În luna mai, prin decizia de a renova bucătăria, am pătruns încrezătoare în lumea meșterilor actuali. Am crescut lângă un bunic bun la toate și un tată lipsit de orice plăcere pentru detalii. M-am considerat pregătită pentru orice.
La 1 mai, meșterul și-a anunțat prima zi de șantier. În calendar am bifat-o cu absența lui. A început două zile mai târziu. S-a apucat cu avânt de lucru, iar după o săptămână a prins suficient curaj să-mi critice ușile proaspăt recondiționate. A exprimat cu certitudine că am fost jecmănită. Dacă veneam la el, aș fi avut alt preț.
O poveste pe scurt, după o lună jumătate de lucru cu pauze dese și zile lipsă, a abandonat șantierul din apartamentul meu. A început prin a nu mai răspunde la telefon. Luna iulie am fost în așteptare, iar luna august am fost vizitată de mai mulți meșteri cărora să le încredințez o muncă înjumătățită. Entuziasmul și mâna de lucru a primului meșter m-au împins să cred că pot înfăptui mai multe. Am spart băile, am zugrăvit camerele.
Am rămas cu o baie nefinalizată și o baie devastată, cu bucătăria nefuncțională, cu dormitor nezugrăvit, cu un hol asemenea. Adevărul este că nu am mai făcut un duș în casa mea din luna mai.
Aseară mi-am luat la revedere de la meșter. Am rămas acum la mâna instalatorului și a electricianului. Nu am un caiet de sarcini de la șantier. Am avut în lunile astea de multe ori o reprezentare de femeie proastă prin gestul cu care ridicam din umeri și răspundeam că nu știu la întrebările meșterului care a avut bunăvoința să-mi termine lucrarea.
Nu scriu acest text pentru a critica meșterul, nici pentru a-mi exprima dezamăgirea. Consider că e necesar pentru mine să las niște însemnări. În lipsa unui buget pentru a angaja o firmă, am făcut compromisuri. Am angajat meșteri care au lucrat după programul lor de muncă. Pentru ei, bani de buzunar. Ca mine, suntem un număr copleșitor. Sumele exorbitante percepute de firme, de arhitecți, de designeri, ne împing spre alternative monstruoase.
Dacă necesitatea este pentru renovare, iar bugetul nu suportă profesioniști, puteți totuși să luați unele măsuri. Prima, cereți un caiet de sarcini în care să fie însemnate toate materialele folosite. Regula sfântă, NU PLĂTIȚI ÎN AVANS. O regulă a sănătății mintale: nu vă enervați!
Dețin un apartament zugrăvit în prezent. O bucătărie renovată cu o splendidă fereastră cu ramă galbenă. O baie în care închid ochii la detalii. Multe lecții învățate. Avantajul obținut din acestă experiență constă într-o casă care vorbește despre mine. Iar pe viitor, după mărirea bibliotecii, după hărțile adăugate pe pereți, după tablorile atârnate, după covoare și scheletul uman, va semnifica o radiografie a personalității.
Apartamentul sunt eu.