Despre jigniri. Categorii de nesimțire

Dacă tot am deschis cutia Pandorei. Pandora a fost o femeie extrem de curioasă. A ridicat capacul și toate relele au țâșnit din. A rămas speranța. Am discutat în ultimele două articole despre jigniri.

În familia mea s-a jignit. E corect timpul trecut. Am încetat să ne jignim, dar fiecare trăiește separat. Crescând în compania cuvintelor urâte, le-am preluat ca un stil normal de viață. Soră mea și cu mine ne certam, ne băteam, ne porcăiam. În urma noastră, mamanu ne bătea obrazul. M-ați auzit pe mine și pe frații mei să ne jignim?! Nu e frumos. Voi sunteți surori și bla și ect.

În ani, prea mulți, mărturisesc, am învățat că pot să critic fără să folosesc cuvinte urâte. Am creat categorii pentru nesimțire. Într-adevăr am renunțat la utilizarea invectivelor la nervi. Nu am renunțat la a numi pe cineva nesimțit dacă are un comportament lipsit de bună creștere. Pentru adulții din viața mea, folosesc cuvântul obraznic. Părinții și bunicii populează această categorie. Pentru copiii din viața mea, folosesc lipsa de educație. Când Mara o ia razna, atunci o anunț că e lipsită de educație. Prietenilor și cunoștințelor de vârsta mea le-am păstrat cuvântul nesimțit. Pentru ei îl folosesc fără să mă simt nepoliticoasă. Nu accept să ignor sau să trec cu vederea nesimțirea. O anunț de fiecare dată.

Când crești într-un mediu în care prisosesc insultele, greu renunți să-ți exprimi sentimentele, în special furia și durerea, fără să te sprijini pe atac. Atacul ești chiar tu. La momentul desprinderii, nu primești ajutor. Eu nu am primit ajutor. Cum să nu mai jignești? Asta ești tu! Ți se spune cine ești din pruncie. Părinții o fac. Profesorii continuă. Prietenii fixează. Eu sunt cine vreau să fiu.

Am vrut să fiu o persoană mai calmă. Să spun întotdeauna ce gândesc, dar cu atenție la formulare. În prezent jignesc politicos. Fără cuvinte urâte, mereu ajunge la persoana cu care formez o prezență conflictuală, punctul meu de vedere. Am un punct de vedere. Am avut. Îl susțin cu pasiune.

Acționez suprarealist. Am un creier și țin să-l folosesc.

Dacă aveți altă părere, simțiți-vă liberi în comentarii.

Foto: Bogdan Mosorescu

Dunia, cățeaua de pază a internetului

Recent am fost numită cățeaua de pază a internetului. Un domn mi-a dedicat un articol. Fomeia Dunia, zice el, nu agreează jignirile. Exact! Nu le văd cu ochi bun. Poți să critici munca unei persoane. Poți să critici o persoană. Poți fără să înjosești. În online, din cauza lipsei unei pedepse care să întemeieze o conduită corectă, prea mulți devin agresivi verbal.

Domnul a subliniat că vorbele urâte nu ar trebui să ne afecteze. Vorbele urâte afectează. E un fapt cunoscut. Detașarea ajută. Simțul umorului ajută. Educația ajută. Emoțiile ne dau peste cap. Nici o persoană nu rămâne indiferentă în urma unei umilințe publice.

Nu o să continui pe subiect. O las pe altă dată. Pentru că m-a amuzat eticheta de cățea a internetului, i-am lăsat domnului un comentariu în care am adăugat defecte după cățea. Sunt cățeaua cu defecte a internetului. Și mi-am amintit de un moment din Friends.
Dialog între Rachel și sora sa:

– So, what do you think?
– Well, I don`t like it.
– Really?
– It`s kind of slutty.
– It`s yours.
– Yeah, well, I`m… I`m a slut.

Foto: Bogdan Mosorescu

Micile mizerii de mamă

12959465_1177544438922375_723194115_oÎn 29 ianuarie, postam pe facebook:

Din ianuarie, am tot citit Scrisoarea I. Că am sugerat sau mi-a cerut Mara, copila a adormit de multe ori pe versuri. Astă seară am ajuns la sfârșit.

Notez versurile. Exprimă ce simt ca blogger.

Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.

Mihai Eminescu

Am o mizerie fix în momentul acesta, iar mintea mea, împreună cu sufletul, urlă să o scoată afară. Simt că înnebunesc, tâmplele îmi ard, mâinile îmi tremură, abia mai respir și plâng fără să mă pot controla.

V-am povestit, tot într-un avort spontan sufletesc, despre cum nu reușesc să comunic cu tatăl Marei, iar cartea, Divorțul și copilul mă ajută să înțeleg și să aplic educația și creșterea unui copil cu părinți despărțiți în regim deschis.

După modelul din carte, cu un prilej să aplic, Paștele catolic sărbătorit în familia tatălui Marei, mi-am luat la revedere de la fată cu zâmbetul pe buze, am asigurat-o că mă bucur pentru ea că petrece timp cu tata, iar că eu o să mă simt bine rezolvând din treburile mele. I-am reamintit că suntem recunoscătoare partenerei tatălui că are grijă de el în lipsa noastră și m-am întors înainte să observe că vorbele îmi sunt departe de simțiri.

Pe el l-am sunat și i-am cerut să nu o mai pună pe Mara să mă sune dimineața și seara. I-am explicat: nu vreau să devină o obligație telefonul, vreau să mă sune de drag. A părut că înțelege. Nu am primit telefon nici seara, nici dimineața.

Galopez puțin cu povestea până ieri.

Aseară pierdeam timpul în Piața Unirii când m-a sunat fata și mi-a spus că are piciorul în ghips, urmat de pusi mama. Nu am crezut, Mara păcălește în ultimul timp.

Azi dimineață aflai că are piciorul în ghips și nu merge la grădi. I l-am cerut frumos pe tata, iar tata mi-a adus reproșul că știam de aseară, de ce mă dau în spectacol?!

Nu e trecută ora de la ultima convorbire telefonică. Calm, reușii să întreb frumos dacă nu era datoria lui de tată să mă sune când s-a întâmplat. Se pare că nu. Datoria mea de mamă era să fiu acolo, cu ea, i-am explicat. Pe lângă datorie, mi-aș fi dorit să fiu lângă ea, urlai și suspinai, și dădui cu pumnul în masă. Cumva ajunsei să urlu din momentul ăsta pentru că nu m-a sunat.

Dă-o dracu de carte, de aplicat, de regim deschis. Îi explicai și lui de ce am hotărât să nu o sun cât este cu el. Am lăsat-o să se bucure de el. El îmi atrase atenția că nu îl las, e dreptul lui. Rostii ceva de creșterea în regim deschis, dar toate se pierd în ingratul și exasperantul vorbești din cărți, eu fac cum simt!

El face cum simte, eu nu știu ce să mai fac.

Din nou ajunsei la vorbe urâte, la observația că am îngrijit-o din prima zi când am născut-o și nu m-am trezit mamă peste patru ani, cum s-a trezit el de curând.

Și scriu acest text pentru defulare, fix ca celălalt, Mama, o persoană. În plus, adaug la însemnare scopul de a consemna. Dacă peste ani Mara va ajunge aici, mama își cere scuze. Te-am învățat că părinții greșesc, uneori vorbesc urât și ridică vocea.

Mama iar greșii. Ridică vocea, aruncă cu vorbe urâte, dar în momentul ăsta, mama ta suferă foarte tare, iar în fața ta se străduiește să zâmbească.

Să mă ierți, te rog frumos. Acum și în viitor.