușe de 9 ani.

 

NOTĂ: Maria nu a venit.