Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "lene"

În școli ar putea să introducă și cursuri de privit pe pereți. Ceva în stilul școlii lui Noica

De 15 iul., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Susțin de atâția ani cititul. Am enumerat beneficiile. Am adus argumente. Un vocabular bogat seduce. Kate Middleton a cucerit lumea întreagă. Dar și Kim Kardashian a făcut-o. Există un public pentru fiecare. De aceea m-am săturat să bat oamenii la cap cu cartea. Prefer să-i lovesc cu. Glumesc! Sau nu glumesc.

Oricum ar fi, a devenit plictisitor pentru mine. Să vorbesc aproape singură. Să mă străduiesc. Să mă folosesc de râs pentru a evita nerostitele acuzații. Pentru unii sunt pur și simplu o putoare pentru că îmi doresc să citesc și să scriu fără să fac nimic altceva. Cultiv lenea, una anume, lenea sebastiană. Să-ți iei ore sau zile în care să nu faci nimic dacă nu ai chef. Într-adevăr fac asta.

Cărțile m-au ajutat să-mi înțeleg rolul de pion în lume. N-am citit mult din Diplomația lui Kissinger, abia 50 de pagini, dar m-a liniștit. Unii merg în India pentru o asemenea relaxare. Alții aleg biserica. Eu îmi pun speranțele în istorie să mă potolească.

Istoria lumii, dacă suntem curioși, și toți ar trebui să fim, are toate răspunsurile. Demonstrează prin relatare măreția umanității în nimicnicia ei. Măreția vine din nimicnicie. Nimicnicia produce măreție. Avem acces la informații. Google-ul la un click. Bibliotecile și librăriile la o mică distanță. Dacă ne-ar interesa cum s-au format popoarele și cum au funcționat, atunci orice ființă decentă ar renunța la mândria națională. Interesul și idealul coexistă de la facere.

Mâna de oameni care conduce lumea folosește idealul din interes pentru manipulare. Idealul răstoarnă uneori interesul. Și tot așa. Mi-e clar. Mă aflu în afara mâinii. Din marginea marginii urmăresc mâna de oameni care conduce lumea. Nu mă împotrivesc. Nu mă dau după. Dar o recunosc. Richelieu, Bismarck, Napoleon al III-lea, Woodrow Wilson au modelat lumea, reprezentările despre, gândirea și arta.

În școli ar putea să introducă și cursuri de privit pe pereți. Ceva în stilul școlii lui Noica în care să nu se învețe nimic. Să vină elevul să ceară, să întrebe, să spună. Să plonjeze în sine și să descopere, cu îndrumare, dacă face parte din mâna de oameni care conduce lumea sau e o rotiță dintr-un mecanism. Orice rotiță are un rol. Dacă am învăța de timpuriu că deținem importanță, atunci nu ne-am mai da importanță prin delir de grandoare. Ești o rotiță și ești importantă. Fiecare slujește. Învățați să o faceți bine. Asta în loc de rugăciuni și materie memorată.

Sunt o rotiță și sunt importantă. Scriu. Citesc. Asta vreau să fac toată viață până la final.

Foto: Bogdan Mosorescu

Satul românesc moare a doua oară

De 10 iun., 2019 2 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Bunicul meu și-a luat nevasta și a plecat de la sat. Și-a ridicat casă la marginea orașului. A părăsit veșnicia satului pentru foburgul detestat și admirat deopotrivă.

Bunicul meu a părăsit satul. Mulți tineri au făcut-o în vremea aceea. Redau din povești. Nu m-am documentat, nu m-am aplecat asupra statisticilor. O carte de istorie tot am citit. Bunicul are 90 de ani.

În acești ani satul românesc a fost părăsit, și-a revenit, a înflorit, iar acum moare a doua oară. Satul românesc moare. Tinerii l-au părăsit din nou. Casele stau gazdă pentru păianjeni. Lumina intră prin crăpături cum pătrunde prin ferestre. Bătrânii, atunci când mor, trag cu ei în groapă o lume cu reprezentări uitate.

Când traversezi un sat românesc te duci cu gândul la Miss Havisham. Timpul s-a oprit în loc. Totul a încremenit în acel moment, cu singura diferență că satului îi lipsește momentul. Nu l-au părăsit oamenii dintr-o dată, ci în timp.

Gospodarii poartă ultima bătălie. Gospodarii sunt bătrâni. Pe tineri nu-i cuprinzi în acest cuvânt. Pe vremea bunicilor mei sărăcia era ordonată. Pe vremea mea, sărăcia pute. Mediul în care trăiește omul actual răspândește un miros greu.

Ceea ce vreau să spun clar este că omul vremurilor noastre este leneș, lipsit de igienă și educație. Așteaptă totul de la stat. Generalizarea nu exclude românii măieștri. Aceștia încă mătură în fața casei, vopsesc pomii, smulg iarba, apretează albiturile, spală geamurile la sărbători.

Ne împărțim în leneși și harnici. Ca întotdeauna aș putea adăuga chiar eu. Nu sunt așa sigură. Bunicii noștri nu au așteptat să vină totul de la stat. Bunicul meu și-a luat nevasta și a plecat la oraș. Și-a ridicat o casă, a făcut trei copii.

