În 29 ianuarie, postam pe facebook:

Din ianuarie, am tot citit Scrisoarea I. Că am sugerat sau mi-a cerut Mara, copila a adormit de multe ori pe versuri. Astă seară am ajuns la sfârșit.

Notez versurile. Exprimă ce simt ca blogger.

Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.

Mihai Eminescu

Am o mizerie fix în momentul acesta, iar mintea mea, împreună cu sufletul, urlă să o scoată afară. Simt că înnebunesc, tâmplele îmi ard, mâinile îmi tremură, abia mai respir și plâng fără să mă pot controla.

V-am povestit, tot într-un avort spontan sufletesc, despre cum nu reușesc să comunic cu tatăl Marei, iar cartea, Divorțul și copilul mă ajută să înțeleg și să aplic educația și creșterea unui copil cu părinți despărțiți în regim deschis.

După modelul din carte, cu un prilej să aplic, Paștele catolic sărbătorit în familia tatălui Marei, mi-am luat la revedere de la fată cu zâmbetul pe buze, am asigurat-o că mă bucur pentru ea că petrece timp cu tata, iar că eu o să mă simt bine rezolvând din treburile mele. I-am reamintit că suntem recunoscătoare partenerei tatălui că are grijă de el în lipsa noastră și m-am întors înainte să observe că vorbele îmi sunt departe de simțiri.

Pe el l-am sunat și i-am cerut să nu o mai pună pe Mara să mă sune dimineața și seara. I-am explicat: nu vreau să devină o obligație telefonul, vreau să mă sune de drag. A părut că înțelege. Nu am primit telefon nici seara, nici dimineața.

Galopez puțin cu povestea până ieri.

Aseară pierdeam timpul în Piața Unirii când m-a sunat fata și mi-a spus că are piciorul în ghips, urmat de pusi mama. Nu am crezut, Mara păcălește în ultimul timp.

Azi dimineață aflai că are piciorul în ghips și nu merge la grădi. I l-am cerut frumos pe tata, iar tata mi-a adus reproșul că știam de aseară, de ce mă dau în spectacol?!

Nu e trecută ora de la ultima convorbire telefonică. Calm, reușii să întreb frumos dacă nu era datoria lui de tată să mă sune când s-a întâmplat. Se pare că nu. Datoria mea de mamă era să fiu acolo, cu ea, i-am explicat. Pe lângă datorie, mi-aș fi dorit să fiu lângă ea, urlai și suspinai, și dădui cu pumnul în masă. Cumva ajunsei să urlu din momentul ăsta pentru că nu m-a sunat.

Dă-o dracu de carte, de aplicat, de regim deschis. Îi explicai și lui de ce am hotărât să nu o sun cât este cu el. Am lăsat-o să se bucure de el. El îmi atrase atenția că nu îl las, e dreptul lui. Rostii ceva de creșterea în regim deschis, dar toate se pierd în ingratul și exasperantul vorbești din cărți, eu fac cum simt!

El face cum simte, eu nu știu ce să mai fac.

Din nou ajunsei la vorbe urâte, la observația că am îngrijit-o din prima zi când am născut-o și nu m-am trezit mamă peste patru ani, cum s-a trezit el de curând.

Și scriu acest text pentru defulare, fix ca celălalt, Mama, o persoană. În plus, adaug la însemnare scopul de a consemna. Dacă peste ani Mara va ajunge aici, mama își cere scuze. Te-am învățat că părinții greșesc, uneori vorbesc urât și ridică vocea.

Mama iar greșii. Ridică vocea, aruncă cu vorbe urâte, dar în momentul ăsta, mama ta suferă foarte tare, iar în fața ta se străduiește să zâmbească.

Să mă ierți, te rog frumos. Acum și în viitor.