Orice are o soluție. La sate, ar putea să revină cooperativele. Să se asocieze țăranii pentru producerea, cumpărarea și desfacerea în comun a produselor pentru acordarea de credite și prestarea unor servicii. De câțiva ani mă gândesc la asta. Nu am nici o calificare, doar nostalgii pentru satul românesc curat, ordonat, cu câmpurile cultivate.

Nu găsesc nici o soluție la lene. Aici sunt blocată. O să pun punct. Poate o să revin.

Foto: Bogdan Mosorescu

S-a întâmplat o tragedie românească și nu mă pot plânge

De 1 aug., 2018 0 Trăiri afective ale mele , , , 0

Mi se întâmplă tot mai des să simt iubire, dacă vi se pare patetică exprimarea, citiți afecțiune în loc de iubire, pentru amintirea unor persoane.

M-am împotrivit observației, dar până la urmă am acceptat. Sunt o mizantropă. Nu vă lăsați păcăliți de locvacitate. Vorbesc mult, dar manifest aversiune față de specia umană.

De curând mi-a ajuns cuțitul la os. Pe lângă calorifere, s-a produs o tragedie românească. Trebuie să merg la dentist. Cum vă sună obturație de canal? La mine se aude teribil și nici nu mă pot plânge. Am o prietenă internată la neurologie. M-a avertizat: Să nu îndrăznești să te. Dar doresc să mă. Sunt ale mele. Ieși din spital să-mi plâng și eu de milă ca tot omul. E penibil să. Nu și dacă te faci bine! Așa că nu mă.

Expresia românească cuțitul la os traduce o anumită dinamică. Nevoia mă provoacă la speculă. Cum vine asta? Încercați să vă imaginați o doamnă de 35 de ani cu gusturi scumpe care încearcă să scoată din lenea sebastiană facturi cu câștiguri mari. Intenția nu a fost să vă fac să râdeți.

Mi-am suflecat mânecile și muncesc.

Bineînțeles, râd înainte de toate.

Foto: Simona Nutu

Superlativul sau lipsa de imaginație

De 18 oct., 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

img_1344Am șters două introduceri la acest text. E vina cititorilor. Am cedat. Am recitit și mi-am confirmat că am un început plictisitor. Un rând conținea doar o localizare. Serios, mai luați o carte în mână și citiți! Sunt exasperată de măsurători. Nu pot nici fără dumneavoastră, de aici puteți deduce surescitarea.

În facultate ajungeam vinerea la sala de cenaclu a Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România și a revistei Orizont. Așa voiam să încep textul. Câți mi-ați fi trecut cu vederea primul rând?
Serios, mai luați o carte în mână și citiți!

De ce mergeam vinerea la ceea ce se întinde pe un rând întreg? Pentru lansare de carte. Am avut prilejul să-l ascult pe Livius Ciocârlie o dată.

Nu, nu o să vă povestesc despre Livius Ciocârlie și nici link nu o să las la nume. M-am uitat ieri la filmul Femeia în aur, privilegiu bolii. Am răcit. Mi-a trecut prin cap. Noi suntem niște puturoși prin comparație cu evreii. Scuturați-vă de lâncezeală și acționați. Căutați singuri cine este Livius Ciocârlie. Un evreu ar face-o, nu ar aștepta pică pară mălăiață în gura lui Nătăfleață.

Un alt de ce. De ce vă povestesc despre întâlnirile de la Orizont? Am simțit în discursul lui Cornel Ungureanu o ironie despre superlativ. O lansare de carte conține multe superlative. La câțiva ani distanță, m-a năpădit și pe mine superlativul. Nu-l mai suport. Am devenit mamă și m-am cumințit. Nu am avut și nu am cea mai frumoasă fetiță, ci am avut și am o fetiță foarte frumoasă pentru mine. E o formă de respect pentru cine nu deduce. Și grijă pentru sentimentele celorlalți.

Iar acum ajung la punctul culminant. Mă irită la culme superlativul bloggerilor angajați să facă reclamă la un produs. Dacă îi ascultați o să găsiți cel mai bun burger, cele mai frumoase haine, cele mai gustoase clătite etc.

Îmi pare rău pentru enunțul fals și pentru naivitatea dumneavoastră. Eu mă simt insultată și văd clar o lipsă de imaginație. Nici măcar metoda nu e una cârlig. Cum poate un asemenea enunț să fie suficient pentru recomandare? Că e cel mai bun din oraș? Cel mai bun designer, cel mai bun burger, cele mai bune clătite?

Scurtă analiză. Un superlativ se bazează pe numere. Care sunt numerele acestor bloggeri care recomandă produse? Au studiat piața timișoreană, iar locul unde iau ei prânzul a vândut cei mai mulți burgeri în ultimul an?

Nu. Superlativul e la îndemână. Poate fi utilizat fără studiu, cu superficialitate și îndrăzneală.

O să pun punct. Subiectul de azi reprezintă o pojghiță. Am dat la o parte stratul subțire. Discuția e lungă, dar mă opresc.

Notez pentru cine dorește să țină cont: adăugați după superlativ un pentru mine.

Exemplu: Mara e cea mai frumoasă fetiță PENTRU MINE.